Lansare de carte: Bucureştiul meu

29 iunie 2016
Lansare de carte: Bucureştiul meu jpeg

Vineri, 8 iulie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu are loc o Seară bucureşteană, prilejuită de lansarea volumului Bucureştiul meu, apărut de curând la Editura Humanitas. Evenimentul este un prilej de întâlnire cu autorii care reconstruiesc prin istoriile personale imaginea unui Bucureşti încă nepovestit: Adriana Bittel, Mircea Cărtărescu, Marius Constantinescu, Andrei Crăciun, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Tatiana Niculescu Bran, Ioana Pârvulescu, Dan Petrescu, Monica Pillat şi Gabriela Tabacu.

Încă o strălucitoare, bine provocatoare şi miezoasă „carte-maslu“, aşa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altădată, cu (stră)bunici fabuloşi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, cărţi formatoare, jubilaţii senzoriale, caznele milităriei, mizeriile ceauşismului şi „casele vieţilor noastre“.
De această dată, Bucureştii salvaţi în 19 suflete. Oraş livrat cu dulce indolenţă tuturor contrastelor şi capriciilor edilitare, oraş al grădinilor, birturilor şi bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor şi răzmeriţelor, oraş al noroaielor, crivăţului şi vipiei, halucinant amestec de etnii şi religii, balcanism belaliu veşnic în plin delir arhitectonic, pe scurt: oraşul ideal pentru o „cură de nepăsare“, cum îl califica Paul Morand în 1935.
Recapitulat cu fervoare de bucureşteni, dar şi adoptat cu vădită empatie de autori născuţi la Oradea, Târgovişte, Timişoara, Braşov sau Sângeorz, oraşul îşi dezvăluie aici cu lentori de odaliscă fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Ştirbei-Vodă, la Ateneu, în Cişmigiu, Obor sau Piaţa Romană, fie către Bellu, Lacul Tei, pe Mântuleasa, la Universitate ori spre uriaşul cavou care a înghiţit zona Uranus.
Iubit sau detestat, condamnat, cauţionat sau graţiat cu aceeaşi sfântă exasperare. - Dan C. Mihăilescu

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.311.40.01 sau adresa de e-mail cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 8 iulie, ora 18.30.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

pompa-benzina carburanti
Statul reduce acciza la motorină cu 20% pentru două săptămâni. Cel mai mic preț este 10,67 lei/litru
Statul reduce acciza la motorină cu 20% pentru două săptămâni, în perioada 16-31 august, măsura fiind luată pe fondul creșterii cu 34,13% a cotațiilor internaționale pentru motorină și cu 23,01% a prețului mediu la pompă.
accident in brasov foto newsbv brasov png
Explicația șoferului care a provocat tragedia din Brașov: ce le-a spus anchetatorilor
Șoferul de 50 de ani care a provocat accidentul grav din centrul istoric al Brașovului, soldat cu moartea a doi pietoni și rănirea gravă a unei a treia persoane, a fost supus unei evaluări medicale de specialitate.
Imagine1 jpg
Smasheria are prima găină branduită din România
La doar câteva zile după ce și-a deschis porțile în Constanța, Smasheria pare hotărâtă să demonstreze că nu vrea să fie doar încă un restaurant de burgeri. Noul QSR de pe Bulevardul Tomis nr. 121 a venit recent cu o idee de promovare cel puțin neobișnuită: a transformat o găină într-un ...
incendiu trenuri jpg
Un vagon al unui tren de călători a luat foc, în Arad. Călătorii au fost evacuați
Joi, la ora 16:51, a fost semnalat un incendiu în zona grupului sanitar al ultimului vagon din compunerea trenului Regio 2030, operat de CFR Călători, aflat în stația Ilteu, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara.
image png
Declarațiile șoferului care a ucis doi turiști în centrul Brașovului, după ce ar fi avut o criză epileptică la volan: „Mi s-a rupt filmul”
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul volanului în seara de marți, 11 august, moment în care a pătruns pe trotuar și a izbit un grup de pietoni, chiar în centrul Brașovului. Două persoane au murit, iar a treia a ajuns în stare critică la spital.
Diego Monopoli, comandante polizia locale di Rovellasca jpg
Șef de poliție, lovit și târât de o mașină în timpul unui control rutier, în Italia. Șoferul a fugit
Comandantul poliției locale din Rovellasca, Italia, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit și târât câțiva metri de un autoturism al cărui șofer a încercat să scape de un control rutier.
Bacalaureat 1068x601 webp
A dat Bacalaureatul la 69 de ani. Una din probe și-a păstrat-o pentru anul viitor, să se pregătească mai bine
Un bărbat din Botoşani a susţinut examenul de bacalaureat la vârsta de 69 de ani, a declarat, joi, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc.
salma hayek profimedia jpg
Salma Hayek a devenit bunică! Imagine adorabilă alături de nepoțel
Salma Hayek (59 de ani) a devenit oficial bunică! Fiul vitreg al actriței, François Pinault Jr. (29 de ani), și partenera sa, Lara Cosima Henckel von Donnersmarck (23 de ani), au anunțat venirea pe lume a băiețelului lor, François, în urmă cu aproximativ o lună.
banner cristina spatar png
Cristina Spătar, siluetă de viespe în vacanța din Italia. Cât de bine s-a simțit vedeta în țara sufletului ei
La cei 54 de ani ai săi proaspăt împlinit vara asta, Cristina Spătar arată într-un mare fel!