Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu

5 noiembrie 2011
Ion Bârlădeanu, cowboy ul meu jpeg

Luni, 7 noiembrie, la ora 19:30, are loc vernisajul instalaţiei Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu, la Institutul Francez din Bucureşti, pe Dacia 77. 

Instalaţia concepută de Carmen Lidia Vidu va prezenta publicului, într-o scenografie inspirată de colajele lui Ion Bârlădeanu, 20 de lucrări ale artistului şi 20 de fotografii în serie limitată. Fotografiile vor fi puse în vînzare la preţul de 100 lei pe toată durata expoziţiei (7 – 28 noiembrie). De marţi 8 pînă vineri 11 noiembrie, între orele 10-12, Ion Bârlădeanu şi Carmen Lidia Vidu vor fi prezenţi pentru discuţii cu publicul şi autografe. 

Ion Bârlădeanu nu este un artist în sensul clasic al cuvîntului: nu are studii de specialitate, iar lucrările pe care le creează de mai bine de treizeci de ani au o funcţie mai degrabă autoterapeutică (de afirmare ingenuă a propriilor dorinţe şi obsesii, dar şi a unei libertăţi interioare) decît una pur estetică, de adresare către un potenţial spectator. Ion Bârlădeanu este un personaj în sensul plin al cuvîntului: a visat dintotdeauna să joace în filme, să fie un erou. Colajele pe care le realizează sînt propriile lui filme, pe care le compune ca un regizor, după o poveste imaginată tot de el. 

Instalaţia concepută de Carmen Lidia Vidu pune „în scenă” personajul Bârlădeanu şi îi oferă ocazia de a fi un western hero, aşa cum s-a visat dintotdeauna.

Întîlnirea dintre Carmen Lidia Vidu şi Ion Bârlădeanu 

„La semafor, pe Magheru, l-am cunoscut pe Ion Bârlădeanu. Îl văzusem la ştiri, la TV. Ştiam aşa şi aşa cine este. Părea un tip foarte sărac şi mă enerva faptul că tot încerca să-i dea cîinelui meu cele cîteva bucăţi de carne pe care şi le cumpărase de la alimentară. Cîinele meu avea ce să mănînce, Nea Ion părea să aibă mai multă nevoie. M-a invitat să-l vizitez, ca să-mi arate lucrările lui. A specificat totuşi să nu vin neînsoţită la el, că nu se cuvine.

Sîntem vecini şi-l intîlnesc des. Mi-e foarte drag de el. Îmi place cum îşi povesteşte lucrările, îmi plac filmele cu cowboy regizate de el în colajele lui, sînt colorate, masculine şi foarte fin executate. Mă tot uit la mîinile lui şi nu îmi imaginez cum poate să realizeze nişte colaje perfecte. Îl admir. Aş vrea să pot să spun o poveste împreună cu Nea Ion. Îmi place mai mult să-i spun Ion Bîrlădeanu, decît Nea Ion, dar toată lumea îi spune Nea Ion, aşa că, uneori îi zic şi eu aşa.

Povestea noastră are loc într-un decor de film western, făcut din ziarele care-i servesc ca material de lucru lui Ion Bîrlădeanu: căpiţe albe de fîn, din ziare, care ascund în ele colajele lui Nea Ion. În mijlocul lor,  poze unicat, serie limitată cu Ion Bîrlădeanu, în costum de cowboy, pentru prima oară actor într-un film western.” (Carmen Lidia Vidu)

Ion Bârlădeanu s-a născut în 1946 în comuna Zapodeni,  judeţul Vaslui. De-a lungul a mai bine de treizeci de ani, Ion Bârlădeanu a selectat şi a decupat imagini din reviste, cu care a realizat mai bine de o mie de colaje. Este reprezentat din 2008 de galeria H’Art, iar lucrările sale fac o carieră internaţională, fiind expuse la Londra, Copenhaga, Basel, Paris.

Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu
Producător : Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru şi de evenimente multimedia
Co-producător şi partener logistic: Institutul Francez din Bucureşti
Fotograf: Barna Nemethi
Instalaţie: Bogdan Olăriu
Costum: Razz Craft – Răzvan Vasilescu
Mulţumiri : Dan Popescu, Diana Ioana Mărăşoiu, Cătălin Furtună

navajo joe from Griffon and Swans on Vimeo.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

concurs elevi alimentatie publica exttemporal la gastronomie slatina 2026   foto alina mitran (14) jpeg
Meseria îi ajută să-și câștige banii de buzunar încă din școală, dar unii țintesc și altceva:. „Aș vrea în Armată, îmi place uniforma”
Învață să pregătească produse de bază sau mâncăruri sofisticate, fie în atelierul școlii, fie în practică, la agenții economici, iar în weekend și în vacanțe, mulți dintre ei, își câștigă banii de buzunar din ospătărie sau în bucătărie. Pentru unii este un vis împlinit, pentru alții doar o etapă.
balcon
Impozit dublu pentru proprietarii care au închis balconul fără autorizație. Ce prevede noul Cod al urbanismului și cum pot intra în legalitate
Proprietarii de apartamente care au închis balconul fără autorizație sau au executat lucrări cu nerespectarea documentației aprobate pot ajunge să plătească un impozit pe clădire majorat cu 100%, potrivit noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.