Invazia pisicilor policrome
Brazilia înseamnă fotbal, samba şi sex, nu neapărat în ordinea asta. Dramaturgul Dea Loher face ţăndări această prejudecată în Piaţa Roosevelt, acolo unde fericirea stă cocoţată obraznic pe o grămadă indecentă de amărăciune. În realitate, refugiu al artiştilor necunoscuţi, pepinieră de prostituate, travestiţi şi vînzători de suflete, carne vie şi vise, Piaţa Roosevelt din Sao Paolo devine în piesa Deei Loher reversul Braziliei fericite. Locul miroase a moarte, iar în mîna Afrimului, lucrurile o iau complet razna. În spectacolul timişorean, văzut la Bucureşti în Festivalul Operetei „Viaţa e frumoasă”, totul este pe dos. Sexul se substituie iubirii, prostituatele sînt travestiţi, iar în vitrina cu amor, pe lîngă cupluri sau triouri erotice de toate felurile, se expun şi norişori inocenţi, una dintre obsesiile înduioşătoare ale regizorului. Candoare în perversitate, nimic mai erotic şi neerotic în acelaşi timp. După o samba energizantă (excelentă muzica lui Vlaicu Golcea, cu rock, electronice şi latino), vine un fado tînguitor. Sute de pisici colorate înţepenesc într-o invazie necontrolată, albe pentru naivitate, roşii pentru furie, roz pentru boală, portocalii pentru frustrări, verzi pentru angoase. Ba parcă se iveşte şi mîţa albastră în care e drapată frica. Moartea miroase pestilenţial a portocale şi urină de pisică, iar fotbalul ajunge joc de bingo. Viaţa ta se scurge fără tine. „Cum îţi recuperezi viaţa?” Replica cade ca o ghilotină. Poveşti (in)credibile şi violente converg aiuritor în Piaţa Roosevelt, hăpăind criminal imaginea Braziliei voioase. Un studiu realizat de cercetătorii britanici (desigur!) arată că pentru brazilieni, sexul e ca pîinea noastră cea de toate zilele. Dacă i-ar întreba cineva cît de des fac sex, sud-americanii nu ar înţelege întrebarea, concluzionau britanicii (cei mai asexuaţi dintre europeni, conform aceluiaşi studiu). În Piaţa Roosevelt, sexul e doar placebo şi nu suplineşte nevoia de dragoste care se transformă în delir sexual cu un marţian invizibil şi chel. Afrim îşi dă drumul pe topoganul imaginativ şi populează scena cu personaje suculente. Rochiile „fetelor”, floarea din capul chel al Preacinstitei Aurora, fundul Suzanei ieşit din bikinii cu maramă, ciorapii roşii ai lui Bibi, costumul de dantelă al Azizei purtat pe corpul gol, androginul Bingo cu o bila în loc de cap ca un emoticon hîd, descins din Magritte, figura masculină a Conchei de Frida Kahlo cenuşie, carpete cu cerbi în bordel şi balcoane shakespeariene din care „vampe” alunecă zburător pe bară, o realitate în care inocenţa şi deziluzia sînt îngropate în pervesitate şi delir. Afrimul îşi dă drumul şi la devierile de limbaj. Ziua este „lunguiaţă”, un personaj declară că „mi-e dor de Mirador”, iar înjurătura cea mai folosită este „’ai, să-mi trag un cap în gură”. O lume pestriţă care trage să moară. Într-un colţ, personajele burleşti ale Afrimului bîntuie printre copaci edenici într-o lumină ireală. Un strop de fericire trebuie să existe pe lumea asta, fie ea şi iluzorie.
Festivalul “Viaţa e frumoasă”, Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”
Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” Timişoara
Piaţa Roosevelt
de Dea Loher
Regizor: Radu Afrim
Decor: Iuliana Vîlsan
Costume: Velica Panduru
Muzica: Vlaicu Golcea
Lumini: Lucian Moga
Distribuţia:
Domnul Mirador - Romeo Ioan
Doamna Mirador - Irene Flamann
Vito - Victor Manovici
Concha - Andrea Tokai
Aurora - Ion Rizea
Bingo - Claudia Ieremia
Aziza - Alina Reus
Bibi - Cătălin Ursu
Suzanna - Călin Stanciu
Omul cu sacoşe - Cristian Szekeres
Femeia cu oase - Paula Maria Frunzetti
Phedra de Cordoba - Cristina Pădurariu
Oana STOICA este jurnalist şi critic de teatru.
