Intersecţiile de miercuri, cu Mihai Şora

27 noiembrie 2017
Intersecţiile de miercuri, cu Mihai Şora jpeg

Miercuri, 29 noiembrie, avem bucuria să vă propunem o seară specială la Rezidența Scena 9 (str. I.L. Caragiale 32). O întîlnire cu filozoful Mihai Şora care va fi în dialog cu publicul. Vom proiecta de asemenea un film recent realizat în Grecia, de Luiza Palanciuc-Şora, vom descoperi ce mai poate să însemne „Socrate e interzis în Athena!“ în zilele noastre.

Născut ca fiu al unui preot ortodox în 7 noiembrie 1916, la Ianova, în Timiș, Mihai Șora este un filozof și eseist român. Din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române. A studiat filosofia la Universitatea din București (1934-1938) și i-a avut ca profesori și pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent pe Mircea Eliade.

A debutat la Editura Gallimard cu Du dialogue intérieur, în 1947. A publicat: Sarea pămîntului, Editura Cartea Românească, 1978; A fi, a face, a avea, Editura Cartea Românească, 1985; eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat, Editura Cartea Românească, 1990; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, Polirom, 2001; Locuri comune, 2004; Clipa și timpul, 2005.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Trotinete electrice FOTO Shutterstock
Unde au fost interzise trotinetele electrice. Românii pot primi amenzi de chiar și 5.000 de lei dacă încalcă noua regulă
Primăria Sectorului 1 introduce o nouă regulă importantă, iar cei care nu o vor respecta riscă să primească amenzi de chiar și 5.000 de lei. Începând de vineri, trotinetele electrice vor fi interzise în parcurile administrate de Primărie.
bebelusi spital vaslui jpeg
Bulgaria, paradox demografic: are una dintre cele mai ridicate fertilități din UE, dar continuă să piardă populație
Bulgaria se află într-o situație aparent paradoxală: deși are una dintre cele mai ridicate rate ale fertilității din Uniunea Europeană, populația țării continuă să scadă, iar numărul deceselor este aproape dublu față de cel al nașterilor.
Agenți AI -inteligență artificială FOTO Shutterstock
Identități umane false fabricate de AI pentru a sparge sisteme informatice. Semnalul de alarmă tras de experți
Un instrument de inteligență artificială a încercat, în mod repetat, să pătrundă ilegal într-o bază de date, în cadrul unor teste de securitate desfășurate în Marea Britanie
originile jocurilor de noroc in antichitate de la zarurile din os din roma veche la salile de lectura renascentiste jpg
Originile jocurilor de noroc în Antichitate: De la zarurile din os din Roma Veche la sălile de lectură renascentiste
Puține activități au traversat istoria omenirii cu aceeași forță precum jocurile de noroc. De la primele zaruri cioplite din os până la platformele digitale accesibile astăzi prin câteva atingeri de ecran, oamenii au fost fascinați de șansă, risc și imprevizibil.
otniala sandu instagram jpg
Otniela Sandu, mai sexy ca niciodată la UNTOLD. Secretul din spatele ținutei care a făcut furori
Otniela Sandu a fost una dintre cele mai apreciate apariții de la UNTOLD 2026. Actrița a atras toate privirile cu o ținută îndrăzneață, însă spune că alegerea nu a avut nimic de-a face cu tendințele din modă, ci doar cu felul în care s-a simțit în ziua respectivă.
image png
Ironia unui șofer de autobuz: s-a îmbrăcat în fustă, după ce compania i-a interzis pantalonii scurți
Un șofer de autobuz din Varșovia a găsit o soluție neobișnuită pentru a face față temperaturilor ridicate din cabina vehiculului, după ce regulamentul companiei i-a interzis să poarte pantaloni scurți.
banner inainte și acum png
Neschimbată de 23 de ani! Raluca de la Angels, mamă a cinci copii, are o siluetă de invidiat: „Am renunțat la zahăr”
Raluca de la Angels, mamă a 5 copii, a revenit pe litoral, după o pauză de 23 de ani, alături de fosta ei colegă, Monica Ene. Secretele siluetei ei de vis
Cuplu - bagaje - aeroport- vacanta - turism - FOTO Shutterstock
Europa schimbă strategia împotriva supraturismului. Orașele care îi recompensează pe turiștii responsabili
În timp ce tot mai multe destinații europene introduc taxe, amenzi și restricții pentru a limita efectele supraturismului, alte orașe aleg o strategie diferită: îi recompensează pe turiștii care adoptă un comportament responsabil
Sistemul S-400 FOTO EPA-EFE
Cum lovește Rusia Kievul cu rachete antiaeriene S-300 și S-400. De ce reprezintă un pericol tot mai mare pentru populația civilă?
În noaptea de 5 august, Rusia a lansat asupra Ucrainei 24 de rachete balistice, pe care Forțele Aeriene ucrainene le-au încadrat în categoria comună „Iskander-M/S-400".