Insinuare pe lîngă o fiinţă ciudată
vorbeam în şoaptă, cu o fiinţă ciudată, nu o puteam
defini, dimpotrivă, mă delimitam de ea, nu voiam
s-o ating sau măcar s-o privesc,
eram detaşată, ca un obiect sexual
ce imploda, chiar atunci, în faţa ei
şi îi spuneam: «eu merg pe intensitate»,
adică pe intensitatea masivă şi rece pe care
ţi-o dă boala
care te urmăreşte de-a lungul timpului, orice ai face,
fără de care nu se mai poate trăi şi nici respira,
atît de tare
îcnăt ţi se face greaţă şi îţi vine să vomezi
mereu şi trebuie să-ţi bagi degetele în gît.
gîtul, adică beregata
prin care naziştii veniţi la putere
îţi introduc şobolanul roşu direct în stomac.
singură, boala este aceea care îţi exacerbează
instinctul sexual, îi spuneam umilă, şi te complexează
pe drept cuvînt,
deoarece devii o nenorocită
încît nici măcar nu mai poţi să-ţi recunoşti
profundele imperfecţiuni intelectuale şi nici profesionale,
poate doar
credinţa, cacofonia şi oligofrenia (triada indestructibilă
a sufletului feminin)
să aparţină, oare, intensitatea, noninteligenţei mele
feminine
sau instinctului morţii ce înaintează prin vene, ca puma,
ce distruge pe măsură ce se insinuează,
ce rupe pe măsură ce-şi caută locul necunoscut
al animalului ce se retrage-n întuneric
şi atunci pare meschin
şi dispare.
din volumul Intimitate, Editura Charmides, 2013.
citiţi aici recenzia cărţii.
