Înapoi, spre feudalism

Mă aflu printre cei care cred că nu trebuie să tratăm cu superficialitate mitingul organizat de către PSD în București în data sîmbătă, 9 iunie, 2018. Adică ar fi simplu să spunem că principalul partid de guvernămînt a adus în capitală niște oameni, mai mult sau mai puțin numeroși, mai mult sau mai puțin deștepți, și asta fără nici un efect. Este o eroare, de asemenea, să credem că manifestația respectivă a fost o simplă demonstrație de forță. Da, a fost și asta, dar mai presus de toate a fost un semnal clar, încă o dată, că acest partid dorește cu orice preț să se înscrie în tendința populismului care cuprinde de mai mult timp lumea politică înconjurătoare. Nu este singurul partid care se reorientează doctrinar spre „golirea de doctrină” și nici primul. Dimensiunea de bază a acestor mișcări politice este negarea capitalismului în forma sa clasică de lume a prosperității, asociativă social și expansionistă economic. Dacă în alte țări ale lumii această dimensiune a populismului politic poate fi estompată cu timpul de către construcția socială sofisticată din statele respective, la noi mesajul anticapitalist poate să prindă mult mai ușor și cu efecte devastatoare. Ne putem întoarce în timp și lumea românească poate deveni una izolată, autarhică, dominată de un naționalism obscur, cu efecte devastatoare în planul vitezei de civilizare. Mesajul că „NATO și UE finanțează statul paralel” și deci aduc grave prejudicii României nu trebuie trecut cu vederea. Acest mesaj spune totul despre intențiile populismului PSD de a abandona angajamentele de integrare a României în lumea civilizată. Așa cum spuneam, se dorește o România oligarhică, izolată, la îndemîna unei bande de hoți care va mima democrația și economia de piață. În locul deschiderii, păcii și civilizației ni se propun izolarea și conflictul. Acești oameni visează o țară aflată la mîna lor, decuplată de instituțiile UE, care îi deranjează atît de mult. Aceasta este marea miză și aceasta este cheia în care vă propun să judecăm toată vînzoleala provocată de ciuma roșie în spațiul nostru politic actual. Arma cel mai des folosită este așa zisul patriotism. Este un patriotism găunos și izolaționist care nu înțelege lumea și care ne poate pune într-o stare de gravă inadecvare în raport cu  Europa vecină. Patriotismul izolaționist care ni se servește va conserva primitivismul și înapoierea.  

Vorbeam despre mesajul antioccidental, clar exprimat în timpul acestei manifestări. El poate să prindă mai bine la noi și într-un context particular pe care nu trebuie să-l uităm. Istoria recentă ne spune multe despre noi. Lumea românească a anului 1989 era mult, foarte mult depărtată de valorile capitalismului și societății deschise. Românii „uitaseră” ce este lumea liberă. Cu alte cuvinte, odată cu Revoluția am pășit pe un drum care ne era străin. Iată ce spune Constantin Ionete: „În perioada de tranziție din țara noastră, fondul aperceptiv al receptării reformei are un conținut bine determinat, în funcție de care pot fi evaluate dimensiunile și chiar intensitatea potențialului său. El constă în valorile economiei de piață (autonomie decizională, competiție, motivație prin cîștig, risc, etc.) conservate – în perioada lungă de negare a lor – în ansamblul celor ce alcătuiesc tradiția colectivității, sub forme de mentalități și comportamente și în același timp prezente în conștiința oamenilor ca aprecieri sau aspirații” (Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă, Editura Expert, București, 1993, p. 158).  Conform unor calcule, folosite de către Constantin Ionete și realizate de către Anita Tiraspolsky și Gerard Wild, (Economiile din Est în tranziție: criterii de comparație, Editura Masson, Paris, Milan, Barcelone, Bonn, 1992) care doresc să surprindă potențialul transformator sau conservator pentru statele foste socialiste, vom descoperi că România se afla în coada listei, fiind chiar și în urma URSS. Reformele de după Revoluție au bătut pasul pe loc pentru că nimeni nu avea încredere sau nu dorea un destin democratic și prosper pentru România. Am fost în situația tragică în care am așteptat ca lumii libere românești să-i fie puse bazele de către oameni care nu credeau în superioritatea sa. Socialismul românesc nu a fost o lume a reformelor, a fost unul închis, fundamentalist, în interiorul căruia trăsăturile specifice libertăților și lumii libere au dispărut complet. Dacă ar fi să folosim o metaforă am putea spune că opera de construcție a „omului nou” a reușit. Practic, prin trecerea de la o generație la alta, dar și prin evoluțiile demografice, memoria capitalismului interbelic a dispărut cu desăvîrșire. Propaganda socialistă și-a atins obiectivele. La momentul Revoluției, România depășește chiar și URSS la nivelul slab de aderență la economia de piață și deține cea mai slabă capacitate de adoptare a comportamentelor specifice economiei de piață. (Constantin Ionete, Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă, Editura Expert, București, 1993, pp. 159-160). Socialismul românesc a fost unul apăsător și represiv. Nu au fost permise nici un fel de forme ale libertății economice, nici măcar în zona comerțului sau a serviciilor. Ne propuneam trecerea la economia de piață cu oameni care nu știau ce este economia de piață și care nu dețineau comportamente specifice. Mai trebuie adăugat în dezbatere că toate celelalte state socialiste au permis într-un fel sau altul forme incipiente de manifestare a pieței și libertății de exprimare economică. România a fost cea mai nepregătită dintre fostele state socialiste pentru trecerea la economia de piață. Așa se și explică numeroasele suișuri și coborîșuri în adoptarea reformelor. Trecerea la economia de piață s-a produs pe un fond de neîncredere în acest tip de economie, cultivat cu insistență de către o clasă politică demnă continuatoare a socialismului. Din aceste motive deceniul nouă al secolului trecut va rămîne în istorie ca un deceniu pierdut. Pe acest fond industria românească a fost aproape în întregime falimentată. Era nevoie în epocă de investiții, retehnologizări, bani, piețe, management performant. Nimic din toate acestea nu a fost impus și ca urmare mii de capacități de producție au fost lichidate. Abia începînd cu anul 2000, economia românească începe să crească, numai că această creștere se va produce pe fondul invaziei capitalului străin. O altă situație, cu alte neajunsuri. Urmarea este că România deține azi un capitalism lipsit de spirit ofensiv, oligarhic și puternic dependent de piețele internaționale. România nu a făcut prea multe în aceste trei decenii pentru că a fost un stat prizonier al celor care nu au crezut niciodată în superioritatea lumii libertăților. Capitalismul românesc de azi nu este chiar ceea ce ne-am dorit, dar a-l nega în totalitate este un mare pericol. Or, ei chiar asta fac. Aceiași oameni vin acum și ne servesc rețeta izolării de lume. Este o continuitate vizibilă pentru noi, cei care am traversat această epocă. Populiștii români nu propun soluții, ci doar întoarceri în timp. Toți cei care nu sunt de partea lor, sunt împotriva lor și sunt denumiți fără reținere cu apelativul de „șobolani”. În logica deja instalată urmează ca închisorile să fie umplute din nou cu oameni de presă, oameni politici democrați, elită științifică și culturală, exact ca în anii ʼ50 ai secolului trecut. Amenințarea a fost cît se poate de clară și numai un naiv poate să creadă că acești oameni nu ar fi capabili să treacă la fapte.

Populismul despre care vorbim se poate așeza solid, peste o realitate complexă și în loc să ofere rezolvări poate multiplica problemele. Văzută astfel, bătălia pentru modernizarea României nu este una ușoară. România indiferentă și oligarhică, îmbrăcată provocator în alb, de acolo din piață, a răspuns prezent și a ovaționat împotriva tendinței de civilizare a țării. Lupta nu este de ieri de azi și se duce de mai multe secole. În spatele vorbelor este așezat chipul hidos al oligarhului, omul care face și desface și căruia îi sunt indiferente „poveștile” despre valori și libertate. El este același, chiar dacă se manifestă în România, în Rusia sau în orice altă țară din America de Sud. El este cel care stăpînește și căruia nu-i place să fie deranjat.

Fără a personaliza prea mult discuția, trebuie să spunem totuși că oamenii care doresc să ne scoată acum din contactul cu lumea civilizată sunt extrem de jos. Sunt analfabeți și de aceea extrem de periculoși. Pariul lor cu istoria și cu valorile lumii libere nu există și nu poți să le explici că drumul pe care se află este periculos și pentru ei, dar și pentru poporul pe care-l conduc. Și prin acești oameni, cineva dorește să ne demonstreze că nu avem capacitatea umană și determinarea socială pentru a fi un stat democratic și prosper. De aici pînă la propunerea de a reface cumva un tip de feudalism nu este decît un pas, iar omul care conduce PSD a făcut această propunere la acest miting. El a spus în mod explicit că NATO și UE finanțează statul paralel și ca urmare putem trage singuri concluzia că dacă dorim să fim un stat cu adevărat independent trebuie să părăsim aceste două construcții.  Oamenii de acolo l-au aclamat, fiind de acord cu el.

Răspunsul nostru este că fără un parcurs european, România nu va rămîne democratică. Își va recăpăta statutul de țară marginală, geografic și nu numai. Acest miting a fost un semnal de alarmă și un avertisment. Democrația noastră este încă extrem de fragilă.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: adevarul.ro