In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989, la SALA RADIO

16 decembrie 2019
In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989, la SALA RADIO jpeg

Vineri, 20 decembrie, ora 19.00, Sala Radio va fi scena unui concert-eveniment emoționant: In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi  - în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania) - va interpreta una dintre partiturile monumentale ale muzicii clasice: Recviemul de Verdi. Acesta şi-a compus Recviemul în memoria poetului şi romancierului italian Alessandro Manzoni și premiera a avut loc în Biserica San Marco din Milano, în 1874.

Soliști aplaudați în țară, dar și pe scenele internaționale, sosesc la București pentru eveniment: Teodora Gheorghiu – soprană, Maria Miron – mezzosoprană, Ovidiu Purcel – tenor și Marius Boloș - bas. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

coperta i radio istorii 1 jpg jpeg

În deschiderea concertului, Editura Casa Radio va lansa audiobook-ul de mărturii semnat de Silvia Iliescu, Carmen Ionescu și Octavian Silivestru - Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989. Evenimentul va avea loc în foaierul Sălii Radio, de la ora 18.50. La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989 se constituie într-o restituire-document care tezaurizează mărturiile şi vocile care au transpus pe unde istoria la Radio România în acele zile fierbinţi de incertitudine, cutezanţă şi speranţă. Despre semnificaţia acestor mărturii şi despre ideea şi proiectul albumului vor vorbi Carmen Ionescu, managerul Agenţiei de Presă RADOR şi Silvia Iliescu, coautoare ale albumului. Detalii despre album se regăsesc pe site-ul www.edituracasaradio.ro.

 

david crescenzi jpg jpeg

David Crescenzi are o pregătire muzicală complexă: pianist, dirijor de orchestră şi de cor. Printre realizările sale cele mai semnificative se numără colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003), unde a pregătit şi dirijat opere de Rossini, Donizetti, Puccini și Verdi. La Doha, în Quatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002 Aida de Verdi, în anul 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergische Symphoniker, în acelaşi an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro şi a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn din Elveţia.

teodora gheorghiu jpg jpeg

Cariera Teodorei Gheorghiu a fost marcată de întîlnirea cu celebrul José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition - Spania. După acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a influenţat definitiv cursul carierei. A cîştigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţional George Enescu şi a prestigioasei Competiții Regina Elisabeta – Bruxelles. A debutat la Opera Națională Bucureşti în rolul Regina Nopţii din Flautul fermecat de Mozart, fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum Théître de la Monnaie - Bruxelles, Grand-Théître - Geneva, Théître de Champs-Elysées - Paris, Opera din Lucerna. În anul 2004 a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 şi 2010 a evoluat constant pe această scenă.

 

maria miron jpg jpeg

Maria Miron a absolvit Universitatea Națională de Muzică București, la clasa prof. Georgeta Stoleriu. A participat la cursuri de perfecționare organizate în colaborare cu Accademia di Teatro alla Scala și ateliere susținute de mari artiști precum: Ileana Cotrubaș, Viorica Cortez, Luciana Serra. Repertoriul de operă și vocal-simfonic pe care l-a abordat cuprinde roluri ca: G. Rossini – Bărbierul din Sevilla - Rosina, La Cenerentola - Angiolina, W. A. Mozart - Nozze di Figaro - Cherubino, Don Giovanni - Zerlina, Cosi fan tutte - Dorabella, G.Puccini - M. Butterfly - Suzuki, P. I. Ceaikovski - Evgheni Oneghin – Olga etc. A susținut spectacole și concerte atît în țara cît și în străinătate: Danemarca, Italia, Bulgaria, Ungaria, Belgia.

ovidiu purcel jpg jpeg

Tenorul Ovidiu Purcel este angajat al Operei din Düsseldorf (Deutsche Oper am Rhein). Absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, clasa conf.univ.dr. Marius-Vlad Budoiu, a cîștigat numeroase competiții naționale de interpretare vocală.  Este invitatul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, iar alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj-Napoca a susținut un turneu în Tel Aviv. În stagiunea 2011-2012, a fost membru al Studioului de Operă din cadrul Deutsche Oper am Rhein, unde a interpretat roluri precum Paolino - Il matrimonio segreto, Müller - El gato con botas, Fisherman - Le rossignol, Tamino - Flautul fermecat. 

marius bolos JPG jpeg

Marius Boloș este solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 2006. Absolvent al Universităţii din Oradea cu două specializări, Muzică şi Teologie, a urmat cursuri de măiestrie artistică susţinute de Ionel Pantea, Nelly Miricioiu, Viorica Cortez, Mariana Nicolesco, Leontina Văduva. În anul 2006 a fost bursier al Studioului de Operă din cadrul Operei Naţionale din Budapesta şi a luat lecţii particulare de canto cu maestrul Pompeiu Hărăşteanu. Marius Boloş a debutat pe scena Operei Naţionale Române Cluj-Napoca în rolul Comandorului din opera Don Giovanni de Mozart, în anul 2004. În iulie 2005 a fost finalist la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, iar în 2007 a obţinut Premiul Special al Juriului la această competiţie. La Opera Naţională Bucureşti a debutat cu rolul Monterone din Rigoletto de Giuseppe Verdi.

 *

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sînt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Locotenentul care a deschis Zidul Berlinului: „Când am văzut masele de est germani, am ştiut că aveau tot dreptul să treacă” jpeg
Pericolul care pândește democrațiile europene. Matthew Kaminski, fost redactor-șef „Politico“: „Oamenii sunt nemulțumiți că elitele i-au dezamăgit“
De la căderea Zidului Berlinului până la ascensiunea populismului și a extremei drepte, democrația europeană a trecut prin transformări profunde. Instituțiile, libertatea presei și încrederea alegătorilor sunt astăzi din nou puse la încercare.
O echipă de 200 de oameni se ocupă ca totul să fie impecabil în spatele și în fața micilor ecrane la Vocea României
„Vocea României” a început sezonul 14 în forță. Pro TV a fost lider de audiență vineri seară
Vineri, 4 septembrie, a început noul sezon al emisiunii „Vocea României”, care a fost lider de audiență. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii vine cu voci noi, surprize și reguli noi.
anastasia lazariuc 2 jpg
Secretul Anastasiei Lazariuc pentru o siluetă impecabilă la 73 de ani: „Apa este sfântă”
Anastasia Lazariuc a dezvăluit ce obiceiuri are pentru siluetă și îngrijirea tenului. Artista pune accent pe alimentație simplă, mișcare și echilibru interior.
cocktail de pepene verde jpg
Cocktail de pepene verde
Dacă vrei să sărbătoreşti alături de cei dragi, răsfaţă-i pe invitaţii tăi cu un cocktail de pepene verde, uşor de preparat şi foarte răcoritor.
centrala zaporojie PBS News jpg
Pace temporară la Zaporojie: Rusia și Ucraina opresc focul pentru reparații la centrala nucleară
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu „local” în zona centralei nucleare Zaporojie, pentru ca tehnicienii să poată repara infrastructura energetică a instalației.
haine masina de spalat istock jpg
Speli haine duminica? Un preot lămurește definitiv când e păcat și când e voie
Spălatul hainelor duminica este un subiect intens dezbătut, întrucât unii consideră că această activitate este un păcat, deoarece, în lumea creștină, duminica este dedicată odihnei și rugăciunii.
control ANPC colaj foto ANPC png
Val de controale și sancțiuni record în Saturn: Hoteluri trase pe linie moartă după o toxiinfecție alimentară masivă
După ce 58 de turiști de la Hotel Neko din Saturn au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru toxiinfecție alimentară, șeful ANPC a dispus controale extinse în stațiune. Verificările au scos la iveală probleme grave în mai multe hoteluri, restaurante și zone de agrement.
smurd jpg
Scene oribile în Capitală. Un bărbat s-a aruncat de pe pasajul Obor
Au fost scene oribile în Capitală, după ce un bărbat s-a aruncat de pe pasajul Obor. Zona a fost împânzită de polițiști.
lacul trei ape jpg
Lacul din România care urmează să fie golit. Care este motivul și cât va dura operațiunea
Un cunoscut lac din banatul Montan urmează să fie golit în această toamnă. Motivul pentru care s-a recurs la ol astfel de procedură.