Împăduriri, gaming și încălțări pentru copiii defavorizați

25 februarie 2019
Împăduriri, gaming și încălțări pentru copiii defavorizați jpeg

Sîntem mereu înconjurați de vești care ne întristează, așa că Dilema veche vine în fiecare luni dimineață cu #7veștibune din România, pentru a vă motiva săptămîna. 

● Nexus a organizat pe 16 februarie primul Maraton Caritabil de Gaming din România. Toate fondurile strînse vor fi direcționate către HOSPICE Casa Speranței. Peste 350 de persoane au fost prezente la eveniment și s-au strîns peste 11.000 de euro.

● Coca-Cola România a publicat raportul de sustenabilitate 2016-2017, iar printre rezultatele pe care compania le notează se numără împădurirea a 636.000 de metri pătrați de teren, plantarea a peste 195.000 de copaci și reducerea emisiilor cu 7%.

UPC România îndeamnă clienții companiei, care au servicii de Internet, să renunțe la factura printată prin activarea facturii electronice. La 10.000 de facturi electronice activate, compania va planta 1000 de copaci.

În data de 16 martie, la Cralovăț (jud. Timiș) va fi împădurit un teren de 5 hectare cu 25.000 de puieți, cu ajutorul a aproximativ 1000 de voluntari. Echipa „Plantăm fapte bune în România” va pune la dispoziţie tot ce este necesar, iar voluntarii se pot înscrie pînă la data de 7 martie pe site-ul lor.

● Un proiect implementat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Fundația ETA2U presupune montarea a 13 stații fixe și două stații mobile pentru măsurarea aerului din Capitală, dar și donarea către bucureșteni a 50 de senzori simpli pentru particule de praf (PM10 și PM2.5). Finanțarea de 75.000 de euro este asigurată de Fundația Comunitară București și IKEA România.

● World Vision Romania strînge încălțări pentru copiii fără posibilități, printr-o campanie de promovare numită #mergdesculț. Puteți dona online pe worldvision.ro/mergdescult sau în magzinele Vans Afi, Vans Băneasa, Vans ParkLake, Vans Mega Mall și VGeneration Sun Plaza.

● CoderDojo Tech Academy este un program educațional care își propune dezvltarea abilităților digitale prin învățarea de limbaje de programare (Scratch, Java Script, Phyton, HTML&CSS&Java Script, C++) în rîndul elevilor cu vîrsta cuprinsă între 8 și 14 ani. Programul va include peste 21.000 de ore de programare și va pregăti 1620 de elevi din 7 județe.

● Fundația Genesis Collegiate a organizat o gală caritabilă cu o strîngere de fonduri pentru a achiziționa un bronhoscop rigid în secția de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului ,,Marie Curie”. La a șasea ediție a evenimentului Genesis for Life s-au strîns 15.500 de euro din cei 17.000 necesari.

● Părintele de la Mînăstirea Partoș (jud. Timiș) a pus pe picioare, cu ajutorul mai multor profesori voluntari din zonă un afterschool care funcționează zilnic pentru copii din sat. La mînăstire 45 de copii din sat primesc mîncare zilnic, iar asociația Look Inside strînge în această perioadă alimente neperisabile pentru familiile acestora. Detalii pentru a dona – aici.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.

Foto: actrița aAva Gardner citind

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Shakahola jpg
Liderul unei secte evanghelice, condamnat la 200 de ani de închisoare pentru moartea a 190 de copii
Paul Mackenzie, liderul unei secte evanghelice apocaliptice, găsit vinovat de moartea a 190 de copii şi a unui adult după ce şi-a încurajat adepții să moară de foame pentru „a-l întâlni pe Isus", a fost condamnat vineri de un tribunal din Kenya la 200 de ani de închisoare.
oana roman (2) jpg
Probleme de sănătate pentru Oana Roman. Cum se simte acum și ce a făcut fiica ei cât a stat pe patul de spital
Oana Roman a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă și de ce a ajuns la spital. Fiica ei nu a vrut să o lase singură
salata de zuchini jpg
Salată de zucchini, prospețime și savoare în farfurie
Salata de zucchini se prepară ușor și este ideală pentru un prânz sau pentru o cină delicioasă.
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
Impozitul pe locuințe nu va fi calculat la valoarea de piață din 2027. Nazare: „Au fost foarte multe zvonuri care au indus panică”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că impozitarea locuințelor și a altor proprietăți la valoarea de piață va fi amânată și nu va fi aplicată din 2027.
tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.