Imigraţia: Europa în pragul unei crize de nervi
În Germania, o formaţiune de extremă dreapta ar putea deveni în 2017 a treia sau chiar a doua forţă politică a ţării. Iată una din principalele concluzii care se desprind după alegerile de duminică din trei regiuni germane (Länder). Unda de şoc a acestui scrutin, care marchează ascensiunea partidului "Alternativa pentru Germania" (AfD), este puternică în toată Europa şi îi face pe unii comentatori să se întrebe dacă nu asistăm, pe bătrînul continent, şi la un fel de isterie islamofobă.
Succesul acestui partid, a cărui specificitate este şi aceea de a nu avea un program politic clar, rămîne incontestabil. Cu atît mai mult cu cît participarea la scrutinul de duminică în cele trei regiuni a fost cu zece la sută mai mare decît la precedentul. După cum arată un comentator în cotidianul Le Monde, absenteiştii de ieri au devenit simpatizanţii de azi ai extremei drepte germane (deşi acest termen, "extrema dreaptă", trebuie nuanţat cu dimensiunea populistă şi naţionalistă). Ce s-a întîmplat între timp ştie toată lumea: Germania nu a cunoscut criza economică dar acum, odată cu fluxul de refugiaţi fără precedent de anul trecut, se confruntă cu o criză identitară şi de conştiinţă, cu teama de islam şi cu teama de viitor.
Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro