Ieşirea din scenă
Dilema veche de săptămîna aceasta dezbate chestiunea ieşirii din scenă. Sau, cu alte cuvinte, se gîndeşte la moarte şi ale ei. „Acest dosar este o paranteză în vieţile noastre agitate, un scurt interval în care ne-am încumetat să ne gîndim la moarte. Într-o epocă în care Philippe Ariès (şi alţii) au decretat că noul subiect tabu nu mai e sexul, ci moartea, am încercat să vedem ce loc mai ocupă acest tabu în vieţile noastre. Veţi citi în paginile următoare texte despre neputinţa de a mai fi protejaţi de promisiunile Vieţii de Apoi („acest Moş Crăciun pentru adulţi”, după cum scrie Cristian Neagoe), despre felul în care medicina a preluat asupra ei responsabilitatea salvării noastre, despre cît de departe poate merge filmarea ultimelor zile din viaţa unui om, despre obiceiuri vechi şi noi ale trecerii de cealaltă parte, despre arta necrologului, moartea pe Facebook (da, a ajuns chiar şi-acolo) şi degradarea trupului. Plus un articol neliniştitor din care aflăm că s-ar putea să fim zombie, şi un portret emoţionant al scriitoarei la bătrîneţe. Toatea astea doar ca să avem impresia că sîntem mai bine pregătiţi pentru ieşirea din scenă şi adio-ul final. Deşi ştim cu toţii că e doar o impresie.", scrie Luiza Vasiliu în argument.
Andrei Pleşu aduce în discuţie absenţa vieţii interioare şi rolul acesteia în violenţele de stradă. „Cineva care fură plasme şi bunuri de toate calibrele, incendiază case de locuit cu oameni (nevoiaşi) înăuntru (...) are unele probleme de „aşezare” în ordinea lui şi a lumii (...). Mai exact nu are aceste probleme, în sensul că nu şi le pune.”
Oltea Şerban-Pîrîu ne spune ce mai putem asculta la festivalul Enescu (chiar dacă biletele şi abonamentele s-au epuizat). De pildă, pe 23 septembrie - „concertul lui Dhafer Youssef, care îmbină arta vocală cu sonorităţile oud-ului, lăuta tradiţională arabă, fiind acompaniat de cei 15 instrumentişti ai orchestrei Divine Shadows”.
Andrei Gorzo ne trimite la Miezul nopţii în Paris, alături de Hemingway, Bunuel, Dali, Owen Wilson şi Woody Allen. „În acest film, cele mai romanţioase tînjiri după Parisul anilor 20 sînt satisfăcute plenar, la nivelul lor cel mai clişeisitico-turisitico-gaga şi, totodată (...) sînt satirizate prin însăşi plenitudinea silly a satisfacţiei care li se dă.”