Horia-Roman Patapievici: «Acest ceva formidabil este văzut astfel de către omologii noştri din străinătate»

N. red.: Publicăm cîteva fragmente dintr-o emisiune de la Radio România Actualităţi în care preşedintele ICR a dat detalii concrete despre funcţionarea instituţiei, în general puţin cunoscute de public şi neluate în seamă de cei care vor să-i schimbe statutul.

„Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial pe 14 iunie şi are un titlu care merită savurat. Pentru că evocă, oricărei urechi care s-a format pe limbajul proletcultist al anilor '50, acea perioadă. Ea sună în felul următor: «Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri în domeniul cultural». Retorica e de anii ’50. Dar există o justificare, în preambul, pentru caracetrul de urgenţă al acestei ordonanţe de urgenţă: „Luînd în considerare faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va duce la prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi vremelnic în alte state”. Prin urmare este urgent să se modifice structura instituţională a ICR.”

„Iată un scurt istoric care merită creionat, foarte rapid, ca să ne dăm seama de inconsecvenţa guvernanţilor, pentru că Legea 356 din 2003, în baza căreia am funcţionat din momentul în care, în 2005, am fost numit, este o lege votată într-un Parlament cu o majoritate PSD, de către un Guvern PSD. La vremea aceea, premier era Adrian Năstase, şi sub un preşedinte, şef al statului, to PSD –  Ion Iliescu. De ce s-a făcut această lege, la vremea respectivă? Pentru că exista o suspiciune asupra autonomiei politice a Fundaţiei Culturale Române care, din cîte îmi amintesc, funcţiona sub autoritatea Senatului, şi atunci pentru ca aceste suspiciuni să fie curmate, s-a urmat un tip de argument ca acesta. Preşedintele României este selectat după un vot politic, popular, dar potrivit Constituţiei, el este obligat să fie neutru, din punct de vedere politic, din momentul ocupării funcţiei. În timp ce Senatul, ca şi Camera Deputaţilor, sînt selectate după criterii politice şi funcţionarea lor trebuie să rămînă politică, pentru că reflectă opţiunea cetăţenilor români pe partide politice. Ori, dacă acest argument a funcţionat în 2003, mă întreb ce s-a schimbat în 2012, de vreme ce premierul este în continuare PSD, iar majoritatea pe care mizează, cel puţin în Senat, este o majoritate a USL, alianţa pe care PSD a făcut-o cu PNL.”

„Am urmărit programele ICR-ului, ştiu ce a făcut ICR de-a lungul acestor şapte ani. Afirmaţia că activitatea ICR-ului ar fi fost politizată este o minciună, dar nu este doar o minciună, este o minciună neruşinată, pentru că ea implică nu doar o judecată falsă asupra conducerii institutului, ci implică o judecată falsă asupra a 240 de oameni care lucrează în centrală şi în centrele din străinătate străinătate, oameni care de-a lungul acestei perioade de lungă, dificilă şi încununată de succes reformă instituţională, şi-au dăruit talentul, inteligenţa ca să obţină ceva formidabil în beneficiul culturii române. Acest ceva formidabil este văzut astfel de către omologii noştri din străinătate.”

„Bugetul iniţial a fost de 10 milioane de euro. Prin rectificările succesive, a ajuns la opt milioane de euro. Este un buget care este de patru ori mai mare decît bugetul pe care l-a avut predecesorul meu, academicianul Augustin Buzura, de două milioane de euro în 2005. Este un buget de care numai în mod ipocrit se miră cei care atacă ICR-ul, pentru că este extraordinar de mic în raport cu ce bugete au institutele similare din fostele ţări comuniste. Sînt 17 Institute Culturale Româneşti în lume, dintre care unul are el însuşi o filială. Este vorba de institutul de la Budapesta, cu o filială la Szeged. Cu totul sînt 18 unităţi, iar acest buget acoperă cheltuielile institutului în proporţie de 20% (cheltuielile administrative şi de salarii). 80% din fonduri sînt cheltuielile pe programe. Acest raport de 80% programe şi 20% cheltuieli administrative este cel mai bun procent care a fost obţinut vreodată de vreo instituţie românească în toată istoria noastră. Oamenii trebuie să ştie că credibilitatea şi legitimitatea pe care noi le-am obţinut prin seriozitatea acţiunilor noastre a făcut ca foarte multe dintre proiecte să fie realizate în parteneriat. Unul din cinci evenimente pe care le desfăşurăm în străinătate se desfăşoară fără finanţare, pentru că obţinem acest serviciu prin parteneriat, gratuit. Iar dintre evenimentele pe care le facem, unul din două reprezintă parteneriate. Parteneriat înseamnă că tu vii cu o parte şi el vine cu cealaltă parte.”

„Decizia echipei mele, a mea, a Taniei Radu şi a lui Mircea Mihăieş, a fost că noi nu am dorit să rămînem decît pînă la încheierea celui de-al doilea mandat. Am făcut acest lucru ca să existe o rotunjime în activitatea noastră. Primul mandat a fost încheiat în ianuarie 2009 şi preşedintele, cum ştiţi, a avut o prezenţă foarte semnificativă în contextul scandalului legat de Poneiul Roz şi a contestării masive a politicii noastre culturale, în sensul că ea ar trebui, de fapt, să urmeze vechiul calapod al oficializării a ceea ce se trimite în străinătate.”

(Fragmente din emisiunea „Actualitatea în dezbatere” difuzată la Radio România Actualităţi vineri, 15 iunie; realizator: Dragoş Ghiţulete. Emisiunea poate fi ascultată aici.)
 

Fotografie de Lucian MUNTEAN