Franţa şi Iranul - multe contracte la orizont

29 ianuarie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Franţa şi Iranul decid să deschidă o nouă pagină în relaţiile bilaterale, şi au semnat, în contextul vizitei la Paris a preşedintelui iranian Hassan Rohani, mai multe acorduri. Iranul a devenit în ultimul timp un partener major al occidentalilor în încercarea lor de a pune capăt războiului din Siria, care a provocat pînă acum moartea a peste 260.000 de oameni.

Hassan Rohani, onoruri militare la Paris
Hassan Rohani, barbă căruntă şi zîmbet larg, a beneficiat la Paris de onoruri militare, ceea ce nu se întîmplă chiar des cu oaspeţii străini. "Să uităm animozităţile dintre noi", a declarat preşedintele iranian care s-a întîlnit şi cu numeroşi patroni francezi, invitîndu-i să investească în Iran. Ceea ce nu va întîrzia să se producă în viitorul imediat. Constructorul de automobile francez PSA Peugeot Citroën anunţă în mod oficial că se va reimplanta în Iran, urmînd să investească în viitorii cinci ani în jur de 400 de milioane de euro.

Ministrul iranian al transporturilor a anunţat, pe de altă parte, semnarea unui contract pentru cumpărarea a 114 avioane de tip Airbus.

Practic Iranul pariază acum pe dezvoltare economică după o lungă perioadă de izolare, avînd un potenţial imens şi o populaţie de 80 de milioane de locuitori.

Drepturile omului şi concesiile protocolare
Totul pare să fie deci extrem de benefic pentru economie, mai rămîne întrebarea dacă aceste relaţii vor ameliora şi situaţia drepturilor omului din Iran. Din surse de la Palatul Elysée se afirmă că preşedintele François Hollande nu l-a menajat în această privinţă pe oaspetele său. Din păcate, occidentalii se comportă de multă vreme cu mănuşi atunci cînd au în faţa lor parteneri susceptibili să le aducă profituri. Nici China, nici Arabia Saudită, nici Qatarul, şi am citat doar trei parteneri importanţi ai Europei occidentale, nu au fost prea mult deranjate la capitolul democraţie sau drepturile omului.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

gato instagram jpg
De la șantier și armată, direct în lumea muzicii! Cum a ajuns un artist să facă bani din YouTube
Gato, pe numele său Petre Isar Aurel, și-a construit cariera muzicală în mai bine de 15 ani, fără să aibă parte de un drum ușor. Artistul originar din județul Buzău a muncit în mai multe domenii înainte ca muzica să înceapă să-i aducă venituri.
image png
Premieră istorică în Germania. Un deputat al formațiunii de extremă dreapta AfD, ales președinte al parlamentului din Saxonia-Anhalt
Politicianul Tobias Rausch, reprezentant al formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a fost ales marți, 6 octombrie, președinte al parlamentului landului Saxonia-Anhalt, devenind primul membru al partidului care ocupă această funcție într-un legislativ regional german.
Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan, atac la Grindeanu după desemnarea lui Luca Niculescu: „Ieri nu avea linii roșii, astăzi ne spune care sunt”
Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan înaintea lui Luca Niculescu, îl acuză pe Sorin Grindeanu că și-a schimbat poziția privind negocierile pentru Guvern. Liderul PSD spunea luni că partidul nu are „linii roșii”, iar marți a vorbit despre condițiile pentru susținerea
mircea bravo jpg
Mircea Bravo, dezvăluire cutremurătoare din timpul filmărilor: „Ne-a murit un actor”. Cum a fost modificat scenariul
Comediantul clujean a dezvăluit, într-o emisiune la Pro FM, că un actor din distribuție a murit după ce filmase deja o parte din scene și înainte să apuce să își încheie rolul.
image png
Mașini de lux luate în leasing din Canada și revândute în România cu acte false. Cum încerca suspectul să le piardă urma
Polițiștii din cadrul DGPMB, Serviciul de Investigații Criminale Central, au efectuat marți, 6 octombrie, o nouă percheziție în județul Ilfov, în cadrul unui dosar care vizează o rețea suspectată că a introdus în România autoturisme de lux provenite din străinătate și le-a revândut folosind document
cub cristina rus png
Cristina Rus, apariție rară la 45 de ani. Cum arată acum fosta solistă Blondy și revederea emoționantă cu Andreea Bănică
Fosta componentă a trupei Blondy a revenit însă în atenția publicului după o apariție rară alături de Andreea Bănică, colega cu care a format una dintre cele mai populare trupe feminine din România la începutul anilor 2000.
banner mihai albu jpg
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Mikaela Albu, fiica lui Mihai și a Iuliei Albu, a împlinit 17 ani. În ce relații e cu actuala soție a tatălui ei, Elena Albu: „Există limite!”
curs euro leu jpg
Leul continuă să slăbească: euro atinge un nou record. Ce se întâmplă cu prețurile și dobânzile
Euro a ajuns marți la cea mai mare valoare înregistrată vreodată în România, continuând astfel deprecierea începută în ultimele zile, într-un moment în care România se confruntă cu incertitudine politică, deficite ridicate și atenția investitorilor asupra situației finanțelor publice.
Doi bărbați încearcă să scape din clădirea Academiei Naționale de Științe, cuprinsă de flăcări în urma unui atac cu dronă rusească la Kiev
Epuizat, dar neînfrânt. Kievul seamănă tot mai mult cu un oraș din prima linie. Cum își păstrează locuitorii hotărârea în pragul iernii
Atacurile rusești asupra Kievului nu mai fac pauză nici ziua. Capitala Ucrainei se simte tot mai mult ca un oraș de front, dar locuitorii ei spun că nu renunță.