Final de sezon la Centrul Ceh

22 noiembrie 2019
Final de sezon la Centrul Ceh jpeg

Centrul Ceh încheie programul Documentary Mondays cu „Citizen Havel”, pe 25 noiembrie, iar la sfîrșitul seriei Fiction Tuesdays se va vedea „Kolya”, pe 26 noiembrie.

Documentarul „Citizen Havel”, realizat de Pavel Koutecký pe parcursul a 12 ani, permite o privire de ansamblu asupra elementelor definitorii pentru sfîrșitul Cehoslovaciei și pentru construirea noului stat al Republicii Cehe, într-o perioadă marcată de incertitudine la nivel global. Filmul oferă, totodată, portretul nuanțat al artistului disident devenit președinte în urma Revoluției, aducînd un tribut onest personalităţii lui Václav Havel și permițînd privitorului să-i observe toate defectele şi slăbiciunile.

kolya6 jpg jpeg

Marți, pe 26 noiembrie, publicul va putea vedea filmul „Kolya”, regizat de binecunoscutul Jan Svěrák și premiat la Oscar și la Globul de Aur în anul 1997 pentru cel mai bun film străin. Este povestea unui fost violoncelist al Filarmonicii din Praga, un burlac care trăiește pentru a cuceri femei, dar care, în mod surprinzător, acceptă propunerea unui prieten de a se căsători contra cost cu o rusoaică, pentru ca ea să poată primi cetățenie cehă. Numai că femeia pleacă imediat în Germania de Vest, lăsîndu-l pe violoncelist să aibă grijă de Kolya, fiul ei bolnăvicios de cinci ani, trebuind totodată să facă față și suspiciunilor venite din partea autorităților.

Intrarea este liberă, proiecțiile încep la 20.00, iar berea din partea casei este deja o tradiție pe care Centrul Ceh o continuă.

Evenimente Facebook aici: DM & FT. Eveniment susținut de Budweiser Budvar.

Foto: cadre din Citizen Havel și Kolya

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

fericire
De ce vara trece mai repede decât celelalte anotimpuri
Vara pare să treacă mai repede decât celelalte anotimpuri, mai ales atunci când se apropie sfârșitul lunii august și zilele de vacanță rămase pot fi numărate. Deși vara are aceeași durată în fiecare an, percepția asupra timpului se schimbă în funcție de experiențele pe care le avem.
mancare avion istock jpg
De ce nu trebuie să mănânci de pe măsuța din avion. Avertismentul unei însoțitoare de zbor
O însoțitoare de zbor din Texas a stârnit reacții puternice online după ce a explicat, într-un videoclip devenit viral, de ce măsuțele rabatabile din avion sunt printre cele mai murdare suprafețe la bord.
Blocul Magdalenei Andersson ar fi în frunte, potrivit exit poll urilor jpg
Alegeri în Suedia: exit‑polluri arată că stânga ar fi în frunte. Democrații, în scădere pentru prima dată de la intrarea în Parlament
Primele exit‑polluri publicate la închiderea secțiilor de votare la alegerile parlamentare din Suedia arată că opoziția de stânga ar conduce în fața alianței dintre dreapta și extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren.
CEO Vasile Tofan panou FB Ion Curmei jpg
Panoul „CEO Vasile Tofan” a încins spiritele în Republica Moldova. Mesaje dure pentru premierul de la Chișinău: „Țara asta nu e S.A. a dumitale”
Un panou cu mesajul „CEO Vasile Tofan. Republica Moldova S.A. The Board Meeting”, afișat la un eveniment cu antreprenori la care a participat premierul Vasile Tofan, a generat reacții dure în Republica Moldova.
Horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop luni, 14 septembrie. Nativii din Rac și Gemeni au o zi plină de oportunități financiare
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 14 septembrie.
avion antonov jpg
Un rus și un bielorus, principalii suspecți în atacul cu drone asupra aeroportului Leipzig-Halle
Autoritățile germane suspectează un cetățean bielorus și unul rus, cu presupuse legături cu serviciile militare de informații ale Rusiei, că au pregătit atacul cu drone asupra aeroportului Leipzig-Halle.
creier unsplash jpg
Creierul se curăță în timpul somnului. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetătorii au reușit să măsoare, cu o precizie fără precedent, viteza cu care lichidul ce curăță creierul circulă în timpul somnului profund.
Tebea 2024  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL  (4) jpg
De ce ajung mulți români să se revolte pe propria țară. Sociolog: „România și-a înstrăinat cetățenii de zeci de ani”
„Am pierdut orice speranță pentru România și români”, a scris un român stârnind numeroase reacții online. Mulți români vorbesc despre dezamăgire, lipsă de apartenență și dorința de a pleca din țară. Sociologul Valentin Fulger explică pentru „Adevărul” de unde vine această ruptură.
Alexandru Rogobete Inquam Photos jpg
Rogobete spune că sistemul sanitar se apropie de o criză fără precedent și descrie situația în spitale: „Mai am o singură doză pentru infarct”
Social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, spune că sistemul medical traversează una dintre cele mai grave perioade din ultimii ani.