Fehérlófia

Filmul Fehérlófia (Ungaria 1981, realizat de Marcell Jancovicz)  rulează marţi, 25 noiembrie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul este subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Sabina Balan şi Teodora Lascu.

Intuitiv vorbind, cel puţin, animaţia şi poveştile, legendele sau basmele populare merg mînă în mînă, mai ceva ca tragedia născută din spiritul muzicii lui Bach, pentru că mijloacele prin care poţi relata o istorie în imagini (şi nu în fotografii, cum e filmul) se apropie cel mai mult de libertatea oralităţii şi imaginarul fantastic al acestor poveşti. Cu toate astea, legătura dintre forma animaţiei şi fondul acesteia, ceea ce are de transmis, este una din legăturile structurale cu cele mai puţine reguli clarificate, tocmai pentru că plaja de mijloace a acestui gen cinematografic este foarte largă, pentru că îşi permite să producă idei sau mesaje pe care filmul în general nu le-ar putea sugera, aşadar, pentru că „experimentul” este privit cu ochi mult mai toleranţi. De la imagini figurative, la fotogramă cu fotogramă şi pînă la Computer Generated Images, tehnicile de animaţie oferă noi modalităţi de exprimare pentru vechile poveşti.

În anii 1860, László Arany, poet maghiar, culege legendele şi poveştile mitologice ale ţăranilor din zona cîmpiei Panonice, transmise prin viu grai şi răspîndite de popoarele migratoare hunice şi avare pînă în zona balcanică. În anul 1981, Marcell Jankovics, regizor maghiar, realizează al doilea său lungmetraj animat, Fehérlófia, în traducere liberă – Fiul iepei albe, bazîndu-se pe poveştile culese de Arany, adaptîndu-le şi recalibrîndu-le universului vizual al animaţiei şi referenţilor moderni. Exemplul cel mai concret e înfăţişarea balaurilor pe care eroul, acest Fehérlófia, sau „dezrădăcinătorul de copaci”, trebuie să-i învingă ca să salveze cele trei prinţese şi castelele lor – balaurul cu trei capete e un monstru totemic din piatră, cu care se luptă pe un cîmp de bronz, balaurul cu şapte capete e un tanc armat de fier cu degete de mitralieră, cu care se luptă pe un cîmp de argint, iar balaurul cu doisprezece capete e ca o clădire masivă cu doisprezece blocuri, care se pot transforma în sticlă şi cu care se luptă pe un cîmp de aur. Nu tu şerpi, nu tu dragoni, ci alegorii ale evoluţiei distructive, inteligent şi subtil introduse în firul epic al unui basm. Pe de altă parte, şi relaţia inversă este echivalentă – adaptarea vizualului la poveste – în toată atmosfera cromatică psihedelic-halucinogenă a filmului, care te duce cu gîndul la drogurile anilor ’80, se conturează aproape mereu, de unde nici nu te aştepţi, cîte un motiv ornamental folcloric, o figură geometrică desprinsă de pe un costum popular, care dispare apoi ca un val suprarealist. Personajele, de altfel, sînt conturate ca într-o carte veche de poveşti, figurativul predominînd realismului.

Tematic, majoritatea elementelor narative ale filmului sînt recognoscibile – datorită bagajului cultural-mitologic apropiat de publicul est-european, chiar dacă sînt prezente şi influenţele scandinave, dar şi datorită propagării universale a legendelor originare – originea supranaturală a eroului ca sursă a puterilor sale, funcţiile ajutoarelor eroului şi a donatorului, descinderea în infern (lume paralelă), sacrificarea şi resurecţia eroului, filmul funcţionînd ca un adevărat compendiu vizual pentru studiul lui Vladimir Propp pe tema basmelor. Pe lîngă asta, Fehérlófia îşi depăşeşte statutul de simplă transcriere vizuală a unor teme şi explorează teritorii pe care literatura (şi în special, cea orală) avea posibilitatea doar de a le sugera, cum ar fi subversivitatea erotică, brodată subtil pe reprezentarea figurativă sus amintită, fie că e vorba de clin d’oeil-uri falice sau simboluri ale fecundităţii ascunse în mai toate elementele naturale.

Jankovics primeşte o nominalizare la Oscar pentru scurtmetrajul anterior acestui film, Sisyphus (1974), precum şi un premiu Palme d’Or pentru scurtmetrajul Küzdök (The Struggle, 1977) la ediţia din 1977 a Festivalului de Film de la Cannes, în timp ce Fehérlófia îi aduce titlul de Walt Disney al Ungariei. Între anii 1978-1995 realizează peste 50 de episoade animate pentru televiziune bazate pe aceeaşi culegere de poveşti a lui László Arany, Magyar népmesék.