Facem și noi niște empatie? – Ideo Ideis 2016

19 iulie 2016
Facem și noi niște empatie? – Ideo Ideis 2016 jpeg

Pentru prima oară, IDEO IDEIS (8-14 august, Alexandria) și-a ales o temă, care se potrivește mănușă cu filozofia festivalului. Empatia – acea calitate afectivă pe care o avem cu toții și face parte din umanitatea noastră, dar uităm uneori să o folosim - este firul roșu care ghidează campania Ideo Ideis de anul acesta, „Facem și noi niște empatie?,  și programul festivalului.

EMPATÍE s. f. Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Empatia este definită drept abilitatea „de a înțelege, de a conștientiza, de a recepta și de a experimenta, prin proximitate, aceleași sentimente, gînduri și trăiri ca o altă persoană.” Mai pe scurt, este abilitatea de a-i „citi pe cei din jur” și de a te pune în „papucii celuilalt”, o calitate esențială atît în munca actorului dar și în felul în care relaționăm zilnic cu cei din jurul nostru.

Spoturile „Facem și noi niște empatie?” propun o provocare dublă: aceea de a ne exersa empatia atît pe un personaj foarte empatic, cît și pe unul care nu pare să aibă această însușire. În cele 3 spoturi ale campaniei joacă șase foști participanți ai IDEO IDEIS, care au ales actoria: Voicu Aaniței, Vlad Galer, Ana Maria Guran, Carol Ionescu, Silvana Mihai și Paul Nistor.

„În contextul unei realități sociale globale din ce în ce mai intolerante, în care tendința de a rămîne confortabili în micile noastre universuri și tributari micilor noastre adevăruri pare să producă evenimente dezastruoase în lume, IDEO IDEIS își propune să chestioneze mecanismele afective care ar putea să ne aducă mai aproape unii de ceilalți și să combată ignoranța - prin cunoaștere și exercițiu empatic. Ediția de anul acesta aduce în prim plan empatia, în variile sale contexte de manifestare: de la cum funcționează ea în școli și în mediul jurnalistic, pînă la cum își găsește locul în artă - atît în procesul de concepere cît și în modul în care se raportează la public“ – Andreea Borțun, co-președinte IDEO IDEIS
A doua noutate a festivalului este că începînd cu această ediție la IDEO IDEIS vor fi prezenți nouă mentori, unul pentru fiecare trupă de liceeni participantă: actorii Pavel Bartoș, Dorina Chiriac, Șerban Pavlu și Ofelia Popii se alătură colegilor lor care susțin IDEO IDEIS încă de la primele ediții, și anume Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu.

Decizia de a mări numărul de mentori ai Festivalului Național de Teatru Tînăr IDEO IDEIS 2016 este un pas înainte în dezvoltarea misiunii festivalului în zona educației alternative, al cărei scop nu este competiția. Fiecare trupă participantă va beneficia anul acesta de toată atenția unuia dintre cei nouă profesioniști enumerați mai sus, ceea ce va oferi liceenilor un proces de mentorat mai elaborat, extinzînd timpul petrecut în formula deja consacrată trupă - mentor.  

„Sîntem de părere că mentorii care ne vor fi alături la ediția din acest an au capacitatea să contribuie într-o manieră determinantă atît la felul în care tinerii participanți privesc lumea din jur cît și la dezvoltarea potențialului lor creativ. Credem teribil în puterea întîlnirilor fericite și în rolul pe care acestea le pot avea în formarea unui individ. Mai mult decît atît, considerăm că facilitarea unor întalniri între profesioniști marcanți ai domeniului teatral și adolescenți este esentială pentru ambele categorii, iar asta se reflectă în întreaga construcție a festivalului” – Alexandru Ion, Co-președinte IDEO IDEIS

Programul complet al festivalului va fi anunțat în curînd. Pînă atunci, urmăriți campania #facemempatie.

IDEO IDEIS este un festival de teatru pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație alternativă pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.
www.ideoideis.ro
https://www.facebook.com/ideoideis/

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Pavel Prigojin foto navalny com jpg
Ce s-a ales de gruparea Wagner după moartea lui Evgheni Prigojin. Fiul „bucătarului lui Putin” conduce sute de mercenari în Africa
La 28 de ani, Pavel Prigojin a preluat o parte din gruparea paramilitară Wagner și afacerile familiei din Republica Centrafricană. De la mine de aur, bere și votcă până la traficul cu arme și droguri, activitățile rețelei îi aduc aproximativ 400 de milioane de dolari pe an.
Distrugerile provocate de protestele din Italia
Cine sunt „maranza”, tinerii acuzaţi că au dezlănţuit haosul la protestele din Italia
Italienii au ieşit în stradă din cauza salariilor mici, dar s-a ajuns la zeci de răniți, magazine devastate și confruntări cu poliția şi minori arestaţi. Cuvântul zilei este „maranza”, un termen peiorativ folosit pentru tinerii de la periferia oraşelor, extins acum şi la imigranţi.
image png
Universitatea Craiova - Farul Constanța, 2-0. Oltenii și-au luat revanșa după ultima umilință suferită în fața „marinarilor”
Cele două formații s-au duelat într-un meci ce a contat în etapa a 12-a din campionatul intern
Regina Maria a României sosește la Casa Albă, la 19 octombrie 1926
Calendar 19 octombrie: 1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă
1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă, în cadrul vizitei sale spectaculoase în America.
loto istock jpg
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop luni, 19 octombrie 2026. Zodia lovită de noroc. Nativii care trebuie să fie atenți la cheltuieli
Horoscopul zilei de luni, 19 octombrie, aduce vești bune pentru unele zodii și provocări pentru altele. Berbecii beneficiază de susținerea celor din jur și de oportunități favorabile, Taurii pot culege roadele muncii depuse, în timp ce Leii sunt sfătuiți să își țină sub control impulsurile.
Uzina Dacia foto Renault Romania (22) jpg
Directorul Dacia avertizează asupra costurilor cu energia: „În Maroc sunt sub jumătate din prețul României”
Mihai Bordeanu, directorul general al Dacia România și Managing Director pentru Europa de Sud-Est, atrage atenția că prețul ridicat al energiei afectează competitivitatea industriei auto locale și susține că autoritățile trebuie să intervină pentru a sprijini întregul ecosistem de producție.
benjamin netanyahu și donald Trump  Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
Trump intervine în campania electorală din Israel și avertizează împotriva alegerii unui rival al lui Netanyahu
Donald Trump își declară sprijinul pentru Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor din 27 octombrie și îi avertizează pe israelieni împotriva alegerii unui rival. Principalul adversar al premierului, Gadi Eisenkot, afirmă că doar israelienii își pot alege liderii.
Emmanuel Macron
„Nimic nu justifică această violență”: Macron condamnă distrugerile de la protestele din Franța și trage la răspundere Ministerul de Interne
Emmanuel Macron a condamnat duminică violențele de la protestele față de scumpiri din Franța și a promis fermitate împotriva celor implicați în distrugeri. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate sâmbătă, iar aproape 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.