Facebook, Twitter și scriitorii - sau promovarea ego-urilor

În Les Inrocks, Nelly Kaprièlian scrie un articol în care se întreabă dacă nu cumva, dincolo de utilitate, Facebook-ul și Twitter-ul n-au devenit niște vitrine în care ne contemplăm propriile eu-uri.

Iată, așadar, ce scrie Nelly Kaprièlian: “Să fii împotriva Facebook-ului sau a Twitter-ului e la fel de idiot ca a fi împotriva electricității. (…) Recent am primit un email de la un scriitor a cărui muncă o admir, care începea așa: După ani de observații, am decis să mă anagajez activ în promovarea cărților mele. Amorțeala pieței editoriale asociată cu motivele sociale și cu mefiența editorilor tradiționali față de rețelele de socializare m-au convins ca de acum înainte să-mi cresc singur numărul de cititori. Și autorul respectiv trece în revistă o listă de lucruri pe care le va face în viitor. Printre altele, își invită toți cunoscuții să intre pe Facebook și să dea un like pe pagina sa.

Facebook sau Twitter sînt mijloace eficiente de promovare, care ajută vînzările scriitorilor și artiștilor, îmi veți spune. Dar cum rămîne cu restul conectaților, care își pun pozele făcute întotdeauna din unghiurile bune, sau își împărtășesc gîndurile, stările sau aleg citate deștepte care să-i facă să pară super cultivați?“.

Cred că despre relația autorului cu rețelele de socializare se vor scrie, probabil, multe studii. Dar discuția aceasta mi se pare cu atît mai actuală cu cît constatarea “nu ești pe Facebook, te-am căutat” o aud din ce în ce mai des în jurul meu.

(Ana Maria Sandu)