Eterna pace
Viața noastră e viața spumei
Și totuși, de-ar seca din fundu-i mare,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.
Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții
Spre-a răsări din nou la altă soarte.
Da, e-o dorință mare, fără nume,
Pe care-n tot adîncul o cuprinde
Bătrînul haos născător de lume.
Atîtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflînd repaos.
Astfel tot trec, ca și un roi ce trece,
Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbîntă,
Plutind în veci prin universul rece.
Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpînind în silă,
Născînd și ucizînd în lume toate.
Astfel e spațiu fără fund și fine,
Iar din încrucișarea amîndurora,
Născînd mișcare, s-au născut lumine.
Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i mama,
Iar fiul e mișcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pîn-acuma.
Astfel rotind se-nvîrt în jur de soare,
Pe cînd el însuși cu ele împreună
O lată clipă-n veci o să doboare.
Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,
Cu toți în jos, toți împrejur de sine,
Toți împrejurul altor fac cunună
Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.
Și cine știi cînd ceasul lor va bate
Și cele trei inele s-or desface
Din a mișcării sfîntă trinitate.
Și peste toți s-o-ntinde eterna pace.
(1882)
din audio-book-ul Poezii de Mihai Eminescu , selectate şi citite de Andrei Pleşu, Editura Humanitas Multimedia, 2014.
