Emoție și formele ei de exprimare – Manfred Honeck și Nemanja Radulovic
Două discuri lansate în aceeași lună, sub o zodie comună, cea a emoției, dar atît de diferite: Șostakovici și Barber cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh dirijată de Manfred Honeck, și Ceaikovski, cu violonistul Nemanja Radulovic.
Despre măreție și dramă cu Manfred Honeck
Discurile Orchestrei Simfonice din Pittsburgh au fost cele mai căutate discuri ale unei orchestre la standurile Humanitas de la sălile de concert ale Festivalului Enescu 2017. Este o realitate care confirmă și ea, în termeni seci de vînzări, succesul acestei orchestre americane care a renăscut sub directoratul austriacului Manfred Honeck, început în stagiunea 2008-2009.
Am ascultat această orchestră și în concerte live, la București, dar și în alte locuri din lume; i-am ascultat și majoritatea discurilor, toate înregistrări din concert; am ascultat și concertele de la Heinz Hall din Pittsburgh, pe care orchestra le-a pus la dispoziția Radio România Muzical pentru difuzare, în cadrul unui parteneriat. Manfred Honeck spunea că este conștient că piața discografică este saturată de interpretări ale unor mari opusuri și că e nevoie de ceva nou; iar noutatea vine uneori din alegeri repertoriale, în special din prelucrări realizate de Honeck după alte opusuri – Fantezia Rusalka sau Elektra sînt exemple în acest sens, dar mai ales, dintr-o calitate tehnică și artistică ieșită din comun a înregistrărilor. De la captarea sunetului pînă la ceea ce exprimă muzica interpretată de membrii Orchestrei Simfonice din Pittsburgh: o lume care, pur și simplu, îl subjugă pe ascultător.
Este și cazul acestui disc Șostakovici-Barber apărut în 8 septembrie 2017 la nivel mondial (data ultimului concert din festivalul Enescu pe care orchestra l-a susținut la București). De data aceasta, și repertoriul este unul special ales pentru a ilustra măreția și tragismul: una dintre cele mai cunoscute simfonii de Șostakovici, a cincea și piesa pe care ascultătorii BBC au plasat-o pe primul loc într-un top al celor mai triste piese scrise vreodată: Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber.
Manfred Honeck, un foarte bun cunoscător al simfoniilor lui Mahler, vorbește în bookletul CD-ului despre legăturile pe care le-a găsit între creația lui Mahler și Simfonia a V-a de Șostakovici – o viziune nouă și foarte interesant argumentată. Simfonia a V-a a fost scrisă de Șostakovici în 1937, la un an după ce devenise un indezirabil al regimului stalinist: Stalin plecase nemulțumit de la o reprezentație a operei Lady din Mțensk de Șostakovici. A cădea într-o astfel de dizgrație nu însemna doar o neîmplinire pentru creator; rima cu deportarea și moartea, iar Șostakovici își ținea sub pat valiza pregătită pentru cînd va fi arestat de NKVD și deportat în Siberia. S-a izolat și a trăit în teroare; a scris însă și această Simfonie a V-a care s-a bucurat de un foarte mare succes de public și critică în 1937. Oficialitățile au văzut în această simfonie o poveste a modului cum comunismul îl transformă pe om – o viziune triumfalistă; rușii au simțit însă în muzica lui Șostakovici, impregnată, mai ales în partea lentă, a treia, de ecourile muzicii ortodoxe, drama pe care o întreagă parte de lume a trăit-o în comunism.
Această din urmă viziune respiră și în interpretarea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh: o viziune introvertită, emoționantă pînă la lacrimi; în urmă cu 80 ani, la premiera acestei simfonii, oamenii din sală au plîns ascultînd partea a treia; și cei de astăzi pot trăi cu intensitate aceleași sentimente, ascultînd această simfonie emblematică pentru creația secolului XX, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, care deja a fost numită de un critic american drept „cea mai bună din secolul XXI”, acești primi 17 ani din secolul XXI.
Iar Barber în versiunea lui Honeck nu mai rămîne cea mai tristă muzică scrisă vreodată, ci prilej de meditație religioasă: Barber însuși a scris un cor pe această muzică, folosindu-se de versurile Agnus Dei din Missa catolică: „Mielul lui Dumnezeu, care ai luat asupra ta toate păcatele lumii, ai milă de noi, adu-ne pace”. Iar Manfred Honeck, care este un creștin practicant, a tradus în interpretarea sa înălțarea spirituală pe care o poate aduce această muzică; știu că astăzi nu prea mai e la modă să vorbești despre un asemenea subiect, însă trăirea spirituală poate căpăta și alte forme decît închinarea în fața moaștelor....
Noul disc semnat de Orchestra Simfonică din Pittsburgh condusă de Manfred Honeck poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 30 octombrie, de la ora 19, în reluare duminică, 5 noiembrie, de la ora 13,05.
Ceaikovski cu Nemanja Radulovic
Tot despre emoție este vorba și în noul disc ce-l are în prim plan pe violonistul Nemanja Radulovic; însă cu totul alt tip de emoție și formă de exprimare. Dacă Honeck este un introvert, Radulovic este extrovert – diferența dintre apolinic și dionisiac.
Nemanja Radulovic este un violonist născut în Serbia, astăzi stabilit în Franța, în vîrstă de 32 ani. În 2001, la 16 ani, cucerea premiul I la Concursul Enescu de la București. Odată cu debutul său la casa Deutsche Grammophon din 2015, cu albumul Journey East, care a primit un premiu Echo Klassik, a intrat în atenția lumii internaționale: o prezență proaspătă nonconformistă, promovată drept un artist care poate vorbi pe limba celor mai tineri care ar trebui atrași către muzica clasică. E suficient să-i vedem fotografia și ne dăm seama imediat de apariția mediatică a lui Radulovic, care însă nu concordă 100% cu modul cum cîntă (din fericire, în opinia mea). Pentru că el nu este un David Garrett, care să meargă către repertorii extra-clasice, ci rămîne în sfera muzicii clasice și a modurilor ei de exprimare – anul trecut și-a lansat un album cu muzică de Bach, iar acum, acest album Ceaikovski cu două lucrări celebre: Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, înregistrat alături de Orchestra Filarmonicii Borusan din Istanbul, dirijor Sasha Goetzel, și o transcripție realizată de Yvan Cassar pentru violă, pian și orchestră după Variațiunile rococo (în original pentru violoncel și orchestră).
Nemanja Radulovic vorbește despre emoție în materialul video care însoțește lansarea acestui album Ceaikovski; în muzică, auzim o exacerbare a emoției, o interpretarea de tip rapsodic, cu fluctuații de tempo, dar și momente, mai ales în cele în piano, foarte frumos realizate. Radulovic vorbește, cred, pe limba celor care într-o lume rece hipertehnologizată, au nevoie de șocuri emoționale pentru a mai simți cu adevărat frumusețea. E o versiune foarte exaltată, la antipodul apolinicei interpretări propuse pentru același concert pe discul apărut în 2016, semnat de Lisa Batiashvili și Daniel Barenboim.
Dar acesta este, cred, și una dintre specificitățile muzicii clasice: ca pentru aceeași lucrare, să existe interpretări atît de diferite, care să rezoneze cu diferite tipologii umane și sensibilități...
Discul Ceaikovski semnat de Nemanja Radulovic poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 6 noiembrie, de la ora 19, în reluare duminică, 12 noiembrie, de la ora 13,05. Toate discurile în premieră prezentate la Radio România Muzical pot fi reascultate oricînd pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. Discul lui Radulovic este disponibil și în România, aici.
Cristina Comandașu este critic muzical.
