"Emigranţi, lăsaţi-ne în pace!"

24 iulie 2011
Fără Presseurop? jpeg

Dacă tot avem obsesia de a ne compara cu bulgarii, s-o luăm în serios. De obicei, ratăm adevărata comparaţie (din care am avea ce învăţa!) pentru că privirea noastră spre vecinii de peste Dunăra se rezumă la topul nefericirilor şi neîmplinirilor: ne preocupă cine stă mai prost în diversele clasamente.

Acum vă propunem altceva: să citiţi pînă la capăt articolul unui scriitor bulgar, Gheorghi Nikolov, apărut în e-vestnik şi preluat de presseurop.

Este vorba despre valul de "plecaţi din ţară" la începutul anilor '90 şi de revenirile lor în concediu acasă: în fiecare an, în iulie şi august, îşi caută la telefon prietenii din copilărie şi colegii de şcoală pentru a "reînnoda" cu un trecut la care s-au tot gîndit cît au stat în SUA, în Canada sau în Europa Occidentală. Dar firul nu se mai leagă.

Un fragment: "Ei aparţin generaţiei de 40-50 de ani şi au toţi în comun faptul de a se fi cărat primii din Bulgaria, la începutul anilor 1990, cînd începuse marele haos al tranziţiei. Astăzi ei au pierdut ceva păr şi au cîştigat cîteva kile; sînt deziluzionaţi, bătrîni şi obosiţi, chiar dacă unii şi-au îmbunătăţit starea financiară. Au aşteptat cu răbdare concediile lor anuale pentru a se întoarce în Bulgaria şi pentru a reîntîlni cît mai mulţe dintre persoanele care reprezintă unica lor legătură cu această ţară. O Bulgarie pe care ei o dispreţuiesc, dar care le lipseşte teribil".

Articolul se numeşte "Emigranţi, lăsaţi-ne în pace!" şi a stîrnit mari controverse în Bulgaria. Îl puteţi citi în limba română pe presseurop.eu, aici. (M. V.)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Premierul ungar Peter Magyar  FOTO AFP
Ungaria revine asupra deciziei de retragere din Curtea Penală Internațională. Anunţul lui Péter Magyar
Guvernul condus de Péter Magyar a renunțat la intenția de a retrage Ungaria din Curtea Penală Internațională, decizie oficializată prin publicarea în Monitorul Oficial.
padure freepik jpg
Cum au fost prinși părinții acuzați că și-au abandonat copiii într-o pădure din Portugalia
Doi frați de 3 și 5 ani au fost găsiți singuri și speriați într-o zonă rurală din Portugalia, după ce ar fi fost abandonați de mamă și tatăl vitreg.
bonnie si clyde foto wikipedia png
23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani
În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.
nuci alune istock jpg
Când este cel mai bun moment să mănânci nuci pentru absorbția maximă de Omega-3, potrivit dietiștilor
Nucile sunt adesea considerate un „superaliment” discret, dar extrem de eficient, mai ales datorită conținutului lor de acizi grași omega-3 de tip ALA (acid alfa-linolenic).
Alexandru Pavelescu facebook MApN jpg
Primele declaraţii ale pilotului român de F-16 care a doborât o dronă în Estonia. Întâmpinat de colegi cu „Top Gun Anthem"
Căpitan-comandorul Alexandru Pavelescu, pilot de F-16 în Forțele Aeriene Române, a relatat cum a doborât o dronă care a pătruns în spațiul aerian al Estoniei, moment descris drept „prima victorie aeriană din ultimii 81 de ani”.
fericire jpeg
Horoscop săptămâna 23-29 mai. Patru zodii au karma de partea lor, își schimbă destinul cu 180 de grade și sunt protejate de Dumnezeu
Horoscop săptămâna 23-29 mai. Patru zodii au karma de partea lor, își schimbă destinul cu 180 de grade și sunt protejate de Dumnezeu.
Banner Silviu Biris
Ce se dă de pomană de Moșii de vară: „Se împart și vase de lut.” Ce rugăciuni se spun când se prepară coliva și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Ce se dă de pomană de Moșii de vară: „Se împart și vase de lut.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape și ce rugăciuni se spun?
blocaj tramvai captura FN nadia Cosor png
Scene incredibile în București: o femeie a coborât din tramvai și a dirijat traficul
O pasageră STB a coborât din tramvai și a început să dirijeze traficul după ce mai multe mașini au blocat linia de rulare în București. Imaginile au devenit virale.
Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg
Bărbații cu care Lady Diana a avut aventuri înaintea divorțului de Charles. „Asta a cauzat comportamentul meu”
Un biograf regal susține că Prințesa Diana ar fi avut mai multe aventuri extraconjugale înainte ca Prințul Charles să înceapă relația cu Camilla Parker Bowles.