Dosarele Securității - Adevăr și adevăruri

- Spectacole și dezbateri -

Context

La 22 de ani de la căderea comunismului, în ţările est-europene dosarele fostelor Poliţii politice rămîn o problemă nerezolvată. Polonia, Cehia, România şi Bulgaria au legi care au desecretizat dosarele. În Ungaria, un proiect de lege care permitea accesul parţial la aceste documente a fost respins de Parlament în februarie, iar subiectul este, în continuare, motiv de aprige dispute politice. 

Principala întrebare în legătură cu dosarele fostelor Poliţii politice este dacă scoaterea lor la lumină face mai mult bine decît rău sau invers. Cu desecretizarea acestor documente poate începe o igienizare morală a societăţii, dar se poate deschide şi o cutie a Pandorei cu efecte imprevizibile. Poliţiile politice au acţionat ca veritabile instrumente de manipulare, iar urmele lăsate sunt - posibil şi probabil -  viciate în raport cu realitatea. Angajamente de colaborare luate sub ameninţare, stenograme cenzurate ale interogatoriilor, declaraţii făcute în urma unui şantaj etc. Cum pot fi interpretate aceste documente în condiţiile în care aparatul represiv funcţiona ca un instrument de tortură psihică şi fizică, fabrica biografii, ficţionaliza istoria ? 

Susţinător al accesului la dosarele politice, jurnalistul şi politologul polonez Adam Michnik recunoaşte eşecul lustraţiei în Europa de Est, „o vînătoare de vrăjitoare, motivată politic.” 

Iniţial, ştirile despre persoane publice deconspirate drept colaboratori/angajaţi ai Securităţii aveau forţa unei bombe, distrugeau o carieră politică (cazul Mona Muscă). În timp, aceste informaţii s-au banalizat, prin urmare şi efectele au fost mai puţin grave. Situaţia oscilează acum între indiferenţă şi continuarea nestingherită a vieţii publice pe de o parte şi şantajul în politică sau afaceri, unde un dosar pătat poate fi folosit ca scrisorica preacinstitului Dandanache, „în caz de nevoie”. Sunt cazuri în care declaraţii luate atunci sub şantaj duc acum la şantajarea celor implicaţi. Cercul se închide.

Pretext, text, spectacol

Acest perfid mecanism de trucare a istoriei este studiat de regizoarea- dramaturg Gianina Cărbunariu în spectacolul X mm din Y km, avînd ca pretext cazul scriitorului disident Dorin Tudoran. Din documentele publicate în volumul Eu, fiul lor. Dosar de Securitate au fost alese 10 pagini, stenograma unui interogatoriu din 25 martie 1985. La discuţie au participat Dorin Tudoran, Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor, și Nicolae Croitoru, secretarul pe probleme de propagandă. Şi desigur, ofiţerul de Securitate care a înregistrat şi transcris discuţia.

Un scenariu scris de istorie pe care e dificil să îl considerăm realitate obiectivă. Gianina Cărbunariu demonstrează că reconstituirea realităţii pornind de la un text sec, eventual incomplet (unele părţi din dosare lipsesc sau au fost cenzurate) generează mai multe adevăruri viabile, nu doar unul singur. Este ca şi cum ai citi o piesă de teatru şi ai încerca să îţi imaginezi spectacolul, dar îţi dai seama că fiecare regizor are propriul spectacol, nu poţi şti cum arată unul deja făcut dacă nu ai fost acolo. Aceleaşi cuvinte, numeroase variante de interpretare. 

Convenţia aleasă de regizoare este cea a multiperspectivei. Personajele se trag la sorţi („nu am găsit distribuţia ideală”) şi se pasează de la unul la altul în timpul spectacolului („eu pînă aici am putut” – şi eroismul, şi ticăloşia sunt greu de dus). Spectatorii sunt invitaţi să se aşeze oriunde în spaţiul de joc care este tapetat cu fragmente din dosare scrise cu creta. Actorii se poziţionează şi repoziţionează liber în funcţie de spectatori. Două ecrane redau live filmări din unghiuri diferite, cu prim-planuri exgerate microscopic (aluzie la personajul care transcrie, dar şi la faptul că discuţiile erau înregistrate). Actorii se corectează reciproc dacă greşesc textul, deşi „chiar contează?”. Contează pentru că fiecare „greşeală” de text poate genera o altă perspectivă. Ca şi cum ai trage duble la film. Scenă după scenă sunt reluate de mai multe ori, cu alţi actori în aceleaşi personaje, cu alt ton, altă atmosferă, alte efecte. Ultima scenă se repetă la infinit ca un vinil zgîriat, doar că de fiecare dată e altă melodie. Ca un gînd obsedant care scurtcircuitează sinapsele. Ca şi cum ar fi imposibil să se găsească varianta reală. Un scenariu cu prea multe variante de interpretare şi cu prea mulţi autori. 

Metatext

Ar părea că X mm din Y km este un spectacol de cercetare a istoriei recente. De fapt, e vorba despre o investigare performativă a prezentului. Lustraţia este un demers etic necesar după perioada comunistă, dar mecanismul de funcţionare s-a dovedit viciat, iar efectele asupra prezentului sunt cel puţin discutabile, dacă nu cumva nocive. Aflarea adevărului se dovedeşte a fi o întreprindere dificilă care nu mai interesează prea mult. Foştii securişti sînt încă în sistem sau au legătură cu el. Unele documente dispar sau sînt măsluite. Mult mai important pare faptul că dosarele pot deveni arme în lupta politică. Intenţia etică s-a transformat în contrariul ei. 

Sînt replici sau idei care apar în stenograme valabile şi astăzi. Problemele de conştiinţă individuală şi socială în raport cu o putere abuzivă sunt aceleaşi dintotdeauna şi oriunde. Mişcarea de revoltă care a cuprins planeta din 2011 pînă acum demonstrează asta. 

După fiecare reprezentaţie sînt discuţii cu publicul, în timpul cărora apar cîteva întrebări importante (e foarte greu de dat răspunsuri): aceste dosare sînt credibile ca semne ale istoriei? Cum pot fi judecaţi cei implicaţi? Ştim cît de curajoşi am fi fost noi într-o asemenea situaţie? Şi cît de curajoşi sîntem astăzi în raport cu puterea care, indiferent de culoare politică, se rinocerizează?

X mm din Y km este un pas în deschiderea unor dezbateri publice despre istoria noastră recentă şi efectele ei. Boala naţiunii a fost chinuitoare, iar convalescenţa este lungă şi dificilă.

Adam Michnik sugera că soluţia justă ar fi ca arhivele poliţiei politice să fie deschise peste 50 de ani. O sugestie discutabilă, ca şi dosarele Securităţii. 

Următoarele reprezentaţii vor avea loc în Bucureşti la MNAC în 8, 9 şi 10 iunie, ora 19.00.

Xmm din Y km – un  proiect de Gianina Cărbunariu la Fabrica de Pensule din Cluj
Xmm din Y Km este o producţie independentă realizată de ColectivA cu sprijinul AFCN
ColectivA a cîștigat un grant AFCN care a permis realizarea unui turneu de 12 reprezentaţii dedicate studenţilor din 5 centre universitare: București, Tîrgu Mureș, Iași, Timișoara, Sibiu. 
Distribuţia: Toma Dănilă, Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos Concept video: Ciprian Mureșan 
Asistent de regie: Alexandra Felseghi

Oana Stoica este jurnalist și critic de teatru.