Donaţii şi donatori

17 decembrie 2014
Donaţii şi donatori jpeg

Numărul de faţă al Dilemei vechi îşi propune o privire în interiorul unei lumi aparent invizibile, dar, care, de fapt se mişcă eficient: cea a donaţiilor şi donatorilor. Povestesc despre experienţele lor sau ale celor din jur, printre alţii, Georgiana Ilie, jurnalistă, Alina Kasprovski, consilier de filantropie, Ioana Tamaş, specialist în management.

Andrei Pleşu scrie despre ce se întîmplă, astăzi, cu „modelul iugoslav”.

Vintilă Mihăilescu vorbeşte despre „suveranul” Ivan Patzaichin, la aniversarea acestuia.

Jurnalista croată Marija Knezevic descinde în  farurile  de pe insulele croate şi greceşti.

Roxana Călinescu discută cu regizorul Răzvan Georgescu despre documentarul acestuia, Paşaport de Germania. 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

cer acoperit cu drone shahed foto shutterstock jpg
Tulcea, din nou sub alertă aeriană. Mesaj RO-Alert privind posibila cădere a unor drone
Locuitorii din județul Tulcea au primit din nou, luni dimineață, un mesaj RO-Alert prin care au fost avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul atacurilor desfășurate de Rusia asupra infrastructurii din Ucraina.
andreea ibacka instagram jpg
Andreea Ibacka, apariție spectaculoasă în costum de baie: „Mi-am făcut curaj”
Andreea Ibacka și-a surprins fanii cu o apariție mai îndrăzneață decât cele cu care i-a obișnuit. Actrița a publicat o fotografie în costum de baie, ipostază în care se afișează destul de rar pe rețelele de socializare.
bancomat pexels jpg
Când intră pensiile pe card în luna august 2026 și când se plătesc alocațiile
Pe măsură ce ne apropiem cu pași repezi de finalul lunii iulie, pensionarii din România încep deja să se gândească la pensia din luna august.
image png
27 iulie, ziua în care Vincent van Gogh s-a împușcat. Lucruri mai puțin știute despre marele pictor
Pe 27 iulie 1890, Vincent van Gogh a făcut gestul care avea să marcheze una dintre cele mai dramatice povești din istoria artei. Pictorul olandez s-a împușcat într-un lan de grâu din apropierea localității Auvers-sur-Oise, Franța
Carul cu zestre. Piese expuse la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, Expoziția permanentă, Ritmurile Vieții – Sala Nunții (© Muzeul Olteniei)
Zestrea, indicator al valorii sociale a femeii în satul românesc tradițional
În ritualul tradițional al nunții există o secvență ritualică maxim încărcată de simboluri, anume plimbarea miresei cu alaiul nupțial prin sat, cu carul încărcat cu zestre, acesta fiind punctul culminant dintr-o înlănțuire de secvențe care compun scenariul nunții.
Momente de panică la un festival din Seattle. Doi morți și cel puțin cinci răniți. Suspectul atacului armat a fost reținut FOTO captura X
Atac armat la un festival gastronomic din Seattle: doi morți și cel puțin cinci răniți
Două persoane au fost ucise, iar cel puțin alte cinci au fost rănite, inclusiv un copil de doi ani, în urma unui atac armat produs duminică seară în Statele Unite, la Seattle Center, în timpul unui festivalul gastronomic.
zodii png
Luna august vine cu surprize mari pentru două zodii! Trebuie să vă așteptați la ceva important
Luna august se anunță una dintre cele mai intense perioade astrologice ale verii. Tranzitele planetare favorizează schimbările, deciziile curajoase și începuturile importante, iar pentru două zodii, universul pare să pregătească momente cu adevărat speciale.
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
Neti Sandu, de la anonimat la celebritate. Cum a ajuns în televiziune: „A avut un impact uriaș”
Neti Sandu este una dintre cele mai cunoscute figuri de la Pro TV, însă drumul său spre televiziune a început cu totul întâmplător. Prima apariție pe micul ecran a avut un impact uriaș și a făcut-o rapid cunoscută publicului.
Donald Trump FOTO AFP
Trump suspendă pentru a doua zi atacurile asupra Iranului. Casa Albă: diplomația primește „mai mult spațiu”
Președintele american Donald Trump a decis să suspende pentru a doua noapte consecutiv atacurile asupra Iranului, oferind mai mult timp eforturilor diplomatice, a anunțat ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz.