Dezminţire

Octavian GORDON
24 noiembrie 2015
Dezminţire jpeg

În cursul lunii octombrie a.c., a apărut, sub egida Academiei Române şi a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, ediţia în două volume bilingve a operei lui Dimitrie Cantemir, Istoria măririi şi decăderii Curţii Othmane, cu indicaţia, pe pagina de gardă: „Editarea textului latinesc şi aparatul critic – Octavian Gordon, Monica Vasileanu şi Florentina Nicolae”. Prin aceasta, consider că i se face o mare nedreptate regretatului Profesor Dan Sluşanschi, adevăratul autor al ediţiei critice şi al aparatului critic. După ce a publicat o primă ediţie critică a operei la Editura Amarcord (2001), Profesorul Sluşanschi a revizuit textul, pregătind o a doua ediţie, anunţată, de altfel, în Postfaţa traducerii după acest text revizuit, publicate la Editura Paideia în anul 2008. După moartea Profesorului, textul celei de-a doua ediţii critice a textului latin a fost recuperat din calculatorul lui personal şi adus în custodia Colegiului Noua Europă din Bucureşti, alături de celelalte documente din Arhiva care poartă numele „Dan Sluşanschi”. Acesta este textul pe care l-am pregătit, alături de Monica Vasileanu şi Florentina Nicolae, în vederea publicării într-o ediţie bilingvă la Academia Română. Contribuţia noastră, a celor trei editori, a fost clar menţionată în versiunea latină a paginii de gardă, alături de cea a Profesorului: Demetrii Principis Cantemirii Incrementorum […] libri tres, critice iterum edidit Dan Sluşanschi, curantibus, emendantibus et apparatum criticum augentibus Octavian Gordon, Florentina Nicolae et Monica Vasileanu. În traducere liberă, contribuţia noastră se rezumă la îngrijirea ediţiei, la operarea unor emendări şi conjecturi în urma confruntării cu manuscrisul cantemirian, precum şi la completarea, în consecinţă, a aparatului critic. Din raţiuni care mă depăşesc, această pagină nu a fost publicată în ediţia apărută recent. De asemenea, numele Profesorului lipseşte cu desăvîrşire şi din caseta tehnică a ediţiei, fiind menţionat cu parcimonie într-o sumară Notă asupra ediţiei, nesemnată, din care, în absenţa paginii de gardă amintite, nu reiese că autorul ediţiei critice este Dan Sluşanschi.

Aşa stînd lucrurile consider că se impune ca firească topirea tirajului existent şi refacerea lui.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

1366x768 cmsv2 850ca794 d556 543e b6c7 7f661bcd3da4 9867684 webp
Petrecere la Budapesta, pe albia secată a Dunării. Oamenii au coborât pe fundul fluviului, după ce apele s-au retras
La Budapesta, locul pe unde în mod normal curge Dunărea s-a transformat într-un spațiu neobișnuit de petrecere. Scăderea nivelului apei a lăsat porțiuni întinse ale albiei uscate, iar oamenii au profitat de situație pentru a organiza o petrecere spontană.
dragos bucur dana nalbaru instagram jpg
Cum l-a surprins Dana Nălbaru pe Dragoș Bucur: „Îl bagă în copaci”
Se bucură de o carieră de succes în televiziune, film și teatru, dar adevărata prioritate a lui Dragoș Bucur este mereu familia. De mai mulți ani de zile, el și Dana Nălbaru locuiesc în satul Moșteni-Greci, în județul Argeș, unde au grijă de mai multe animale.
siegfried muresan foto facebook png
Europarlamentarul Siegfried Mureşan acuză PSD nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan acuză PSD că nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice şi că nimic din ceea ce fac social-democraţii în aceste zile nu ajută la depăşirea crizei.
 La școala de tractoriști, în 1958 (© Azopan CC BY-NC-ND 4.0)
Jaful organizat de regimul comunist împotriva „moșierilor” și „chiaburilor” din județul Teleorman
Mulți mai cred că înainte de 1989 a fost bine și că regimul politic adus pe tancurile sovietice a asigurat modernizarea țării.
Eclipsa solară  Foto Magnific com jpg
„Te lovește un val brusc de întuneric”. NASA trimite un avion la 15.000 de metri altitudine pentru a culege informații despre Soare în timpul eclipsei
NASA va trimite un avion de cercetare la 15.000 de metri altitudine ca să studieze Soarele în timpul eclipsei din 12 august. Specialiștii cred că astfel observația eclipsei totale poate fi prelungită de la 2 minute și 18 secunde la aproape 3 minute.
image jpeg
Cum au fost surprinși giugiulindu-se Medana și Alin Oprea pe străzile din Sibiu. A sărutat-o în văzul lumii: „Ești regina inimii mele”
Medana Oprea a luat ochii, sâmbătă seară, la Finest Fest Sibiu, defilând pe podiumul de modă. A fost una dintre reginele colecției semnate Sonia Trifan. Ce s-a întâmplat după prezentare?
Soldați ruși FOTO Profimedia
Avertismentul serviciilor de informații: Rusia își pregătește ofensiva dinaintea Zilei Naționale a Ucrainei, 24 august
Rusia ar pregăti o campanie de atacuri de amploare asupra infrastructurii energetice din Kiev în următoarele săptămâni, cu obiectivul de a provoca pagube maxime înainte de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, arată experții Institutului pentru Studiul Războiului.
heli greece png
Au aterizat cu elicopterul pe plajă, printre turiști, apoi au mers la baie. Imaginile care au stârnit revoltă și au declanșat o anchetă în Grecia
Un elicopter privat a aterizat direct pe stâncile albe ale celebrei plaje Sarakiniko, de pe insula grecească Milos. Persoanele aflate la bord au coborât din aeronavă și au mers să înoate în mare, în timp ce în zonă se aflau numeroși turiști.
shutterstock 2034040547 jpg
Tragedie pe insula grecească Paros. Un copil de doar 4 ani s-a înecat în piscina unui bar
O tragedie de proporții a avut loc în insula grecească Paros, unde un băiețel de doar patru ani și-a pierdut viața pe plajă. Copilul s-a înecat în piscina unui beach bar în timp ce părinții lui se aflau în mare.