Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu şi diavolul pe pamîntul soarelui)

Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu si diavolul pe pamântul soarelui)

Brazilia 1964

regie, scenariu Glauber Rocha

imagine Waldemar Lima

montaj Rafael Justo Valverde

sunet Aloisio Viana

distributie Geraldo del Rey, Othon Bastos

*

Filmul "Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu şi diavolul pe pamîntul soarelui)" (Brazilia 1964, realizat de Glauber Rocha) rulează joi, 9 octombrie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul e subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiectţei va fi moderată de Alina Calota şi de Raluca Durbacă.

*

În anii `50-`60, în America Latina, se faceau demersuri pentru iesirea Lumii a Treia de sub dominatia politica si culturala a lumii europene civilizate. În Brazilia miscarea de decolonizare si modernizare (prin intermediul cinemaului) a fost reprezentata prin trei manifeste redactate de Glauber Rocha. Primele doua, Estetica Foametei si Estetica Visului, cuprind principiile miscarii Cinema Nôvo si sunt un soi de sinteza între modernism, neo-realism, suprarealism si concretism. Estetica Foametei a aparut pentru prima data în Revista Civilização Brasiliera în iulie 1965, apoi a fost tradus în franceza pentru revista Positif cu titlul L`esthetique de la violence (1). Aici Rocha vorbeste despre cauza revolutiei Noului Cinema, adica despre raportul dintre colonizatorii europeni si colonizatii latin-americani, despre instrumentele revolutionarilor: realitatea politica si sociala, constiinta colonizatilor, foametea si violenta nascuta din foame si despre modalitatea de exprimare a acestora - un cinema-adevar (cinema-verdade) care sa informeze în legatura cu saracia din Lumea a Treia, dar si sa lupte împotriva ei. Cinema Nôvo s-a dorit a fi un proces cultural, un fenomen care sa apere drepturile omului (în principal la educatie si la locuri de munca). Astfel, orice cineast, de orice nationalitate, care era pregatit sa exprime spiritul (real) al vremurilor de atunci era primit în grupul Cinema Nôvo, numit si grupul eisensteinienilor.

Al doilea manifest, Estetica Visului vorbeste despre revolutia gândirii Lumii a Treia: poporul (o povo) are datoria sa constientizeze saracia si raportul de colonizare dintre Europa si America Latina si sa iasa în strada, iar intelectualii sa scrie si sa produca filme sau reportaje care sa popularizeze situatia de criza. Punctul comun dintre cele doua tabere este visul, cu sensul de dorinta, idee, nazuinta de a lupta si de a elibera omul brazilian de mizerie.

Estetica despre care (aproape ca) nu se vorbeste în manifestele sale presupune: filmarea cu orice mijloace ("o idee-n cap si o camera-n mâna"), (re)inventarea cinemaului de autor, includerea elementelor folclorice si mitologice care sa construiasca patrimoniul cultural al tarii, personaje si situatii care sa ilustreze vederi antiburghezie, antiguvern si anticolonialism.

A treia lucrare, Revolução do Cinema Nôvo, nu este un manifest în adevaratul sens al cuvântului, dar poate avea functie de manifest. Cartea a fost scrisa în 1981 (tot) de Glauber Rocha si publicata de editura Alhambra si Embrafilme (producatorul si distribuitorul national de filme din Brazilia) si prezinta conceptul de cinema verdade, dar si o descriere mai detaliata a legaturii interculturale dintre Cinema Nôvo si Neorealismul italian, Noul Val francez, Eisenstein, suprarealism, modernism si concretism. Toate aceste influente sunt dovada formarii intelectuale si a profesionalizarii autorilor de cinema, dar si a unui Nou Cinema Brazilian.

Cinema verdade (cinemaul-adevar) are trei etape de dezvoltare: 1. Denuntarea situatiei sociale (inspirata din Neorealismul italian si critica sociala a Noului Cinema american) 2. euforia revolutionara care are caracter popular/folcloric 3. etapa reflexiva/ cautarea profunzimii.(2) Limbajul acestuia este mitul, fiindca "daca vrem o revolutie globala, ne trebuie un limbaj universal care sa fie înteles în sens marxist, ca expresie a constiintei"(3), iar din punct de vedere ideologic-tehnic, "camera înseamna o viziune asupra lumii, travlingul înseamna cunoasterea sau descoperirea lumii, iar montajul este punctuatia ambitiei lor asupra realitatii umane si sociale din Brazilia".(4)

Toate filmele lui Glauber Rocha sunt puternic influentate de contextul politic, social si cultural în care au aparut si mai ales de ideologia prezentata în manifeste si în diverse interviuri sau articole critice semnate de acesta. Dupa doua exercitii de scurtmetraj (Patio si A Cruz na Praça) a debutat în 1962 lungmetrajul Barravento (preluat de la Luiz Paulino Dos Santos, coproducator al filmului Deus e o Diabo Na Tera Do Sol si operator al scurtmetrajului Patio) si a regizat înca sapte lungmetraje (printre care O Dragão da Maldade contra o Santo Guerreiro, premiat în 1969 la Cannes) si documentare de scurtmetraj.

Deus e o Diabo na Terra do Sol , al doilea lungmetraj, realizat în 1964, reia ideea cuplului dezbinat si al personajului colectiv din Barravento si introduce personajele inspirate din folclorul brazilian: Antonio das Mortes, ucigasul de cangaçeiros, fericitul (beato) Sfânt Sebastião si Corsico (ultimul ramas din stirpea banditului Lampião). Functia fiecarui personaj din film este o poveste si o ideologie socio-politico-culturala în sine si ilustreaza în mod repetat lupta de clasa dintre tarani si mosieri. Gilberto Felisberto Vasconcellos scrie în cartea sa, Glauber Rocha patria libre, ca exista o dinamica a demonologiei folclorice în (ceea ce el numeste) kino-folkul glauberian; "un sincretism socio-mistic, un transfer constant de roluri între Dumnezeu si diavol echivalent cu cel dintre sfintii catolici si zeitatile africane de pe teritoriul Braziliei, cu o singura diferenta (esentiala): spre deosebire de literatura populara, binele nu învinge si raul nu e pedepsit"(5).

Naratiunea filmului este simpla, complexitatea consta în personaje si în discursul lor. Manuel, un taran simplu traieste cu mama si cu nevasta lui, Rosa, într-o casa darapanata. Singura lor sursa de venit sunt vitele date în arenda unui mosier. Manuel devine violent când mosierul încearca sa faca legea dupa propriul interes si îl omoara, apoi are o revelatie si crede ca Sfântul Sebastião va duce oamenii pe insula fericirii, acolo unde vor scapa de saracie, iar binele e bine si raul e rau. Dupa ce Rosa îl omoara pe Sfântul Sebastião într-un soi de sacrificiu religios, într-o biserica, Manuel are o noua revelatie si crede în puterea lui Corsico de a salva poporul de la foamete si de a face dreptate.

Principala problema care alieneaza personajele este foametea si faptul ca binele si raul se confunda. Poporul (o povo), personajul colectiv, crede în oricine promite fericirea si dreptatea. "În filmele lui Glauber Rocha multimea, daca nu e imobilizata din punct de vedere politic, e dominata cu un fel de transa mistica"(6), iar transa este directionata cu ajutorul muzicii, poporul înfometat halucineaza, cânta si danseaza. Multimea mereu urmeaza un Dumnezeu (Deus) sau un Diavol (Diabo) pentru ca le trebuie un lider. Necesitatea politica a unui lider sau a unui salvator va fi reluata mai detaliat în Terra em Transe, subliniind imposibilitatea de a face distinctia dintre partidele de stânga si cele de dreapta sau dintre bine si rau. Poporul nu stie sa aleaga fiindca e înfometat si needucat, dar Antonio das Mortes, justitiarul care omoara banditi, politistul neoficial al împrejurimilor, spune ca "vina nu e a poporului, dar nici poporul nu e nevinovat".

În ceea ce priveste raportul dintre vinovati si nevinovati, Glauber Rocha critica relatia dintre donos (da terra) [proprietarii de pamânt] si danados (da terra) [damnatii, privatii de pamânt]. Procedeul prin care este construita majoritatea personajelor si a relatiilor dintre ele este alegoria. Antonio das Mortes este o instanta politica la fel ca Sfântul Sebastião sau Corisco, Manuel si Rosa sunt cetatenii alienati, iar poporul reprezinta masele euforice în fata discursului politic. Prin aceste tipologii Glauber Rocha face alegoria politicului, dar fiindca include si componenta religioasa, politizeaza sentimentul religios popular. Din nou, este dificil de facut distinctia (dintre politic si religios).

Titlul original al filmului Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu si diavolul pe Pamântul Soarelui) are legatura cu ultimul vers din ultima melodie din soundtrack (compusa de Glauber Rocha si Sérgio Ricardo): "Que a terra é do homem / Num é de Deus nem do Diabo" / "Pamântul este al omului, nu e nici al lui Dumnezeu, nici al diavolului". Glauber Rocha a spus ca brazilienii traiesc un suprarealism concret, nu visat, asa cum se întâmpla la francezi.

Situatia concreta din Lumea a Treia este suprarealista: omul sufera de foame si de halucinatie, memoria lui functioneaza ca imaginatie (fiindca nu are o istorie propriu-zisa) si singurul lucru pe care îl are este saracia sau un pamânt sterp. Traducerea titlului în engleza este Black God, White Devil /Dumnezeu Negru, Diavol Alb si reconfirma jocul (în chiasm) de putere pe care îl are binele si raul.

Muzica din filmele lui Rocha si în special din acest film este un fel de balada si are are rol de narator. Din soundtrack aflam povestea si ce urmeaza sa se întâmple. Asadar, filmul are o constructie foarte elaborata care poate fi citita numai în contextul social politic si cultural al miscarii Cinema Nôvo.

___________________

1 Johnson Randal & Stam Robert, Brazilian Cinema (expanded edition), Part II, An Esthetic of Hunger - Glauber Rocha, Columbia University Press, 1982 New York, pag 65.

2 Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 121

3 Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 121

4 Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 17

5 Vasconcellos Felisberto Gilberto, Glauber Rocha patria libre, Editora Senac, São Paulo, 2001, pag. 60

6 Vasconcellos Felisberto Gilberto, Glauber Rocha patria libre, Editora Senac, São Paulo, 2001, pag. 62