Despre propunerile de îmbunătăţire a Legii Cinematografiei

Regizorul Cristian Mungiu a transmis o scrisoare deschisă în care aduce detalii despre Ordonanţa de Urgenţă pentru Legea Cinematografiei şi îndeamnă cît mai mulţi dintre cineaşti să îşi exprime punctul de vedere.

Textul integral al scrisorii

Despre legea cinematografiei

Scriu rîndurile astea de la mare distanţă de casă. Însă mă simt dator cu nişte detalieri, pentru că am făcut parte din grupul de lucru care a contribuit la elaborarea propunerii de OUG şi consider că e just să îmi asum răspunderea pentru ce am propus şi sustinut.

Pe scurt: am fost întrebat în februarie anul acesta dacă sînt de acord să fac parte dintr-un grup de lucru care să îmbunătăţească legea cinematografiei. Am zis da fără să stau pe gînduri pentru că mi se pare că cei care critică public erorile trebuie să şi propună nişte soluţii.

Nu m-a interesat cine face parte din grupul de lucru, cum a fost el format, ce proceduri de implementare avea să urmeze textul pe care aveam să-l elaborăm – expertiza noastră avea să aibă în vedere fondul, conţinutul.

Am avut două teme cînd am purces la treabă: una a fost să propunem cit mai multe măsuri concrete care să favorizeze tinerii – sau mai bine zis care să le ofere şanse oneste în raport cu consacraţii. Cealaltă temă, pe care nu a trasat-o nimeni, dar care era de la sine înţeleasă era să reparăm abuzurile enorme de interpretare ale legii în vigoare, problemele pe care le ştiam cu toţii, inechităţile.

În preajma Cannesului, m-am prezentat în Comisia de Cultură din Senat să susţin cu argumente propunerile pe care le făcusem. Mi s-a explicat politicos, dar ferm că nu urma să aibă loc nici o discuţie pe fond, pentru că nu era momentul. Comisia nu era de acord cu procedura de a trece un asemenea document peste vară, prin asumarea răspunderii Guvernului (iertaţi-mă dacă terminologia e improprie) şi a invitat ministerul să dea o ordonanţă de urgenţă dacă consideră potrivit.

Pare că, într-adevăr, Ministerul Culturii chiar consideră de data asta că cinematografia este o prioritate şi propune guvernului să aducă îmbunătăţiri legii printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa că permiteţi-mi, în cele din urmă, să mă refer la fond.

Tinerii

Tinerii regizori şi-au dorit să se creeze o secţiune de micro-buget pentru cei care au nevoie de mai multă experienţă înainte de a gestiona filme de lung metraj de buget mai mare, iar această propunere a fost inclusă în lege. Am propus totodată şi ca secţiunea de debut, cu fonduri şi judecare separate, să nu mai aibă în vedere doar primul film, ci şi al doilea film al unui regizor, ca să existe şi o a doua şansă, dacă poate nu ai avut inspiraţie cu primul film. S-a introdus o propunere care să avantajeze deopotrivă şi tinerii producători: finanţarea primelor două filme precum şi a microbugetelor nu ar ţine cont decît de scenariu şi de bune intenţii, nu de realizări anterioare, asa încît si orice tînăr producator să poată participa cu şanse maxime în concurs.

Regulamentul

Cei din industrie ştiu că legea ca legea, dar regulamentul e obiectul principal de dispută, întotdeauna. Pentru că regulamentul prevede criteriile concrete pe baza cărora se alocă finanţarea. Prin urmare am agreat ca legea să se refere la chestiuni generale, iar regulamentul să fie redactat într-o etapă ulterioară, în urma unei largi consultări, ca să existe cît mai puţine controverse. Prin urmare, propunerile de text de lege au fost făcute încît orice prevedere din regulament să poată fi formulată după cum va decide breasla ulterior.

Sprijin automat

CNC-ul român s-a plîns adeseori – formal şi informal – că problema principală a sub-finanţării cinematografiei vine din faptul că fondul cinematografic e devalizat de cereri nejustificate de sprijin nerambursabil pentru realizări deosebite care ori nu există, ori sînt discutabile, legea în vigoare fiind redactată ambiguu şi interpretabil. Prin urmare, textul propus în OUG tranşează ferm chestiunea. Numărul de reuşite care justifică o finanţare nerambursabilă se reduce substantial, prin lege. În acelaşi registru, CNC-ul s-a plîns deseori că producătorii nu declară corect numărul de spectatori plătitori ai filmelor şi că solicită adesea fonduri de sprijin pentru succes de public fără să ramburseze creditul primit. Prin urmare, propunerea cuprinsă în acest OUG condiţionează pentru întîia dată sprijinul pentru succes comercial de gradul de rambursare al creditului, aşa încît CNC să sprijine producătorii doar în măsura în care aceştia au fost buni platnici la rîndul lor.

Fondul cinematografic

Fondul cinematografic nu a fost şi nu este alimentat de la buget. În aceste condiţii, şi ţinînd cont de faptul că de la emiterea legii cinematografiei şi pînă în prezent unele surse de alimentare a fondului nu mai au nici o relevanţă (contribuţia TVR, taxele pe casete video, samd), alimentarea la un nivel decent a fondului cinematografic a constituit mereu o prioritate pentru toţi cineaştii. Banii cinematografiei vin şi au venit mereu din nişte taxe asociate cu domeniu audiovizual. Taxa pe biletul de cinema la cuantumurile propuse în lege nu e inventată în Romania, e prezentă în legislaţia majorităţii statelor europene şi constituie peste tot o formulă rezonabilă de a finanţa cinematografia de pe urma propriilor ei încasări. Mai mult, în propunerea de OUG, această taxă are două cuantumuri: cine doreşte să difuzeze şi film românesc poate contribui cu mult mai puţin. Însă nu e vina cineaştilor, a producătorilor şi distribuitorilor din România că filmele româneşti nu îşi pot recupera investiţia din exploatrea internă. Sălile de cinematograf au fost în gestiunea statului, prin urmare este răspunderea statului că ele au fost furate, înstrăinate sau oferite ca mită imobiliar-electorală aşa că nu e rezonabil să se ceară cineaştilor să îşi poată amortiza cheltuielile de producţie din exploatarea internă în condiţiile în care s-a distrus reţeaua de exploatare.

Subvenţie

La data la care legea cinematografiei a ieşit în prima ei formă, se prevedea, ţinîndu-se cont de distrugerea reţelei de cinematografe, că producătorii români vor exploata filmele cît pot de eficient, rambursînd bani către CNC pe toată perioada exploatării, după care vor preda filmele statului în situaţia – probabilă – că nu vor fi reuşit să ramburseze integral creditul primit pentru realizarea filmului. Problema este că fiscul şi legislaţia fiscală au evoluat pe alte coordonate decît Legea Cinematografiei aşa încît la sfîrşitul termenului de exploatare al filmelor, producătorii români s-au trezit că statul le cere TVA la predarea filmelor către CNC –TVA care în condiţiile exploatării din România constituie o povară insurmontabilă pentru producătorii autohtoni. Prin urmare, s-a propus în acest OUG o soluţie: modificarea formulei de finanţare a cinematografiei din cea presupunînd un credit rambursabil pentru realizare într-alta care să aloce fondurile sub formă de subvenţie, cum se face în majoritatea statelor europene. Totodată însă, s-a prevăzut că rambursarea fondurilor alocate de către CNC producătorilor să se facă în continuare ca şi cum ar fi vorba de un credit, în aşa fel încît subvenţie să nu însemne decît că după ce ai exploatat filmul cît de bine ai ştiut şi ai dat statului înapoi tot ce ai putut, să nu mai existe alte obligaţii.

Praguri

CNC-ul şi producătorii care s-au considerat defavorizaţi de-a lungul timpului de fondurile primite în urma concursurilor s-au plîns frecvent că legea cinematografiei nu include un prag maximal de atribuire a fondurilor cinematografice, putînd favoriza anumiţi aplicanţi. Prin urmare, propunerea de text a OUG-ului cuprinde anume un asemena prag. Mai mult, extinde pentru întîia dată acest prag şi la nivelul fondurilor nerambursabile alocate de către CNC. Mai mult, prevede în sfîrşit un prag minim de finanţare a producţiei de film, cum şi-a propus fiecare nou text de lege care avea in vedere să corecteze legea cinematografiei în ultimii zece ani.

Săli

Prin Legea Cinematografiei nu se pot, din păcate, lua măsuri directe care să conducă la refacerea reţelei de săli de cinematograf în România, deşi aceasta a constituit una dintre priorităţile pentru care ne-am apucat să lucrăm la această propunere. Cu toate acestea, am propus ca CNC-ul să poată sprijini retehnologizarea sălilor în anumite condiţii, în aşa fel încît cei care chiar vor să le păstreze obiectul de activitate să primească un sprijin şi la nivel de know-how şi financiar. Aşadar, de ce nu e bine, ce nu e bine?

Concluzii

Propunerea de OUG conţine, desigur, şi alte prevederi şi m-aş bucura dacă am reuşi să le analizăm pe fiecare în parte fără patimă, dezbărîndu-ne o clipă de umori, interese de grup, orgolii şi suspiciuni. Cred însă cu tărie ca propunerile sînt făcute cu bună credinţă, în limita competenţelor celor care au lucrat, înspre o rezonabilă legiferare a cinematografiei române şi cp ele nu avantajeaza în nici un fel concret vreun grup anume de cineaşti, au în vedere criterii comune de apreciere pentru toată lumea, praguri care sînt valabile şi ele pentru toată lumea, beneficii care apreciază performanţa şi încurajează rambursarea fondurilor primite, încurajează indirect pe cei care vor să facă filme comerciale sau de public să o facă, spre propriul lor interes şi al CNC-ului.

Desigur, scurtcircuite şi interpretări abuzive sînt întotdeauna posibile însă haideţi să ne apărăm de ele punctual şi atunci cînd vor apărea şi să nu respingem de facto un text care încearcă să corecteze cu bună credinţă disfuncţionalităţi reale constatate de întreaga breaslă. Si, evident, îmbunătăţiri sînt încă posibile şi binevenite.

Aceasta nu este doar părerea mea, am verificat propunerile făcute în grupul de lucru cu mulţi cineaşti în diferite etape ale elaborării lor şi am ţinut cont de observaţiile primite. Semnatarii prezentei note, la curent în detaliu cu propunerile textului, susţin fondul chestiunii fără rezerve. Însă ce mi se pare important de aflat în acest moment e ce cred cît mai mulţi dintre cineaştii pe care prezentele modificări îi privesc. Ce cred ei despre textul propus, despre fondul problemei în sine, înţelegînd că orice text de lege trebuie să fie echitabil în general şi nu favorabil fiecărui cineast în parte cu fiecare dintre prevederile propuse.

Îi invit prin urmare să citească – dacă nu au făcut-o deja - textul propusei OUG şi să îşi exprime ferm punctul de vedere cît mai curind şi în cunoştinţă de cauză – dacă îşi doresc ca de observatiile lor să mai ţină cineva cont vreodată în viitorul apropiat. Şi abia apoi vom şti în ce măsură aceste propuneri ale OUG sînt legitime sau dacă în final, în ciuda nemulţumirilor exprimate de-a lungul timpului, cineaştii sînt în final mai degrabă înclinaţi să lase lucrurile aşa cum sînt deja.

Cristian Mungiu, regizor

Susţin acest punct de vedere:

Radu Muntean, regizor

Corneliu Porumboiu, regizor

Andrei Ujică, regizor

Răzvan Rădulescu, scenarist

Alex Baciu, scenarist

Radu Jude, regizor