Debut de aprilie cu 4 discuri ieşite din comun

4 aprilie 2013
Debut de aprilie cu 4 discuri ieşite din comun jpeg

Richard Galliano, Aleksandra Kurzak, Claudio Abbado şi Janine Jansen – nu ştiu dacă şi în ce măsură cunoaşteţi personalităţile care se ascund în spatele acestor nume, dintre cele mai „grele” ale jazzului şi muzicii clasice contemporane. Însă ştiu că cele 4 discuri pe care apar aceste nume, lansate în 1 şi 2 aprilie 2013 sînt printre cele mai interesante ale anului.

Un acordeon pentru o lume…

…este instrumentul celebrului Richard Galliano, pe care şi bucureştenii l-au putut admira în 2011 şi 2012, în cadrul unor concerte cu casa închisă. Să cînţi jazz la acordeon poate părea ceva neobişnuit, şi tocmai speculînd acest aspect, Richard Galliano, astăzi în vîrstă de 63 de ani, şi-a construit o carieră redutabilă. Acordeonul este instrumentul emblematic pentru Franţa, iar Richard Galliano cred că poate fi considerat muzicianul francez emblematic pentru ţara sa natală: un artist total, foarte versatil, care nu ezită să cucerească mereu teritorii noi. Este de altfel ceea ce a făcut şi în 1 aprilie 2013. Doar în Franţa a fost lansat cel mai nou album al acordeonistului, editat de casa Deutsche Grammophon, un album ce urmează să fie distribuit şi la nivel global în perioada următoare. Adică şi în România, unde îl puteţi găsi în magazinele de specialitate (Librăriile Humanitas sunt unele dintre ele) sau pe www.getmusic.ro.

Pe acest nou album, Richard Galliano interpretează Vivaldi. Şi este atît de surprinzător, în sensul bun al cuvîntului, să descoperi  „Anotimpurile” într-o versiune pentru acordeon şi orchestră ce sună absolut  admirabil: o experienţă auditivă pe care v-o recomand, nu o veţi întîlni prea des. Despre care vă puteţi lămuri mai mult,

O voce din Polonia şi poveşti de dragoste

Tot în 1 aprilie a fost lansat la nivel internaţional şi cel mai nou album al sopranei poloneze Aleksandra Kurzak: „Bel raggio” apărut la casa Decca, un CD ce cuprinde arii din opere de Gioachino Rossini. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre sopranele de coloratură, adică acele soprane cu voci subţiri care au capacitatea de a cînta nota foarte înalte, cu o agilitate ieşită din comun, atunci acesta este discul potrivit. Muzica este una foarte frumoasă: Rossini este un maestru al operei de tipul bel canto, acel tip de scriitură muzicală care pune accent tocmai pe virtuozitate. Aşa că, într-un fel, aveţi în faţa urechilor un Cirque du soleil al începutului de secol XIX, în interpretarea unei soprane care în august va împlini 36 ani. 

Presa avidă de noutăţi mondene a publicat în ianuarie 2013 pozele postate de tenorul Roberto Alagna, fostul soţ al sopranei Angela Gheorghiu, pe contul propriu de Facebook: la braţul său se afla Aleksandra Kurzak, noua frumoasă brunetă din viaţa sa.  Nu iubesc în mod special aceste amănunte picante; în primul rînd, în ce-l priveşte pe un artist, ceea ce contează e calitatea sa profesională. Iar critica internaţională a apreciat-o mereu la superlativ la Aleksandra Kurzak, o voce frumoasă, cu apariţii aplaudate pe cele mai importante scene ale lumii. Dar aş minţi dacă n-aş mărturisi că prefer vocea Angelei Gheorghiu…

Cel mai bine însă este să vă faceţi singuri o părere. Ascultaţi-o pe Aleksandra Kurzak pe noul său album „Bel raggio” disponibil în magazinele de specialitate. Sau la Radio România Muzical, în 9 mai, de la ora 17.30, album inclus şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013” derulată pe pagina www.romania-muzical.ro.

O stea a Olandei pe firmament

Tot în 1 aprilie 2013 a fost lansat şi cel mai nou disc al violonistei olandeze Janine Jansen. Are 35 ani şi o carieră de invidiat – cîntă pe cele mai mari scene ale lumii, este unul dintre cei mai bine vînduţi artişti de muzică clasică de pe www.itunes.com, este considerată o adevărată vedetă în ţara ei natală, este frumoasă şi…mai mult decît atît - un artist extrem de talentat şi care îşi dovedeşte deja maturitatea, poate surprinzătoare, la 35 ani.

De obicei, artiştii mai tineri abordează în primul rînd pe discurile lor repertoriul consacrat, pentru că acele lucrări se şi vînd cel mai bine. Iar producătorii nu riscă…

Însă în cazul Janinei Jansen, un nume deja faimos, deja vandabil, s-au făcut şi excepţii. O astfel de excepţie este discul apărut pe 1 aprilie, pe care-l veţi găsi şi în România. Pe acest disc, Janine Jansen interpretează lucrări camerale: Sextetul „Noapte transfigurată” de Arnold Schonberg şi Cvintetul D 956 în Do major de Franz Schubert. Sînt două lucrări importante ale muzicii de cameră, două capodopere ale romantismului – tîrziu, în cazul Schonberg şi timpuriu, în cazul lui Schubert. Însă nu acel gen de repertoriu care ar atrage un public foarte larg: muzica de cameră este oricum considerată o specie mai deosebită a muzicii clasice, despre care se crede că poate fi înţeleasă pe deplin numai de iniţiaţi. Noul disc al Janinei Jansen poate rupe aceste prejudecăţi: ne aflăm în faţa unei muzici tulburătoare, într-o interpretare fascinantă. Partenerii Janinei Jansen, la  înregistrările dintr-un concert live din 2012, sînt nume importante de asemenea: violonistul rus Boris Brovtsyn, violistul israelian Amihai Grosz, violistul ucrainean Maxim Rysanov, violoncelistul suedez Torleif Thedéen şi  violoncelistul german Jens-Peter Maintz.

Mi-a atras atenţia numele lui Amihai Grosz, în prezent prim violist al celebrei orchestre a Filarmonicii din Berlin. Şi bănuiala mea s-a confirmat: unul dintre bunicii săi era originar din România… Încă un motiv să avem în colecţie acest disc.  Albumul a fost difuzat în 1 aprilie la Radio România Muzical şi poate fi reascultat şi votat pe pagina campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013” (www.romania-muzical.ro)

Winds of Joy

În fine, în 2 aprilie 2013, un binecunoscut dirijor al zilelor noastre: Claudio Abbado, care anul acesta împlineşte venerabila vîrstă de 80 de ani, şi-a lansat cel mai nou disc. Cred că Claudio Abbado este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni italieni ai zilelor noastre: rămîn de neuitat spectacolele sale de operă de la Teatrul Scala din Milano sau concertele Orchestrei Filarmonicii din Berlin – în 1989, Abbado i-a succedat lui Herbert von Karajan în poziţia de dirijor al Filarmonicii berlineze şi nu a avut deloc o misiune uşoară.

Însă discul lansat pr 2 aprilie nu vorbeşte despre titani, ci doar despre bucuria de a face muzică. Claudio Abbado este dirijorul Orchestrei Mozart din Bologna, ansamblu înfiinţat în 2004, care a înregistrat deja mai multe discuri alături de Abbado. De data aceasta, concerte pentru instrumente de suflat şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Nu-mi pot imagina ceva mai relaxant şi mai luminos decît muzica lui Mozart, iar discul acesta le are pe toate: o muzică frumoasă, o interpretare bună, un nume mare pe copertă. Ce lucrări găsim mai exact pe acest album: Concertul pentru clarinet şi orchestră, Concertul nr.2 pentru flaut şi orchestră şi Concertul pentru fagot şi orchestră, toate, cu solişti italieni. Un disc disponibil şi în România, de neratat, de ascultat luni, 15 aprilie, ora 20, la Radio România Muzical. Şi de votat în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.

Cristina Comandaşu este critic muzical.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

INSTANT COTROCENI NICUSOR DAN JUSTITIE 16 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Nicușor Dan reia consultările la Cotroceni cu liderii foștii coaliții. Variantele excluse de președinte și scenariile luate în calcul
Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni, la Palatul Cotroceni, pe liderii fostei coaliții de guvernare, într-o nouă încercare de a debloca criza politică și de a identifica o formulă de guvernare care să beneficieze de o majoritate parlamentară.
Resturile unor locuințe din epoca timpurie a bronzului, descoperite de arheologi în apropierea Capitalei (© Muzeul Municipiului București)
Resturile unor locuințe din epoca timpurie a bronzului, descoperite de arheologi în apropierea Capitalei
Cercetările efectuate de arheologi la tell-ul preistoric de la Glina-Bălăceanca, situat în apropierea Capitalei, au condus la descoperirea resturilor unor locuințe din epoca timpurie a bronzului (cultura Glina), inclusiv două vetre de foc, anunță Muzeul Municipiului București.
theodor paleologu foto shutterstock
Theodor Paleologu compară criza politică din România cu filmul „Ziua Cârtiței”: „La noi nu se negociază, se fac declarații belicoase”
Profesorul și fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a criticat blocajul politic din România, afirmând că negocierile pentru formarea unei majorități seamănă cu filmul „Ziua Cârtiței”, în care aceeași zi se repetă la nesfârșit.
Parada militara dinin Bucuresti cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei 1 decembrie 2023 FOTO Inquam Photos George Calin (6) jpg
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Fostul comandant NATO Dorin Toma trage un semnal de alarmă istoric și explică cum deciziile politice din birouri lasă militarii români cu arme incompatibile, exact ca în Al Doilea Război Mondial.
benjamin netanyahu foto x @istraeliPM jfif
Israelul merge la urne pe 27 octombrie. Netanyahu luptă pentru un nou mandat, dar principalul său contracandidat câștigă tot mai mult sprijin
Israelul va organiza alegeri legislative pe 27 octombrie, într-un scrutin considerat de analiști drept un test decisiv pentru viitorul politic al premierului Benjamin Netanyahu.
Adrian Veștea cu delegația PNL la Cotroceni - Nicușor Dan FOTO INQUAM / GEORGE CALIN
Ce soluții pot apărea după discuțiile lui Nicușor Dan cu partidele? Avertismentul unui politolog: „Este doar o chestiune de timp”
Președintele Nicușor Dan va avea luni,13 iulie, începând cu ora 9.00, o nouă rundă de consultări cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, în încercarea de a identifica o majoritate parlamentară capabilă să susțină învestirea unui nou Guvern.
greva spital
Greva SANITAS: medicii vor trata doar cazurile care pun viața în pericol. Doar o treime din personal va rămâne la lucru
Federația SANITAS a declarat oficial conflict de muncă și a anunțat declanșarea grevei, la finalul lunii, față de politicile economice și sociale ale Guvernului, pe care le consideră inechitabile pentru personalul din sănătate.
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Ce condiții tehnice ar trebui să îndeplinească un bloc comunist pentru a intra în programul „Lift pentru viață”
Camera Deputaților a adoptat, săptămâna trecută, legea Programului Național de Accesibilizare a Locuințelor „Lift pentru viață", proiect care promite să aducă ascensoare în blocurile de trei etaje sau mai multe, ridicate fără această dotare.
image png
Ce face Anca Țurcașiu atunci când nu urcă pe scenă. Activitatea care îi aduce multă bucurie: „Am făcut o școală mai demult”
Anca Țurcașiu este una dintre cele mai apreciate artiste din România, însă puțini știu că, dincolo de spectacole și proiectele din televiziune, are și o a doua meserie, pe care o practică din pasiune. Actrița și cântăreața predă cursuri de aqua gym, o activitate care îi aduce multă satisfacție.