De la Merkozy la Draghi
Pretutindeni în Europa, în afară de cetatea Bundesbank din Frankfurt şi de başta apărătorilor disciplinei monetare, Mario Draghi pare acum să fie ultima speranţă a monedei unice.
Pe 6 septembrie, preşedintele Băncii Centrale Europene a anunţat că instituţia sa este pregătită să cumpere din datoriile ţărilor la ananghie, fără limite, dar cu condiţia ca aceste ţări să ceară ajutorul fondului european de urgenţă. Ceea ce înseamnă că ţări precum Spania şi Italia vor putea să se refinanţeze fără să plătească dobînzi exorbitante, dar că vor trebui să accepte o asanare a finanţelor lor.
Acum 10 luni, cînd şi-a preluat funcţia, Mario Draghi a fost reprezentat de Bild purtînd o cască prusiană cu ţepuşă, pentru a-l felicita privind angajamentul său faţă de stabilitatea monetară atît de îndrăgită de către nemţi. Astăzi, italianul îl înfruntă făţiş pe patronul băncii centrale germane, Jens Weidmann, care consideră achiziţionarea de datorii ca fiind un "drog". Poziţia sa, de echilibrist între apărare a disciplinei şi acceptare a unei anumite flexibilităţi în regulile BCE, îi conferă acum un rol central în criza din zona euro.
Puţin cîte puţin, gestionarea zonei euro îşi schimbă natura. Pe vremea atotputernicului duo Angela Merkel – Nicolas Sarkozy, Consiliul European negocia şi lua decizii, iar BCE, condusă de francezul Jean-Claude Trichet, urma calea exprimîndu-şi voalat dezacordurile. Astăzi, cancelarul este înconjurat de François Hollande, Mario Monti şi Mariano Rajoy, care au fiecare interese divergente de cele ale Germaniei, iar după doi ani de decizii ineficiente Consiliul nu mai poate convinge pe nimeni că deţine cheia ieşirii din criză. Fiindcă pieţele cer "big bazooka" pe care numai BCE îl poate încărca, Mario Draghi a devenit noul deus ex machina.
Acest lucru înseamnă că finanţa şi tehnocraţia au preluat definitiv în Europa puterea din mîinile politicii? Nu este atît de simplu, fiindcă factorii care au contribuit la climatul favorabil victoriei (provizorii?) ale lui Draghi în faţa lui Weidmann au fost mai ales schimbarea raportului de forţă politic şi insistenţa lui Mario Monti de a cere o alternativă la planurile de salvare "greceşti". Iar în următoarele săptămîni, şefii de stat şi de guvern vor avea ocazia să reia frîiele în mînă atunci cînd li se va prezenta raportul asupra "unei adevărate uniuni politice şi monetare" şi planurile unei uniuni bancare, două proiecte aprobate în timpul summitului din iunie.
Pentru ca politica să-şi regăsească pe deplin drepturile, liderii europeni vor trebui, în sfîrşit, să dea dovadă de mai multă fermitate în deciziile lor, şi de o viziune clară a obiectivului. Sau vom trebui cu toţii să ne obişnuim cu conferinţele de presă lunare ale lui Mario Draghi.
Eric Maurice este jurnalist francez, redactor şef al presseurop.eu. După ce a făcut studii de istorie şi jurnalism, a început să lucreze, din anul 2000, la Courrier international, unde a fost responsabil pentru Franţa, a transmis actualitatea nord-americană şi a condus serviciul Europa de Vest.
