Atracţia sexuală e chimie pură. Studii recente au demonstrat că ea se bazează pe reacţii fiziologice la nişte stimuli percepuţi olfactiv. Dragostea are deci ceva murdar: ea izvorăşte dintr-o combinaţie de secreţii produse de corpul nostru. Nu e nimic raţional aici. Iubim feromonii puşi în circulaţie de sînge, transpiraţie, salivă, nu femeia sau bărbatul din faţa noastră. Explicată astfel, depsihologizată, sexualitatea e doar un lanţ chimic simplu. Un mecanism repetitiv care, odată descompus, poate fi recreat la infinit.

Tehnologii proiectate prin anii 80 şi certificate recent permit acum reproducerea unor mirosuri conţinute în sau emanate de diverse obiecte. Obietul al cărui miros urmează să fie „înregistrat” este plasat într-un recipient închis ermetic; micro-senzori captează, vreme de cîteva ore, aerul din recipient, iar eşantionul astfel obţinut este cercetat printr-o tehnică numită cromatografie în fază gazoasă, pentru a separa feluritele molecule; în cele din urmă intervine expertul, care stabileşte ce miros îi corespunde fiecărei substanţe. Pornind de la aceste date, se poate recrea parfumul respectiv „mixînd” substanţele în laborator. O floare are cam 400 de molecule olfactive. Nu e uşor, dar nu e nici imposibil: mirosul oricărei flori poate fi reprodus în eprubete.

Gîndiţi-vă acum cam cîte tipuri de compuşi olfactivi ar putea transmite pielea umană în timpul unei partide de sex. Dar dacă am reţine cumva şi aceste substanţe pentru a reproduce mirosul şi a-l integra într-un parfum? Ar fi o mulţime de nuanţe şi note: miresme intime care conţin mirosul pielii, al sexului, al transpiraţiei, al salivei, al stării de excitare. Ar fi ca o amprentă, ca înregistrarea olfactivă a unei clipe unice. Ar fi parfumul ideal.

Apropo: Aţi citit „Parfumul” lui Patrick Suskind?

Lubriq este editor al site-ului erosfera.ro