Cum adică „No sex”?

11 august 2010
Scump, doamnă, scump jpeg

Trebuie să fie tare plicticoasă viaţa de amibă. Dar uite că se poate... Ba unora le mai şi place! Între 2,3% şi 2,7% dintre francezii adulţi declară că au libido apropiat de zero. 10% dintre femei şi peste 6% dintre bărbaţi spun că n-au avut parte de relaţii sexuale în ultimele 12 luni. Asta conform unui studiu cît se poate de serios realizat în Franţa, în 2008. În SUA există chiar şi o asociaţie a oamenilor-cu-libido-zero. AVEN militează pentru recunoaşterea drepturilor asexualilor. Adică a persoanelor care nu simt atracţie sau excitaţie sexuală. Altfel decît celibatul – care e o alegere, asexualitatea e un dat, ni se explică, doct, pe site-ul asociaţiei. „Lipsa de apetenţă sexuală nu ne face viaţa mai bună sau mai rea, e doar un alt tip de raportare la societate. Asexualii au aceleaşi nevoi emoţionale ca toţi ceilalţi. Şi, la fel ca oamenii aparţinînd comunităţii sexuale, au diferite modalităţi de a-şi îndeplini aceste nevoi. Unii preferă solitudinea, alţii îşi caută fericirea alături de prieteni.” Dacă ar fi doar atît, ar fi bine: pînă la urmă, vorbim de un grup (sper) extrem de restrîns care alege (sau căruia îi este dat – asta rămîne de discutat) să trăiască în afara sistemului de relaţii sexuale. Numai că acest grup are acum o voce, se pare, destul de tare care condamnă, nici mai mult, nici mai puţin decît „dictatura plăcerii” şi „marginalizarea asexualilor”.

Au oamenii dreptul să refuze sexul? Sigur că da. Sînt oamenii obligaţi să aibă, mereu, chef de sex? Sigur că nu. Dar să-ţi faci un scop în viaţă din a spune că nu faci sex, mi se pare un peu trop.

Pînă la urmă, toată discuţia e mai degrabă expresia unei frustrări. Şi asta se vede mai ales din virulenţa pseudoargumentelor invocate şi din revendicările confuze. Adică: ce-ar trebui să facem noi, majoritarii, ăştia care, din cînd în cînd, în imbecilitatea noastră, ne mai dedăm şi la cîte-o partidă de sex, pentru minoritarii (2,3%, 2,7% sau cîţi or fi fiind) care refuză conştient, intenţionat şi, pare-se, programatic, aceste plăceri?

Cred că s-a mers prea departe cu revoluţia sexuală şi cu şaişoptismul: am ajuns într-o fundătură. Acum e cool să nu faci sex. (Chiar vi se pare că e cool?) Mă scuzaţi că intervin, în plină vară, cu asemenea frivolităţi.

P.S. Nu e o glumă, subiectul e cît se poate de serios. În Franţa a apărut şi o carte pe tema asta, scrisă de o militantă înfocată a asexualilor. Nu e nevoie să citiţi cartea lui Peggy Sastre. M-am chinuit eu destul. Rezumatul aici.

Lubriq este editor al site-ului www.erosfera.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

INSTANT CALIN GEORGESCU MOGOSOAIA 004 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Georgescu voia casă cu anexă pentru servitori în Italia: "Să te interesezi cum fac pentru..în caz de ceva...cu azil politic/ Mă ajută niște străini". Ce spunea de Simion
Călin Georgescu ar fi plănuit sa obțină azil politic în Italia, unde căuta o casă cu anexă pentru servitori.
Sani FOTO Shutterstock jpg
Reducția mamară, la modă. Medic: „Niște sâni prea mari și prea grei pot afecta semnificativ calitatea vieții"
După decenii în care augmentarea mamară a dominat topurile globale în materie de chirurgie estetică, specialiștii observă o schimbare de paradigmă. Atât tendințele, cât și studiile de specialitate par să meargă în aceeași direcție: tot mai multe femei pun, astăzi, accentul pe confort, echilibru și n
sucuri
Sucul pe care ar trebui să-l eviți după 40 de ani. Ce trebuie să știi
Pentru mulți oameni, sucul de fructe este o parte firească a rutinei de dimineață. Grapefruitul, în special, are reputația unui aliment sănătos: este acrișor, revigorant și bogat în vitamina C. Cu toate acestea, după 40, sucul de grapefruit nu este tocmai o alegere sănătoasă.
Sosirea premierului desemnat, Siegfried Mureșan, in Parlamentul Romaniei, in Bucuresti 18 septembrie 2026.
Negocierile pentru Guvern intră în linie dreaptă: Siegfried Mureșan îl va suna pe Sorin Grindeanu. Cum vor fi împărțite ministerele între partide
Siegfried Mureșan a declarat luni că va discuta, în primul rând, cu partidele care îl susțin, ulterior având discuții și cu parlamentarii altor grupuri din Parlament. El îl va suna inclusiv pe liderul PSD Sorin Grindeanu.
ce mărturisea Presley Gerber înainte cu câteva luni jpg
Confesiunile dureroase ale lui Presley Gerber înainte de moarte: „Am avut mult timp să privesc în interiorul meu”
Înainte de a muri la doar 27 de ani într-un centru de reabilitare, Presley Gerber a vorbit fără ascunzișuri despre lupta cu dependențele și depresia. Fiul lui Cindy Crawford încercase terapii alternative și critica rețetele psihiatrice haotice, dorindu-și ca experiența sa să îi salveze pe alții.
asia express 2026
Echipa care a câștigat imunitatea mare la Asia Express 2026. Cine sunt concurenții norocoși
O nouă etapă din „Asia Express – Drumul Mătăsii” a ajuns la final, iar concurenții au trecut prin emoții puternice înainte de întâlnirea cu Irina Fodor. Echipele au așteptat cu nerăbdare să afle cine a ajuns primul la destinație și, mai ales, cine a obținut una dintre cele mai importante recompense
Begona Gomez și Pedro Sanchez FOTO AFP
Soția premierului spaniol va fi trimisă în judecată pentru trafic de influență și delapidare
Soția premierului spaniol Pedro Sánchez, Begoña Gómez, urmează să fie trimisă în judecată sub acuzații de trafic de influență și delapidare.
Donald Trump FOTO AFP
Rusia „a pierdut controlul" asupra industriei sale petroliere din cauza războiului din Ucraina, afirmă Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că sectorul energetic al Rusiei a fost grav afectat de războiul din Ucraina și a cerut încheierea conflictului „ridicol" și „fără sfârșit" dintre Moscova și Kiev.
image png
Doi adolescenți, înjunghiați într-un parc din Sectorul 5. Victima de 13 ani, în stare gravă. Trei frați au fost arestați
Un conflict mai vechi între adolescenți a degenerat într-un atac cu cuțitele într-un parc din Sectorul 5 al Capitalei. Doi tineri, de 13 și 17 ani, au fost răniți, iar victima în vârstă de 13 ani a ajuns la spital în stare gravă.