Cu poliţia la teatru

15 decembrie 2011
Cu poliţia la teatru jpeg

Dube de poliţie în faţa teatrului; cordoane de jandarmi în jurul clădirii; control amănunţit, mai ceva ca la aeroport, la intrarea în sala de spectacol. Se întîmplă la Paris, unde trei spectacole care ating tema credinţei (produse de Rodrigo Garcia şi de Romeo Castellucci) au stîrnit indignarea unor organizaţii catolice care boicotează acum teatrele respective. Nu s-a ajuns încă la sticle incendiare – deşi unii dintre protestatari au promis „infernul” – dar metode să terorizezi spectatorii sînt destule. Cei vizaţi de „imprecaţii” sînt în primul rînd regizorii Romeo Castellucci; însă şi ceilalţi artişti şi chiar şi personalul teatrului şi spectatorii sînt vizaţi de ouăle şi roşiile aruncate de creştinii ultragiaţi, notează Le Nouvel Observateur, care mai descrie descrie scene foarte violente, cu oameni înjuraţi şi busculaţi la intrarea la teatru.

Aceste episoade redeschid dezbaterea – anticipată de scandalul caricaturilor daneze – despre limitele toleranţei religioase şi despre libertatea de exprimare şi de creaţia artistică.

„Franţa anului 2011 poate redeveni tot atît de obscurantistă şi de intolerantă precum a fost în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea? Să aibă catolicii noştri zişi „integrişti” vocaţia de-a fi chiar atît de lamentabili, de periculoşi şi de caricaturali cum sînt acei fundamentalişti musulmani care vor să îngrozească lumea cu nebunia lor sîngeroasă? În faţa deversării de imprecaţii, în faţa neînţelegerilor, în faţa refuzului de a dialoga care acompaniază spectacolele de la Théâtre de la Ville şi de la Théâtre du Rond-Point, merită să ne punem această întrebare.”

„Îţi vine să crezi că nici unul dintre manifestanţi nu a văzut vreuna dintre piese, cea ce, în general, e adevărat; sau că cei care le-au văzut sînt ori de rea credinţă, ori complet idioţi. Căci neînţelegerea e totală. Aceste spectacole nu justifică în nici un fel valurile de indignare, torentele de imprecaţii. Dimpotrivă, ele sînt opere ale unor artişti de cultură creştină care sînt dezamăgiţi de ceea ce au crezut. (...) De alfel, delictul de blasefemie nu există în Franţa, fiecare e liber să-şi reprezinte şi să critice religiile”.

(Matei Martin)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Anunțuri de recrutare în regiunea Leningrad FOTO EPA EFE jpg
Leningrad a devenit o regiune din prima linie, se plâng oficialii ruși. Evaluarea serviciilor de informații ale Ucrainei
Situația infrastructurii energetice din regiunea rusă Leningrad se deteriorează pe fondul intensificării atacurilor ucrainene, l-a informat guvernatorul Alexander Drozdenko pe fostul președinte rus Dmitri Medvedev și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, într-un briefing televizat.
pensionar caz de boala pacient medic jpeg
Ce greșeală uriașă fac românii când se pensionează. Avertismentul medicilor
Pentru mulți oameni, momentul pensionării este privit ca o perioadă de relaxare și eliberare de responsabilitățile profesionale, însă realitatea este adesea mult mai complexă și, uneori, dificilă.
papusi (3) foto cosmin zamfirache jfif
Din nordul Moldovei, direct în Japonia și SUA. Povestea fascinantă a pensionarilor care au creat „Maternitatea păpușilor”
Un cuplu de pensionari, de la țară, din nordul extrem al României, a devenit cunoscut în toată lumea cu o pasiunea mai puțin obișnuită: recreează, cu multă muncă și pricepere lumea satului românesc tradițional, cu ajutorul unor păpuși realizate cu mult simț al umorului.
shutterstock 29702248 cuplu indragostiti intalnire romantica restaurant jpeg
Cine plătește la prima întâlnire? Detaliul care îți arată dacă relația voastră are sau nu viitor
Sunt câteva lucruri care ar trebui să ridice semne de întrebare încă de la începutul unei relații: când cineva evită constant discuțiile despre bani, când are datorii despre care nu vorbește sau când insistă prea repede să puneți totul la comun.
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
Două zodii pentru care urmează o perioadă de succes. Vor avea parte de fericire din 5 mai
Începând cu data de 5 mai, contextul astrologic se schimbă într-un mod favorabil pentru anumite semne zodiacale, iar efectele nu vor întârzia să apară.
yamnaya foto jpg
Rădăcinile ascunse ale Europei: de unde provin, de fapt, strămoșii și limbile europenilor de astăzi
Cercetătorii au descifrat originea europenilor: triburile nomade care, în urmă cu 8.500 de ani, au declanșat un genocid continental, dar au pus bazele tuturor limbilor indo-europene vorbite astăzi. Ei sunt strămoșii genetici și lingvistici care au remodelat definitiv chipul Europei.
image png
Cum să scapi de călcâiele crăpate. Metoda simplă, cu doar 2 ingrediente, care transformă pielea uscată în doar o noapte
Călcâiele crăpate, uscate și dureroase sunt o problemă mult mai frecventă decât pare și, dincolo de aspectul inestetic, ele pot semnala o deshidratare severă a pielii și o presiune constantă exercitată asupra tălpii.
himara2 jpg
Perlele puțin cunoscute și accesibile ale Balcanilor. Locurile de vis aflate aproape de România pe care ar trebuie neapărat să le vezi vara asta
Balcanii reprezintă o destinație turistică de vis, fiind foarte apreciați de turiștii occidentali, în special. Multe orașe și locații din țările balcanice au fost subapreciate sau pur și simplu necunoscute în România, deși se află la o distanță destul de mică de țara noastră.
Inghetata asortata  Sursa foto Pixabay ice cream 3611698 1280 jpg
Câștigă mai mulți bani din înghețată decât din medicină. Ce sumă obține anual un bărbat care și-a schimbat viața cu 180 de grade
Un paramedic din Marea Britanie a ajuns să câștige peste 70.000 de euro pe an din vânzarea de înghețată, după ce și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes.