Corpul uman

9 iulie 2013
Corpul uman jpeg

Dilema veche de săptămîna aceasta se ocupă de „Corpul uman”. Antropologi, sociologi, teologi discută despre imaginarul corpului în societatea actuală.

Andrei Pleşu scrie despre cazurile de schimbare de sex la copii: „Un pedagog din Canada, împreună cu soţia sa, au hotărît să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. E – spun cei doi părinţi – o şansă acordată libertăţii personale a nou-născutului, un drept la autodeterminare, într-o lume cu tot mai multe constrîngeri. Cum trebuiau, totuşi, să-i dea un nume, i-au spus Storm, adică Furtună. Gramatical vorbind, lucrurile se complică. În româneşte e un nume feminin, dar, de pildă, în germană, ar fi un nume de băiat. Engleza, însă, e mai flexibilă. Copilul va decide singur dacă vrea să i se spună Furtunel sau Furtunica. Şi dacă ceea ce are în pantaloni (sau sub fustă) trebuie numit «cocoşel» sau «păsărică». Ca şi fraţii săi mai mari (Jazz, de 5 ani, şi Kio, de 2 ani), bebeluşul va avea libertatea de a alege singur cu ce vrea să se îmbrace, ce culori va purta (Jazz preferă rozul) şi ce frizură îi convine. Chiar cînd mama regretă anumite opţiuni ale vreunuia dintre fii, ea preferă să nu se amestece, ca nu cumva domnişorii (recte domnişoarele) să se simtă «hărţuiţi», inhibaţi de influenţe inoportune. Întrebat asupra eventualelor efecte negative ale unui asemenea tratament pedagogic, un expert canadian în psihologia identităţii sexuale a răspuns cu o măsurată competenţă: Asta se va vedea mai tîrziu.”

Vintilă Mihăilescu analizează statisticile din învăţămînt şi ajunge la concluzia că România este o ţară subeducată; Carmen Gavrilă scrie despre Islamul politic - cazurile Turciei şi Egiptului; Radu Magdin analizează cum reţelele sociale ajută revoltelor stradale şi revoluţiilor, iar Jorge G. Castaneda scrie despre cum decriminalizarea consumului de marihuana este o opţiune legitimă, justă şi fezabilă.

Cătălin Toader face un preview al Festivalului de Jazz de la Gărîna care începe mîine; Marin-Mălaicu Hondrari vorbeşte despre Festivalul Internaţional de Poezie de la Bistriţa (18-21 iulie); Matei Martin analizează Bac-ul la români, francezi şi nemţi; iar Andrei Gorzo recenzează filmul Before Midnight.
 

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

image png
Fructul adorat de români, pericol pentru sănătate. Virgiuliu Stroescu: „E foarte bun, dar, dacă mănânci prea mult, pancreasul explodează”
Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar endocrinolog și doctor în medicină, trage un semnal de alarmă asupra obiceiurilor alimentare din sezonul cald, când pepenele roșu devine fructul-vedetă al verii.
Screenshot 2025 06 18 073659 png
„Este înfricoșător”. Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran: „Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil”
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran.
zodii, foto shutterstock jpg
Zodiile care vor avea parte de un final de iunie neașteptat. Universul îi susține, iar o șansă unică apare în viața lor
Pe măsură ce luna iunie se apropie de final, vibrațiile cosmice se intensifică, iar pentru două zodii în mod special, destinul pregătește o turnură spectaculoasă.
GtUJUvLXgAASkDM jfif
Trenul de noapte care va trece prin 100 de orașe europene: prețuri mai mici decât la avion
O nouă companie lansează trenuri de noapte la prețuri comparabile cu cele ale biletelor de avion. Traseele vor include 100 de orașe europene, iar călătorii au cușete private.
Orient Romanesc revista comunitatii romanesti din Liban e1726136713743 jpg
O punte românească în inima Orientului. Interviu cu Anca Cheaito, profesoară, promotoare a culturii române în Liban și directoare a revistei Orient Românesc
Anca Cheaito este una dintre cele mai articulate voci ale identității românești în diaspora levantină. În interviul de față ea vorbește despre misiunea revistei, despre provocările comunității românești din Liban și despre modul în care cultura română reușește să creeze punți.
image png
Știi cine e în imagine? Artista care l-a cucerit pe Omar Sharif pleacă din România la 27 de ani. Timp de trei decenii, dispare fără urmă
Maria Nagy, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică folk din România, a părăsit țara la vârsta de 27 de ani și timp de aproape trei decenii a fost practic dispărută din peisajul muzical românesc
Străzi pustii  Teheran FOTO PROFIMEDIA jpg
Mossadul a băgat în sperieți regimul de la Teheran. Avertismentele autorităților pentru populație
Paranoia e la cote maxime, iar regimul de la Teheran ia măsuri drastice împotriva unor posibili colaboratori, pe fondul suspiciunilor create de infiltrarea spionilor Mossad-ului israelian în țară, înainte de atacul asupra Republicii Islamice vineri, relatează CNN.
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
Prognoza meteo, 18 iunie. Vreme călduroasă în toată țara, cu maxime până la 35 de grade. În unele zone vor fi ploi și descărcări electrice
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis miercuri, 18 iunie 2025, că vremea va fi călduroasă în toată țara. În unele zone vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
mihai leu 568898615151 jpeg