Cireşarii gunoaielor
La poalele munţilor Călimani, pe valea rîului Negrişoara, într-o zonă încă nedefrişată a României, se află satul Poiana Negri, situat la 15 kilometri de Vatra Dornei. O zonă încă salbatică, de unde ajungi la pas, pe un traseu amenajat, în Parcul Naţional Călimani, la Rezervaţia geologică „12 Apostoli”. Aici, în Poiana Negri am găsit o altfel de Românie. Una în care locuitorii şi natura nu sînt certaţi, una în care oamenii adună plasticul din gospodarii şi-l reciclează selectiv, una în care elevii curăţă munţii de gunoaie, voluntar.
După ce timp de 4 luni au participat la un program de training din campusul Tăşuleasa Social, din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 200 de tineri din localitatea Poiana Negri au terminat programul de voluntariat printr-un exerciţiu practic: au amenajat un traseu turistic care porneşte din centrul localităţii Poiana Negri şi ajunge pînă la Rezervaţia „12 Apostoli”. I-am întîlnit pe tineri în curtea Centrului de Educaţie pentru Voluntari, sediu pus la dispoziţie de Coca-Cola HBC România, care-şi îmbuteliază apa minerală în zonă. Puţini aveau peste 16 ani, însă toţi ştiau ce înseamnă responsabilitate şi implicare socială.
Cristina Burlă are 16 ani, este elevă la şcoala din localitate şi a intrat în acest proiect acum cîteva luni, spune ea, din „curiozitate”. Voia să vadă „cum e să faci voluntariat şi ce e aia”. Acum poate da lecţii multora dintre noi despre ce presupune implicarea socială: „Mai intîi ni s-a explicat că tot ceea ce facem e fără bani, dar e pentru noi, oamenii, şi pentru natură; apoi am plecat pe munte şi am început să adunăm gunoaie. Adunam plastic la plastic, hîrtie la hîrtie. Și coboram cu sacii de gunoaie în spate din vîrful dealului. Aşa am aflat ce înseamnă să colectezi deşeurile selectiv. Aşa am aflat ce înseamnă să te implici social.” În tot acest timp copiii au învăţat ce este voluntariatul, au aflat avantajele reciclării şi consecinţele depozitării deşeurilor în apă, au curăţat o porţiune a rîului Negrişoara şi, mai important decît toate, au mers în casele din sat şi le-au spus localnicilor ce înseamnă colectarea selectivă şi cum se poate face asta: „Cînd am văzut că noi tot strîngeam gunoaiele şi a doua zi erau la loc, ne-am gîndit că, decît să muncim în zadar şi să fim confundaţi cu cei de la salubrizare, mai bine îi informăm pe oameni despre colectarea gunoaielor. Ne-am dus şi am bătut din casă-n casă. Am fost la fiecare casă-n parte, aveam cîte zece saci pentru familie, cîte un calendar în care erau însemnate zilele în care vine maşina să ridice gunoiele şi le-am arătat tichetul pe care îl vor primi în schimbul unui sac de deşeuri. Dacă strîng un sac de pet-uri, acel sac va fi cîntărit şi pe baza cantităţii se eliberează un bon. Ei bine, cu acel bon se decontează o parte din salubrizarea plătită la Primărie. Și oamenii au fost foarte receptivi.”
Puştii care curăţă munţii de gunoaie au primit un „paşaport verde” pentru satul lor. Aproape toţi sătenii au paşaportul verde, pentru că după patru luni de campanie, 90% dintre localnici colectează plastic la plastic şi hîrtie la hîrtie, îmi explică Vasilică Ivan, unul dintre voluntari: „Pînă să intru în acest proiect, nu făceam nimic altceva. Doar şcoală şi acasă. Cînd am aflat că plasticul se reciclează, m-am dus acasă şi i-am spus mamei. La început ea a rîs şi a zis că mă învaţă prostii la şcoală, apoi, după ce a mai vorbit şi cu vecina şi cu alţi oameni din sat care aflaseră despre colectarea selectivă, am început să punem şi noi sticlele de ulei şi de suc separat. Pînă acum noi le adunam în fundul curtii şi le dădeam foc. Și aşa, din vorbă-n vorbă, au început să colecteze şi ceilalţi vecini.” Colega lui de clasă, Ana, în vîrstă de 14 ani, îl completează: „Nici la mine acasă nu se colecta selectiv pînă să mă fac voluntar. Dar acum nu mai facem aşa. Eu cred că, dacă măcar unii oameni sînt diferiţi şi vor să protejeze mediul, tot se poate schimba ceva în ţara asta. Altfel, chiar că ne acoperă gunoaiele”
„Nu mai sta cu mîinile în sîn, apucă-te să faci ceva!”
Energia şi idealurile acestor copii poate n-ar fi existat dacă nu era un român care face lucrurile nemteşte. Alin Uhlman Uşeriu este preşedintele ONG-ului Tăşuleasa Social. După mulţi ani de voluntariat într-un ONG din Germania, s-a întors în România cu gîndul „să facă ceva”. Şi-a făcut mai întîi, în inima munţilor Călimani, între două văi, în satul Tăşuleasa, campusul pentru Voluntari Tăşuleasa Social. De 10 ani, aici se adună an de an sute de tineri care experimentează voluntariatul: fie plantează copaci în zone defrişate, fie ajută oamenii în cazul inundaţiilor, fie curăţă munţii de gunoaie. De fapt, el face echipă cu tineri „pe care îi arde să facă ceva, altceva decît la şcoală sau acasă.” Într-o română cu accent bistriţean mi-a spus că principalul său scop este să schimbe mentalităţi: „Rolul acestui ONG (Tăşuleasa Social) este să schimbe oamenii. Comunităţile deja s-au obişnuit ca noi, să venim şi să curăţăm: oamenii nu înţeleg diferenţa dintre o asociaţie şi o firmă de salubrizare. Aşa că noi nu vrem să mai adunăm pet-uri şi gunoaie, ci ne-am propus să îi ajutăm pe oameni să conştientizeze. Pentru că atunci cînd iţi arunci gunoiul în fundul curţii, aceasta nu mai este o problemă de mediu, ci una de cultură“. Astfel, a creat un Centru de Educare şi Informare în Poiana Negri, unde în fiecare zi, cîţiva voluntari explică turiştilor şi tuturor celor interesaţi ce înseamnă să iubeşti natura, care sînt beneficiile reciclării şi oferă informaţii turistice şi istorice despre Munşii Călimani.
Alin Ulman Uşeriu crede în puterea tinerilor de a schimba lumea, de a muta munţii din loc şi în fiecare an primeşte confirmări din partea lor. La Tăşuleasa, acolo unde se află şcoala lui de voluntari ai impresia că eşti în vacanţă la bunicii de la munte. Pe un domeniu de cîteva hectare, Alin şi-a întins tabăra de voluntari, le-a construit case în care sa doarmă şi să inveţe şi de-acolo pleacă să facă lumea mai bună: „Cînd venim leşinaţi de foame de la împadurit sau de la strîns gunoaie de prin sate, în funcţie de proiect, ne oprim toţi aici. Întindem o masă mare şi mîncăm cu toţii la un loc” îmi spune zîmbind. Mama lui Alin, tanti Efti, este bucătăreasa campusului. Voluntarii au poreclit-o Mama-Navă, „Jumătate de an stau în România cu mama şi cu voluntarii, jumătate o petrec în Germania cu soţia şi copilul. Cred că fac toate astea pentru a-mi recăpăta copilăria şi adolescenţa. Cînd eram eu copil, era foarte greu în România să faci aşa ceva, abia aveai după ce bea apă, dar am reuşit să plec în Germania, am muncit, am făcut bani şi m-am întors în ţară să îi ajut pe cei care au nevoie. Asta fac eu cu acest ONG, îi ajut pe cei care au nevoie, aşa cum am fost şi eu ajutat”.
Proiectul Paşaportul Verde, încheiat luna trecută în Poiana Negri şi susţinut de jurnalistuld e televiziune Cătălin Ştefănescu, caricaturistul Ion Barbu şi scriitorul Attila Bartis, este o continuare firească a proiectelor derulate de Tăşuleasa Social de-alungul timpului. Aici am găsit o altfel de Românie, una în care te simţi... acasă.
Adina Dragomir este reporter la Radio România Cultural şi are blogul www.scenamea.ro.
Foto: Cosmin BUMBUŢ
