Cireşarii gunoaielor

Adina DRAGOMIR
2 august 2010
Cireşarii gunoaielor jpeg

La poalele munţilor Călimani, pe valea rîului Negrişoara, într-o zonă încă nedefrişată a României, se află satul Poiana Negri, situat la 15 kilometri de Vatra Dornei. O zonă încă salbatică, de unde ajungi la pas, pe un traseu amenajat, în Parcul Naţional Călimani, la Rezervaţia geologică „12 Apostoli”. Aici, în Poiana Negri am găsit o altfel de Românie. Una în care locuitorii şi natura nu sînt certaţi, una în care oamenii adună plasticul din gospodarii şi-l reciclează selectiv, una în care elevii curăţă munţii de gunoaie, voluntar.

După ce timp de 4 luni au participat la un program de training din campusul Tăşuleasa Social, din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 200 de tineri din localitatea Poiana Negri au terminat programul de voluntariat printr-un exerciţiu practic: au amenajat un traseu turistic care porneşte din centrul localităţii Poiana Negri şi ajunge pînă la Rezervaţia „12 Apostoli”. I-am întîlnit pe tineri în curtea Centrului de Educaţie pentru Voluntari, sediu pus la dispoziţie de Coca-Cola HBC România, care-şi îmbuteliază apa minerală în zonă. Puţini aveau peste 16 ani, însă toţi ştiau ce înseamnă responsabilitate şi implicare socială.

Cristina Burlă are 16 ani, este elevă la şcoala din localitate şi a intrat în acest proiect acum cîteva luni, spune ea, din „curiozitate”. Voia să vadă „cum e să faci voluntariat şi ce e aia”. Acum poate da lecţii multora dintre noi despre ce presupune implicarea socială: „Mai intîi ni s-a explicat că tot ceea ce facem e fără bani, dar e pentru noi, oamenii, şi pentru natură; apoi am plecat pe munte şi am început să adunăm gunoaie. Adunam plastic la plastic, hîrtie la hîrtie. Și coboram cu sacii de gunoaie în spate din vîrful dealului. Aşa am aflat ce înseamnă să colectezi deşeurile selectiv. Aşa am aflat ce înseamnă să te implici social.” În tot acest timp copiii au învăţat ce este voluntariatul, au aflat avantajele reciclării şi consecinţele depozitării deşeurilor în apă, au curăţat o porţiune a rîului Negrişoara şi, mai important decît toate, au mers în casele din sat şi le-au spus localnicilor ce înseamnă colectarea selectivă şi cum se poate face asta: „Cînd am văzut că noi tot strîngeam gunoaiele şi a doua zi erau la loc, ne-am gîndit că, decît să muncim în zadar şi să fim confundaţi cu cei de la salubrizare, mai bine îi informăm pe oameni despre colectarea gunoaielor. Ne-am dus şi am bătut din casă-n casă. Am fost la fiecare casă-n parte, aveam cîte zece saci pentru familie, cîte un calendar în care erau însemnate zilele în care vine maşina să ridice gunoiele şi le-am arătat tichetul pe care îl vor primi în schimbul unui sac de deşeuri. Dacă strîng un sac de pet-uri, acel sac va fi cîntărit şi pe baza cantităţii se eliberează un bon. Ei bine, cu acel bon se decontează o parte din salubrizarea plătită la Primărie. Și oamenii au fost foarte receptivi.”

Puştii care curăţă munţii de gunoaie au primit un „paşaport verde” pentru satul lor. Aproape toţi sătenii au paşaportul verde, pentru că după patru luni de campanie, 90% dintre localnici colectează plastic la plastic şi hîrtie la hîrtie, îmi explică Vasilică Ivan, unul dintre voluntari: „Pînă să intru în acest proiect, nu făceam nimic altceva. Doar şcoală şi acasă. Cînd am aflat că plasticul se reciclează, m-am dus acasă şi i-am spus mamei. La început ea a rîs şi a zis că mă învaţă prostii la şcoală, apoi, după ce a mai vorbit şi cu vecina şi cu alţi oameni din sat care aflaseră despre colectarea selectivă, am început să punem şi noi sticlele de ulei şi de suc separat. Pînă acum noi le adunam în fundul curtii şi le dădeam foc. Și aşa, din vorbă-n vorbă, au început să colecteze şi ceilalţi vecini.” Colega lui de clasă, Ana, în vîrstă de 14 ani, îl completează: „Nici la mine acasă nu se colecta selectiv pînă să mă fac voluntar. Dar acum nu mai facem aşa. Eu cred că, dacă măcar unii oameni sînt diferiţi şi vor să protejeze mediul, tot se poate schimba ceva în ţara asta. Altfel, chiar că ne acoperă gunoaiele”

„Nu mai sta cu mîinile în sîn, apucă-te să faci ceva!”

Energia şi idealurile acestor copii poate n-ar fi existat dacă nu era un român care face lucrurile nemteşte. Alin Uhlman Uşeriu este preşedintele ONG-ului Tăşuleasa Social. După mulţi ani de voluntariat într-un ONG din Germania, s-a întors în România cu gîndul „să facă ceva”. Şi-a făcut mai întîi, în inima munţilor Călimani, între două văi, în satul Tăşuleasa, campusul pentru Voluntari Tăşuleasa Social. De 10 ani, aici se adună an de an sute de tineri care experimentează voluntariatul: fie plantează copaci în zone defrişate, fie ajută oamenii în cazul inundaţiilor, fie curăţă munţii de gunoaie. De fapt, el face echipă cu tineri „pe care îi arde să facă ceva, altceva decît la şcoală sau acasă.” Într-o română cu accent bistriţean mi-a spus că principalul său scop este să schimbe mentalităţi: „Rolul acestui ONG (Tăşuleasa Social) este să schimbe oamenii. Comunităţile deja s-au obişnuit ca noi, să venim şi să curăţăm: oamenii nu înţeleg diferenţa dintre o asociaţie şi o firmă de salubrizare. Aşa că noi nu vrem să mai adunăm pet-uri şi gunoaie, ci ne-am propus să îi ajutăm pe oameni să conştientizeze. Pentru că atunci cînd iţi arunci gunoiul în fundul curţii, aceasta nu mai este o problemă de mediu, ci una de cultură“. Astfel, a creat un Centru de Educare şi Informare în Poiana Negri, unde în fiecare zi, cîţiva voluntari explică turiştilor şi tuturor celor interesaţi ce înseamnă să iubeşti natura, care sînt beneficiile reciclării şi oferă informaţii turistice şi istorice despre Munşii Călimani.

Alin Ulman Uşeriu crede în puterea tinerilor de a schimba lumea, de a muta munţii din loc şi în fiecare an primeşte confirmări din partea lor. La Tăşuleasa, acolo unde se află şcoala lui de voluntari ai impresia că eşti în vacanţă la bunicii de la munte. Pe un domeniu de cîteva hectare, Alin şi-a întins tabăra de voluntari, le-a construit case în care sa doarmă şi să inveţe şi de-acolo pleacă să facă lumea mai bună: „Cînd venim leşinaţi de foame de la împadurit sau de la strîns gunoaie de prin sate, în funcţie de proiect, ne oprim toţi aici. Întindem o masă mare şi mîncăm cu toţii la un loc” îmi spune zîmbind. Mama lui Alin, tanti Efti, este bucătăreasa campusului. Voluntarii au poreclit-o Mama-Navă, „Jumătate de an stau în România cu mama şi cu voluntarii, jumătate o petrec în Germania cu soţia şi copilul. Cred că fac toate astea pentru a-mi recăpăta copilăria şi adolescenţa. Cînd eram eu copil, era foarte greu în România să faci aşa ceva, abia aveai după ce bea apă, dar am reuşit să plec în Germania, am muncit, am făcut bani şi m-am întors în ţară să îi ajut pe cei care au nevoie. Asta fac eu cu acest ONG, îi ajut pe cei care au nevoie, aşa cum am fost şi eu ajutat”.

Proiectul Paşaportul Verde, încheiat luna trecută în Poiana Negri şi susţinut de jurnalistuld e televiziune Cătălin Ştefănescu, caricaturistul Ion Barbu şi scriitorul Attila Bartis, este o continuare firească a proiectelor derulate de Tăşuleasa Social de-alungul timpului. Aici am găsit o altfel de Românie, una în care te simţi... acasă.

Adina Dragomir este reporter la Radio România Cultural şi are blogul www.scenamea.ro.

Foto: Cosmin BUMBUŢ

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Samochis si masca razboinica mursi jfif
Fabuloasele aventuri ale unui colecționar român în Africa neturistică. „Un șef de trib de 100 de ani era rușinat că nu a reușit să taie decât patru capete“
Clujeanul Alin Samochiș colecționează de aproape trei decenii artă africană cumpărată din cele mai izolate triburi ale continentului negru, aflate departe de destinațiile turistice all inclusive. Aproape fiecare obiect, fie că este o mască de război mursi, o statuetă voodoo sau o mască terapeutică d
recoltare grau dolj   foto FB DAJ Dolj jfif
De ce sunt disperați fermierii români deși au producții record la grâu în 2026. „E un an cum n-a mai fost de mult în România”
Anul 2026 va fi pentru fermierii care cultivă cereale unul cum n-au mai avut de multă vreme. Sunt producții peste așteptări, doar ploile le-ar mai putea da calculele peste cap. Ar fi fost un an bun și pentru porumb și floarea-soarelui, culturi prășitoare la care însă au renunțat în bună parte.
filmari hotel captura video BBC png
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
O anchetă jurnalistică pornită de la povestea unui bărbat care s-a recunoscut într-un videoclip cu conținut pentru adulți a dus la descoperirea unei rețele care filma pe ascuns clienții din hoteluri din China și vindea imaginile pe Telegram.
venituri jpg
România, pe primul loc în UE la taxarea muncii: statul ia aproape jumătate din câștig. Care e situația altor țări
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de taxarea muncii. Statul ia peste 40% din venituri. Care e situația în alte țări
Jodie Foster GettyImages 1328032450 jpg
Jodie Foster, atac la adresa filmului „F1” cu Brad Pitt. Ce spune despre rolul inteligenței artificiale în cinematografie
Jodie Foster a declarat că filmul „F1”, cu Brad Pitt în rol principal, pare realizat cu inteligența artificială. Actrița a vorbit și despre impactul AI asupra industriei cinematografice.
atac sankt petersburg jpg
Ucraina lovește cu drone în apropiere de Sankt Petersburg. A fost vizat un port-cheie pentru exporturile de petrol ale Rusiei
Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost ținta unui atac de amploare cu drone ucrainene, autoritățile ruse anunțând lovituri asupra unor obiective portuare și energetice importante de la Marea Baltică.
furtuna jpeg
Meteorologii avertizează: furtuni și vijelii cu rafale de până la 70 km/h în mai multe județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 4 iulie, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai multe județe din sudul țării, inclusiv pentru municipiul București. Avertizarea este valabilă până la ora 20:00.
AQPpTmxOaEJisRvNFPiNdEY350vCs2pJjEXhB9vSg5 Iucob 2DdmysX3wBY91ZOEXsJUhS6n38phjGJvyoBvgW8sBy7BhlKZ7F4YQ8rCIKaZA (1) mp4 thumbnail png
Peste 1.600 de muncitori lucrează la Autostrada Sibiu-Făgăraș. Lucrările au avansat pe toate cele patru loturi
Lucrările la Autostrada Sibiu– Făgăraș (A13) avansează pe toate cele patru loturi ale viitorului drum de mare viteză, care va avea o lungime totală de 68 de kilometri. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că șantierele sunt în plină activitate.
taylor swift travis kelce instagram jpg
Surpriză la nunta lui Taylor Swift și Travis Kelce. Ce actor celebru le-a oficiat ceremonia
Taylor Swift s-a căsătorit cu Travis Kelce, dar nunta a fost una atipică. Cel ce a oficiat nunta celor doi a fost chiar comediantul Adam Sandler.