Cine-concerte în cadrul primei ediții TIFF Oradea

29 august 2018
Cine concerte în cadrul primei ediții TIFF Oradea jpeg

Între 7 și 9 septembrie, în cadrul primei ediții TIFF Oradea, cinefilii sînt invitați la o serie de evenimente speciale într-o locație inedită din orașul bihorean – Sinagoga Neologă Sion. Construită în perioada 1877-1878 în stil neomaur, Sinagoga a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice ale județului din 2015 și va fi gazda unui recital de poezie și a două cine-concerte în cadrul festivalului.

În prima zi de festival, de la ora 21, spectatorii vor putea urmări o proiecție specială a filmului Exod de suflete/Soul Exodus, turnat parțial în Oradea, în regia lui Csaba Bereczki. Documentarul, laureat al Hungary Film Awards 2017, prezintă călătoria a cinci muzicieni născuți în America de Nord care încearcă să își descopere rădăcinile cu ajutorul muzicii klezmer, pornind într-un exod invers, de la Montreal către Republica Moldova. Regizorul, originar din Oradea, a debutat în lungmetraj cu filmul Fools' Song/Bolondok éneke, pentru al cărui scenariu a colaborat cu Suzanne Schiffman, co-scenaristă pentru mai multe filme ale lui Francois Truffaut.

Sîmbătă, 8 septembrie, în cursul după-amiezii, va avea loc recitalul de poezie „Omul și taina lui”, susținut de cunoscutul actor și poet Dorel Vișan, unul dintre invitații speciali al primei ediții TIFF Oradea.  În cele 75 de minute ale spectacolului ambianţa în care pătrunde publicul este specifică unui loc de rugăciune, poeziile Psalmi fiind scrise chiar de actor. Cunoscut cinefililor pentru filme precum Senatorul melcilor, Cel mai iubit dintre pămînteni și Iacob, clujeanul a interpretat de-a lungul remarcabilei sale cariere peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, precum și aproape 70 în film.

De la ora 21, în același spațiu, va avea loc cine-concertul Independența României (1912, r. Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu). Primul lungmetraj realizat în România va avea astfel o proiecție specială în cadrul festivalului chiar în anul care marchează Centenarul României. Povestea războiului care a eliberat ţara de sub dominaţie otomană este redată spectatorului prin cîteva episoade-cheie - povestea de dragoste dintre Peneş şi Rodica, declararea războiului, plecarea trupelor, luptele – împletite cu teme populare.

Proiecția va fi acompaniată live de bihoreanul DJ DuBase, unul dintre pionierii muzicii electronice româneşti.  Realitatea istorică notează că prima proiecție cu acompaniament live a filmului a avut loc chiar înainte de lansarea sa din septembrie 1912, cînd în cadrul unei proiecții speciale a fost adusă fanfara regimentului II Vînători pentru a crește efectul dramatic al secvențelor de război.

Duminică, 9 septembrie, de la ora 21, iubitorii de film clasic sînt așteptați din nou la Sinagoga Sion pentru proiecția cine-concertului Studentul din Praga (1913), acompaniat live de CelloFun, avînd-o ca invitată specială pe Irina Margareta Nistor.

Cunoscut şi sub numele de Tîrg cu Satana, horror-ul mut regizat de Paul Wegener și Stellan Rye este consemnat în istoria cinematografiei drept primul film independent,  primul film de autor și primul film de artă. Balduin, un student falit din Praga secolului XIX, o salvează de la înec pe contesa Margit von Schwarzenberg, devenind apoi obsedat de imaginea ei. Din cauza diferențelor sociale dintre cei doi, povestea de dragoste pare să nu aibă niciun viitor, determinîndu-l pe Balduin să accepte o înțelegere care îi poate aduce bogăția în schimbul sufletului său.

Filmul, care „realizează o punte între supranatural şi psihologic”, va fi acompaniat de formația electro-acustică CelloFun, cu o bogată experiență în rescoring-ul peliculelor de referință din epoca filmului mut. Pe lîngă improvizaţie, atmosfera va fi completată cu efecte sonore în timp real şi scurte fragmente de lectură extrase din poezia „Noaptea de decembrie” de Alfred de Musset. Traducerea în limba română a cartoanelor originale ale filmului este realizată live de inconfundabila Irina Margareta Nistor.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
Intervenție de urgență deasupra Mării Negre! Două drone au intrat în spațiul aerian al României și au fost doborâte de avioane F-16
Două drone au fost doborâte sâmbătă, 17 octombrie 2026, de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns în spațiul aerian național.
inna (1) jpg
Inna a împlinit 40 de ani, dar arată ca la 20! Cum și-a petrecut artista ziua de naștere în Tokyo
Inna a împlinit 40 de ani și și-a sărbătorit ziua departe de România. Imaginile publicate din vacanța în Japonia
p,pr,2019,bardi,fortezza di bardi,c,30776,amanda marzolini jpg
Castelul cocoțat pe o stâncă și bântuit de o fantomă. Povestea tragică a doi îndrăgostiți atrage turiști din întreaga lume
O fortăreață impunătoare, ridicată pe o stâncă, ascunde o poveste de dragoste tragică și o legendă care a traversat secolele.
seceta pixabay jpg
Guvernul pregătește investiții de până la 1,5 miliarde de euro împotriva secetei și inundațiilor: „Frecvența fenomenelor extreme a crescut”
România ar urma să investească între 800 de milioane și 1,5 miliarde de euro în lucrări pentru creșterea rezilienței la secetă și inundații, potrivit Programului de guvernare 2026–2028.
Smiley, foto Facebook jpg
O casetă uitată din 1999 i-a dat peste cap planurile lui Smiley! Artistul a făcut un anunț neașteptat
Smiley a găsit un casetofon la piața de vechituri și a ascultat un demo din 1999. Piesa „Melancolie” va fi lansată săptămâna viitoare.
proteste bruxelles jpg
Proteste violente și în Belgia faţă de problemele din educație. Confruntări ale manifestanților cu forțele de ordine
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la o manifestaţie în centrul Bruxellesului, care a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare.
pompieri smurd jpg
Incendiu la CET Iași, după ce un transformator electric a luat foc. Mobilizare de amploare a pompierilor
Un incendiu a izbucnit sâmbtă, 17 octombrie, la un transformator electric din incinta CET Iași. Pompierii au mobilizat șapte mijloace de intervenție, iar operațiunea de stingere este în desfășurare.
anisia gafton si serghei jpg
Cum îl cheamă pe băiețelul Anisiei Gafton. Serghei a dezvăluit numele complet al micuțului
Anisia Gafton a devenit mamă în urmă cu trei zile, iar acum s-a aflat cum îl cheamă pe băiețel
Proteste în Albania
Proteste violente în Albania. Sute de manifestanți au ajuns în arest, iar tinerii cer demisia premierului Edi Rama
Mii de tineri albanezi au manifestat sâmbătă în centrul capitalei Tirana, cerând demisia premierului Edi Rama, în a cincea zi a unui val de proteste antiguvernamentale care s-a extins în întreaga ţară, pe fondul nemulţumirilor legate de corupţie şi lipsa locurilor de muncă.