Cine cîştigă din reducerile bugetului Ministerului Culturii?

Deşi mai puţin vizibile în ultima săptămînă, şi din bugetele publice pentru cultură vor fi tăiate sume importante. Unde se duc banii (rămaşi), unde se fac reduceri şi care este gîndirea din spatele acestor decizii putem deduce doar din ceea ce aflăm că se întîmplă, “faptul împlinit”. Analizele, strategiile si planurile de acţiune ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național sînt maculatură, daca cineva se îngrijeşte să le publice pe site din capul locului.

Avem un buget minuscul pentru proiecte culturale atribuite pe bază de concurs la nivel naţional, o reducere de 20% din bugetul anual al Ministerului pentru bunuri şi servicii (în primul rand pentru programe culturale) şi o suplimentare cu 500.000 de lei din fondurile aceluiaşi Minister pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. 

1. Cu o întîrziere de cîteva luni, Administraţia Fondului Cultural Naţional a lansat pe 21 aprilie concursul pentru proiecte culturale. 30 de zile perioada de depunere, 1.900.000 lei bugetul total pentru toate ariile tematice la care se pot inscrie proiectele, maxim 30.000 lei contribuţia publică oferită pentru fiecare proiect. La arte vizuale şi arhitectură, unde a fost repartizată cea mai importantă sumă, ar putea lua bani, dacă se duc la plafonul maxim (şi majoritatea aplicanţilor cer chiar atît, pentru că banii sînt oricum puţini), cel mult 9 proiecte; dansul şi intervenţia culturală duc doar 2 proiecte şi jumătate fiecare; media celorlalte ar fi de 4-5. Atmosfera din această perioadă nu a fost deloc pe măsură limitelor finanţării şi perioadei hilare de eligibilitate (doar 3 luni jumătate: august – noiembrie): foarte mulţi au scris proiecte, unii chiar 4 sau 5, o efuziune de entuziasm, desigur asezonată cu nemulţumiri legate hiper-birocraţia procedurii de solicitare a finanţării şi multă muncă. Cine scrie proiecte ştie că între dosarul pentru un proiect de cooperare europeană cu buget de sute de mii de euro si dosarul pentru AFCN nu este o mare diferenţă. 

2. În cadrul unei conferinţe de presă ministrul Kelemen anunţa că pe fondul reducerilor generalizate, şi bugetul Ministerului va scădea cu 20%. Nu, nu vor fi afectate ”invesţiile importante” (construcţiile noi şi restaurările, se subînţelege), ci se va tăia din banii pentru programe culturale. Alte variante nu există, “chiria, apa şi electricitatea trebuie platite”, a justificat domnul Ministru. De menţionat faptul că reducerea de 20% vine în completarea celor 25%, tăieri din fondul de salarii, care în cazul Ministerului şi institutiilor subordinate vor fi aplicate nediferenţiat, pe fiecare salariu în parte. Simplu.

3. La o zi distanţă de la conferinţa de presă în care era deplînsa reducerea bugetului pentru programe culturale, domnul Ministru Kelemen participa la deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Dupa o prezentare elogioasă a festivalului şi a organizatorului acestuia, domnul Constantin Chiriac, “un luptător nu doar pentru festivalul de la Sibiu, dar şi pentru toate evenimentele culturale importante”, domnul ministru anunţa că Ministerul a decis să sprijine acest eveniment cu 1.5 milioane de lei. Deşi la începutul anului suma agreată era de 1 milion, în urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că Festivalul merită o suplimentare de 500.000 de lei. Este adevărat, recunoştea ministrul, că este un efort bugetar uriaş, dar “evenimentul merită”. 

Cu o cofinanţare publică aproape egală cu întreg bugetul Administraţiei Fondului Cultural Naţional dedicat proiectelor culturale, cu o creştere de 50% a cofinanţării din bugetul Ministerului în aceeaşi perioadă în care se taie bugete şi se fac reduceri, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu pare că indică politica culturală reală a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional: cînd nu se duc spre investiţiile importante din infrastructură şi patrimoniu costruit, banii se îndreaptă către programele mari, conduse de personalităţi puternice, “luptătoare”, programe “de tradiţie”, care promovează “valori culturale autentice”. 

Nu am ieşit din logica luptei şi a “promovării valorilor autentice”. Fenomenul festivalier, pe val în toată Europa, se potriveşte mănuşă în România, unde inclinaţia de a echivala important cu mare şi de tradiţie este un reflex bine exersat. Iniţiativele culturale care nu se înscriu în această categorie sînt întreţinute la limita supravieţuirii, deşi se discută cu mîndrie despre ele în afară, atunci cînd vine vorba despre vreo participare internaţională a unui artist romîn sau de vreun proiect interesant de cooperare în care e prinsă şi o organizaţie din România.

Raluca Pop este iniţiatoarea banipentruarte, blog şi pagină de Facebook, unde sînt oferite informaţii despre finanţări pentru artişti şi operatori culturali din România şi unde se dezvoltă un spaţiu de reflecţie şi dezbatere despre legislaţia şi politicile culturale din România.