Chuck Norris vs Comunism

Cînd verișoară-mea, Bobi, a venit de la Seul - era handbalistă la Rulmentul și fusese selecționată în lotul olimpic - cu un video, maică-mea a oftat, pentru prima oară în cei 17 ani de căsătorie, convinsă că alegerea ei nu a fost greșită, și iată, a intrat într-o familie bună. 

Pălărie ea, pălărie taică-meu, eu și frate-meu, hainele bune: mergeam de la Complexul Mic la Complexul Mare, cu piepturile umflate, e seară video, noi nu trebuie să plătim, pentru că proprietarii AKAI-ului (sau poate era HITACHI sau Panasonic, dracu’ își mai amintește) sînt rudele noastre, verișorii lu’ bărbată-meu, nașii copilului, lucrează la CIBO.

În cameră era beznă și fum, se vorbea șoptit și se stătea pe lîngă pereți. Vecinul de la 3 aducea cafea, avea el o sursă, tanti Gina aducea țigări, BT-uri, avea și ea o sursă; se bea lichior de ouă pentru că unchiul Zoli avea pile la fabrică și avea acces la alcool și la ouă căci altfel nu găseai nici alcool și nici ouă. Scuzați, mă scuzați, vai, v-am călcat, mii de scuze. 

Nu aveai cum să nu calci piciorul cuiva, erau 30 de oameni înghesuiți în bezna unei camere de 14 metri pătrați, cu masă în mijloc, cu mileu pe masă, cu vază pe mileul de pe masă. Mileu era și pe televizor, televizorul era și el color, adus de verișoara handbalistă dintr-o altă deplasare, probabil în Germania. Culorile televizorului se răsfrîngeau în ochii înroșiți de fum și oboseală ai telespectatorilor, proiecțiile începeau iarna pe la patru jumate-cinci după-amiază și se terminau la trei-patru dimineața. Copiii adormeau înghesuiți unul în altul, stivuiți peste paltoanele și cojoacele aruncate pe pat, în dormitorul care avea pe un perete un fototapet cu o pădure toamna. Tot verișoara handbalistă îl adusese, din Polonia, cred. 

Mirosea a picior, pantofii erau strînși în grămezi la ușă. Era aglomerație la baie, mereu era o oliță de plastic, nu pentru incontinenți, ci ca să iei apă din cadă și să torni în toaletă. După 1987, după ce muncitorii de la Steagu au strigat Jos Ceaușescu! și au aruncat cu salam de Sibiu de la ferestrele Comitetului Județean, Brașovului i se tăia apă și electricitatea mai des.

            Ei și ce, fir-ar mama lor a dracului, o să vină curentul și o să vedem restul filmului cu Rambo. 
            Iar Rambo?
            Rambo 2. 
            Nu mă, nu-i Rambo 2, e Rocky 4. Tot cu ăsta, cum îl cheamă, de umblă cu Brigitte Nielsen.

            Stallone.
            Așa. Ce filme mai sînt?
            Copiii porumbului. De groază. Și ăla cu Freddy.
            Care?
            Freddy care are lame în loc de degete și te omoară atunci cînd adormi, adică e un fel de coșmar care chiar e real, dar pentru asta trebuie să adormi. 
            Nu l-am văzut.
            Nici nu o să-l vezi acum, că sînt copii. Mai încolo, cînd punem și Emmanuelle.
            Emmanuelle 2.
            Sau 3.
            Pasărea Spin 1 și 2 și 3. Și Nașul, partea a 3-a. Războiul Stelelor V. 
            Și Congresul al XIV-lea.
         
Niște numere care îți spun că filmul a avut succes și o să mai facă încă o parte. La cererea publicului. 

Deși apartamentele arătau a case conspirative, nu se făcea politică. Nu conta că rusul este bătut de american, că americanul este torturat de vietnamezul cel rău sau că americanul îl învinge la karate pe chinezul cel agil. 
Conta cum e tuns americanul, ce muzică ascultă americanul, ce bea și fumează americanul, iubirea americanului, geaca de piele a americanului, umerii falși ai sacoului fetei americanului.
Discuțiile se opreau la dunga ideologică a ștrampilor lui Kim Basinger.

            Ce filme ai adus?
            9 săptămîni jumate și Dirty Dancing.
            Le-am văzut. Ai văzut Arunc-o pe mama din tren?
            Nu. Cu cine?
            Cu ăla mic, piticu', am uitat cum îl cheamă.

Vocea Irinei Nistor traducea egal, tot, Terminator și Wall Street, Flash Dance și Karate Kid, la naiba, du-te dracului - se auzea pițigăiat peste fuck you, shit sau God damn you, o politețe socialistă care acoperea vocabularul decadent și putrefact al capitalismului, unde oamenii iau droguri, beau și se omoară pentru 5 dolari, dar uite ce motocicletă genială are Tom Cruise și ce frizură superbă Patrick Swayze.
Toate casetele se terminau abrupt într-un no man’s land de purici, de care era lipit un petic de concert al Sandrei sau poate un video al lui Depeche Mode.

            Riciard taci mi

Lăsați fără cîrja traducerii Irinei Nistor, ne creăm propriile versiuni de cîntece, cine e Riciard și de ce să tacă? Poate pentru că vorbește prea mult.

Vecinele aduceau sandvișuri. Cu pateu și cu zacuscă și cu pastă de pește frecată cu unt. Comunismul și tovarășul erau lăsați pe hol, în ghete, și muncitorii, țăranii și intelectualii se uneau în hohotele de rîs smulse de jandarmul lui Louis De Funès și fericirea era permisă de 4 ori pe săptămînă în cea mai tristă țară din lume.

Du-te naibii, zicea Margareta Nistor și noi ne simțeam dați naibii de norocoși că sîntem în sufrageria afumată a verișoarei mele care nu ne lua bani ca să ne lase să ne uităm la filme.

Și chiar eram.

La 30 de ani de la căderea comunismului, aruncăm o privire spre anii ’80 ai regimul comunist din România, cel mai dur din Europa de Est. Mii de filme din Vest s-au strecurat prin Cortina de Fier, deschizînd o fereastră către lumea liberă. Un afacerist de pe piaţa neagră a casetelor VHS şi o traducătoare pasionată au adus magia filmului oamenilor obişnuiţi, aprinzînd scînteia unei revoluţii. Aceasta este povestea filmului Chuck Norris vs Comunism.

Casetele video piratate au transformat vocea unei femei într-un simbol al libertății și au permis unor milioane de români să vadă Occidentul altfel decît îl prezenta propaganda comunistă. 

Joi, 19 decembrie, de la ora 19, la Cinema Pro, avem mare eveniment mare.

După proiecția filmului Chuck Norris vs Comunism avem dezbatere cu actorii Victor Rebengiuc, Ana Maria Moldovan și Aida Economu, criticul de film Irina-Margareta Nistor, regizoarea Ilinca Călugăreanu, scriitorul Marius Chivu și jurnalistul Marian Voicu.

              Hasta la vista, baby!