Cadoul de Crăciun al lui Spielberg

28 decembrie 2011
Cadoul de Crăciun al lui Spielberg jpeg

Cîți Spielbergi există, de fapt? - se întreabă Time Magazine. Unul a lansat, de curînd, o comedie animată 3D, Aventurile lui Tin-Tin. Un altul a avut, de Crăciun, premiera filmului War Horse, povestea unui băiat care își iubea atît de mult calul, încît l-a urmat în Primul Razboi Mondial. Ambele filme conțin scene cu mulțimi uriașe.

Sigur că cele două fețe aparțin aceluiași wonder boy de 65 de ani, și, din perspectiva narațiunii, cele două filme au multe în comun. Bazate pe cărți preferate de adolescenți -  benzile desenate ale lui Hergé și romanul lui Michael Morpurgo – ele reprezintă poveștile unui adolescent al cărui tată este un alcoolic și care are drept cel mai bun prieten un animal: fox terrierul Snowy în cazul lui Tintin, armăsarul Joey în cel al lui Albie (Jeremy Irvine). Spectatorul ideal pentru ambele filme este un copil isteț de 12 ani, precum Spielberg, cel din 1958, sau chiar cel de acum. Unul dintre filme îi exploatează latura umoristică, celălalt – pe cea sensibilă.

(Iaromira Popovici

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Tanara de 22 de ani disparuta jpg
Tânără de 22 de ani din București, dispărută de vineri dimineață: a plecat de acasă și nu a mai revenit
Poliția Capitalei cere ajutorul populației, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a dispărut în Sectorul 6 al municipiului București.
Design fără titlu (9) png
Ioana Ginghină, mesaj pentru bărbații care îi fac avansuri după ce s-a pozat în costum de baie: „Sunt căsătorită și foarte fericită”
Ioana Ginghină le-a răspuns admiratorilor care îi fac avansuri după ce a publicat fotografii de la plajă. Actrița spune că este fericită alături de soțul ei și nu își dorește aventuri.
copii disparuti rau moldova 3 jpg
Tragedie pe râul Moldova: doi frați au murit înecați. O fetiță de 6 ani a fost salvată în ultimul moment
Doi copii au murit înecați în râul Moldova, în zona podului de la Horia, iar o fetiță de 6 ani a fost salvată în ultimul moment și dusă la spital. În ciuda manevrelor prelungite de resuscitare aplicate de salvatori, pentru băieți nu s-a mai putut face nimic.
Design fără titlu (8) png
Sorbet de mango, desertul perfect pentru zilele toride de vară. Se prepară în doar 15 minute
Sorbetul de mango este un desert răcoritor, preparat din doar trei ingrediente. Descoperă rețeta simplă, gata în 15 minute, perfectă pentru zilele călduroase.
Statuie egipteană reprezentând o pisică, expusă la Muzeul Luvru (© Wilfredor / Wikimedia Commons)
De ce erau egiptenii antici obsedați de pisici?
Egiptenii antici sunt renumiți pentru afecțiunea lor față de tot ceea ce ține de lumea felinelor. Nu ducem lipsă de artefacte cu tematică felină, de la statui impresionante până la bijuterii elaborate, care au supraviețuit mileniilor scurse de pe vremea când faraonii conduceau de-a lungul Nilului.
muntele olimp jpg
Decizie istorică pentru Grecia. Muntele Olimp a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Muntele Olimp, cel mai înalt munte din Grecia, a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Are una dintre cele mai bogate zone de biodiversitate din Europa.
Petrișor Peiu Facebook AUR jpg
Reacția de la vârful AUR după doborârea dronei: „Mi se pare că războiul în Marea Neagră va escalada”
Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu a afirmat că România trebuie să protesteze ferm față de Rusia, de fiecare dată când drone rusești intră în spaţiul aerian românesc, fiind de părere că „războiul în Marea Neagră va escalada”.
strada Adrian Păunescu foto Facebook Ana Maria Paunescu jpg
Replica ironică a fiicei lui Adrian Păunescu la cererea IICCMER de a elimina bustul poetului: „De ce nu se pornește de la școli?”
Ana-Maria Păunescu critică solicitarea IICCMER de a elimina bustul lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei și susține că opera și biografia poetului nu pot fi judecate exclusiv prin prisma relației sale cu fostul regim comunist.
Gratar FOTO Shutterstock
S-a schimbat legea! Românii care dau petreceri zgomotoase în curte riscă sancțiuni de până la 12.000 de lei
Românii care organizează petreceri cu muzică la volum ridicat în curte pot primi amenzi între 4.000 și 12.000 de lei, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 61/1991.