Blîndul Troll

30 iulie 2010
Blîndul Troll jpeg

Cu o copertă reuşită, fără însă a fi şocantă, cu un titlu inedit, însă nu realmente seducător, albumul celor de la Helge Lien Trio, Hello Troll, atrage atenţia din două motive solide, ba nu, trei:

1) vine din patria jazzului zilelor noastre, Norvegia, cu recomandarea apăsată a criticii locale ca fiind produsul celui mai reuşit (!) trio bass-pian-baterie al ultimului deceniu (wow!); 2) este al 6-lea disc al trupei, dar abia primul editat de europeni, întrucît precedentele au găsit un inspirat producător în melodioasa Japonie; 3) culmea argumentaţiei, un sofism: albumul e imprimat în studioul-garant al calităţii muzicale de excepţie a nordului, Rainbow (Oslo), creuzetul celor mai marcante creaţii ale ultimilor 30 de ani de jazz european.

E drept, convinge din prima. Discul este unic prin linia melodică şi omogenitatea inegalabilă a celor trei protagonişti: deopotrivă cînta bateria, contrabasul şi pianul! Port-drapel al discografiei grupului, Hello Troll e prima realizare lipsită de reluări ale unor standard-uri de jazz sau ale unor piese emblematice ale altor artişti: doar piese proprii, 11 la număr, marcate de amprenta leader-ului pianist Helge Lien, cu tonalitate comună, în care cei trei demonstrează ce se poate atinge după 10 ani de experienţe comună, respectiv o maturitate artistică ce nu ştirbeşte deloc suflul sau inventivitatea. Asculți Hello Troll şi deja visezi la un viitor disc al trupei.

O muzica plină de forţă, de inteligenţă, pulsînd de lirism totodată, care învăluie ascultătorul, îl cucereşte deplin prin ecuaţia melodică. Mulţi critici îi compară pe HLT cu suedezii EST (Esbjorn Svensson Trio), însă vorbim de două feluri de a face muzică excepţională complet diferite, chiar dacă vorbesc aceluiaşi public. Helge e complet acustic, nici un efect, nici o electronică, e desprins din old school, însă este foarte nou. Cîteva piese se disting în povestea trolului cel atît de melodios, însă dacă vrem să semnalăm piesa fără de pereche a acestui disc, vorbim fără îndoială de „Snurt”, un hit cum niciodată nu s-a scris şi nici nu s-a auzit în multicolora lume a jazz-ului. Jos pălăria, blîndule Troll!

Mai multe informaţii despre casete, viniluri, CD-uri, DVD-uri şi cărţi de muzică pe www.andante.ro.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

destinatii turistice romania   foto ovidu oprea (3) jpeg
Turism în scădere pe segmentul pensiunilor agroturistice. „În spate sunt, de multe ori, economiile și munca unei familii”
Pensiunile agroturistice din România au înregistrat scăderi la sosirile și înnoptările din primul semestru 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, chiar dacă numărul turiștilor străni a crescut. Pentru a se menține pe piață, administratorii caută noi metode de a-și atrage clienții.
horoscop toamna shutterstock jpg
Horoscop 19-25 septembrie. Taurii duc o luptă grea, Racii pot avansa în carieră, uși importante se deschid pentru Vărsători
Horoscopul săptămânii 19-25 septembrie. Urmează zile cu schimbări, decizii importante și situații care îi vor determina pe nativi să-și reevalueze prioritățile.
Apartament in Sibiu  Foto Reddit (1) webp
„Atât de ieftin? Plânge Clujul”. Apartamentul dintr-un bloc nou din Sibiu, lăudat de străini și ironizat de români
Un apartament nou cu două camere și vedere spre Munții Făgăraș a stârnit o dezbatere aprinsă pe internet. În timp ce străinii au lăudat prețul și panorama, numeroși români au considerat locuința prea scumpă și au criticat amplasarea blocului la marginea Sibiului.
Foto Temptation Island Insula Iubirii Facebook jpg
De ce „Insula Iubirii” provoacă atâta ură în online. Sociolog: „Spațiul digital s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă”
Valul de reacții agresive provocate pe rețelele de socializare de emisiuni populare de divertisment, ca „Insula Iubirii”, scoate la suprafață o realitate alarmantă: degradarea profundă a limbajului din spațiul digital și normalizarea misoginismului.
Lucia Sturdza Bulandra
19 septembrie: Lucia Sturdza Bulandra, povestea unei femei care a lăsat un nume în istoria teatrului românesc
La 19 septembrie, în 1941, trupele naziste cucereau Kievul, iar în 1946 era fondat Consiliul Europei. Tot într-o zi de 19 septembrie, dar în 1961, se stingea Lucia Sturza Bulandra, „marea doamnă a teatrului românesc“, iar 1996, celebrul actor Ştefan Mihăilescu-Brăila.
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
Ziua Bucureștiului, sărbătorită pe 20 septembrie. Ce reprezintă aceasta zi
Pe 20 septembrie este sărbătorită Ziua Bucureștiului, data primei atestări documentare a „Cetății București”, din anul 1459.
image png
Dezbatere electorală fără candidați în Rusia. Cum arată scrutinul dominat de partidul lui Putin
O dezbatere electorală televizată din Rusia a ajuns să fie difuzată fără niciun candidat în platou. Toți cei șase politicieni înscriși în cursa electorală într-o circumscripție din Riazan au lipsit de la emisiunea organizată de postul public Rusia 1, lăsând în urmă un studio cu pupitre goale.
banner madalina apostol inmormantare jpg
Cine ar fi plătit, de fapt, înmormântarea Mădălinei Apostol. Costurile s-ar fi apropiat de 10.000 de euro: „Sicirul a fost scump”
Înmormântarea Mădălinei Apostol ar fi presupus cheltuieli considerabile, iar suma vehiculată în cadrul emisiunii lui Dan Capatos se apropie de 10.000 de euro. Gabriela Lucuțar, cunoscută drept Regina Întunericului, a analizat imaginile de la funeraliile vedetei și a făcut o estimare a costurilor.
tinerete batranete pixabay jpg
Miliardarii din tehnologie vor să trăiască veșnic. Un fizician spune că își pierd timpul
Miliardarii din industria tehnologiei care investesc sume uriașe pentru a încetini îmbătrânirea și a-și prelungi viața „își pierd timpul”, consideră fizicianul britanic Jim Al-Khalili.