Balcicul azi
Prima dată am ajuns în oraşul de pe colinele cretoase prin 2002. Deşi se afla la o distanţă de doar 65 de km de graniţă, simţeam că e o călătorie importantă.
Pe atunci încă mai auzeai bulgăreşte, nu româneşte ca acum cînd Balcicul a fost colonizat în întregime. Te chinuiai prin semne şi, uitîndu-te în ochii prietenoşi ai ospătarilor, îi făceai să înţeleagă că vrei să mănînci nişte hamsii prăjite.
Alte vremuri, asta e clar. Unele lucruri s-au schimbat iremediabil. Pe malul betonat al mării, invadat în urmă cu nişte ani de terase colorate, modeste şi improvizate, s-au contruit hoteluri. Multe dintre locuri sînt azi dichisite (într-o seară, în timp ce mîncam nişte scoici gustoase, şi vinul se răcorea în frapieră, chelnerul mi-a adus şi o păturică). Un amestec de mitocăneală, kitsch zgomotos şi lucruri plăcute e azi faleza de la Balcic. După vreo două nopţi în care ne-au duduit în cap başii explozivi ai manelelor lor (chalga) – deh, weekend-ul e o treabă serioasă şi la fraţii bulgari –, am intrat în Palatul Reginei Maria. Vorba vine palat, pare mai degrabă o casă mare dar uluitor de simplă, caldă şi prietenoasă, fără nimic ostentativ. Grădinile mi se par, văzute a patra sau a cincea oară, şi mai spectaculoase. Un colţ de rai verde, suspendat deasupra mării, în aerul încins al Balcicului.
Am luat-o apoi pe străduţele în pantă din oraşul vechi, neinvadat de turişti. Am urcat şi-am coborît pe scările care duc spre pîlcurile de case ascunse în vegetaţie. S-a construit mult, alandala, dar locul tot mai păstrează un farmec discret. Am căutat casele desenate de Henrietta Delavrancea rămase în picioare. Toate au ceva ţărănesc şi mediteranean în liniile lor. Un fel de “luxe, calme et volupté”…
Dacă vreţi să vă faceţi o idee despre Balcicul de altădată, căutaţi poze. În casa lui Ion Pillat, desenată de aceeaşi Henriette Delavrancea, acum e un restaurant. Clădirii i s-au adăugat terase şi alte contrucţii ajutătoare.
Hotelul Speranţa, o clădire boierească din 1886, i-a aparţinut doamnei Ghinca şi se află chiar pe strada principală, Cerno More. A fost mult timp de vînzare şi de curînd şi-a găsit un cumpărător. Un domn care are o mică galerie cu obiecte tradiţionale în clădirea alăturată ne-a spus că cel care l-a cumpărat este un englez.
Vila Stork din apropiera palatului, dintr-o clădire misterioasă şi majestoasă, înconjurată din toate părţile de vegetaţie, a ajuns azi într-o nedrepată stare de degradare. Tavanul s-a prăbuşit şi se văd porţiuni de cer. Foişorul de abia se mai zăreşte dintre bălării. Un banner anunţă că e de vînzare. Restaurată, vila şi-ar putea recăpăta gloria de altădată. Pînă atunci, dacă ajungeţi la Balcic şi treceţi prin faţa ei, priviţi-o. Cine ştie pentru cît timp o să mai rămînă în picioare…
Foto: Mihai Grecea
