Avanpremieră editorială: Și se auzeau greierii
Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Și se auzeau greierii de Corina Sabău, aflat în curs de apariție în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani, Editura Humanitas. Lansarea volumului va avea loc vineri, 22 noiembrie, ora 17:30, la Tîrgul de Carte Gaudeamus.
Și se auzeau greierii e un roman scurt, puternic, cu o temă necruțătoare: avorturile clandestine dinainte de Revoluția din 1989 și consecințele lor cumplite asupra existenței individuale. Confesiunea unei femei, directă, cu rare momente de tandrețe și căldură, atunci când gândurile i se îndreaptă către fetița ei, Sonia, recompune fracturat, dar în detalii de o acuitate uneori insuportabilă un capitol întunecat din istoria românească. Fie că vorbește despre viața muncitoarelor din fabricile comuniste, că rememorează momente dintr-o copilărie chinuită, marcată de figura unui tată violent, sau că face să se audă, la final, vocea Soniei, cartea păstrează un ritm și o intensitate care taie răsuflarea cititorului.
„Mi-am trăit copilăria în anii ’80, într-un mic oraș de munte, la adăpost de istorie. Cu colegii mei de la Școala generală nr. 3 făceam toate nebuniile din lume, în orele de PTAP doamna dirigintă ne ducea în Parcul Ştefănescu să adunăm castane, mă consideram norocoasă cînd la cofetăria Garofiţa băgau savarine, nu-mi dădea prin cap s-o compar pe Angela Similea cu Rolling Stones, iar părinţii mei nu aveau ambiţii nemăsurate în ceea ce mă privește. Despre cruzime nu știam mare lucru pe atunci, mult mai tîrziu, după Revoluție, am aflat că în anii aceia au murit cel puțin 10.000 de femei în urma avorturilor ilegale. Că pînă şi moartea lor a fost folosită ca propagandă. Că trupul neînsufleţit al uneia dintre aceste femei a fost expus în fabrica în care lucra, avertisment pentru celelalte muncitoare. Cînd întîmplarea asta îmi revenea în minte mă suspectam că n-am reținut corect, că așa ceva, chiar și înainte de ’89, n-ar fi fost posibil. Am început să scriu Şi se auzeau greierii din nevoia de a accepta. Am încercat să integrez realitatea cu ajutorul literaturii.” (Corina Sabău)
*****
Nu mai știu de cîte ori am aprins aragazul să încălzesc apa din ligheane și am format numărul fabricii să vorbesc cu Stela, s-o mai aud spunîndu-mi încă o dată nu ți se întîmplă nimic, nici o femeie care a încercat în felul ăsta n-a pățit nimic, o să te simți un pic mahmură, o să fie și niște crampe, cu ajutorul lui Dumnezeu o să faci 39, 40, dar trebuie să termini cu fasoanele și să mă chemi, zgomotul de afară mă face să tresar și să privesc panicată spre masă, mă furișez în spatele perdelei, doamna Misăilă duce un lighean cu rufe și se oprește în fața bucătăriei doamnei Cetină, cu un cîrlig lovește în pervaz, s-au băgat pui la Alba, femeia radiază, iar eu n-am scăpat nici acum cu totul de vinovăția că nu tresar ca alții cînd aud anunțul ăsta, vestea merge mai departe, pătrunde în apartamentul doamnei Cetină, mișcă odată, putoare, n-ai auzit că s-au băgat pui, răspunsul copilului nu-l aud, tot cuvintele maică-sii ajung la mine, asta-i culmea, că doar n-oi sta la coadă pentru mine, ca să băgați în voi, tac-tu și cu tine, de aia stai.
Mă retrag de la fereastră și, cu toate că apartamentul e încins, n-o deschid, nici n-ar ajuta prea mult, n-ar intra decît un nou val de căldură, care intră oricum pe ferestruica de sus, după cîțiva pași mă opresc, papucii lipăie pe linoleum, fac prea mult zgomot, doamna Cetină e acasă dimineața pentru că lucrează în ture, ca infirmieră, doamna Misăilă e pensionată pe caz de boală, dacă le ia cineva la întrebări au cum să se justifice, nici una nu e suspectă, pot să se fîțîie cît vor dimineața prin bloc, privirea mi se oprește iar pe damigeană și pe ligheanele de pe aragaz și mă blochez în cuvîntul ăsta, suspectă, dacă cineva ar zări pentru o clipă bucătăria n-ar avea nici o îndoială, intri în cabinet doar dacă juri că nu vrei să mă prostești, așa i-a urlat Gherghinei doctorița de la ea din sat, Gherghina avea un junghi și cînd a ieșit asistenta și a văzut-o încovrigată de durere a chemat-o pe doctoriță, și doctorița, de față cu toată lumea, a urlat la ea, vă băgați prostii în uter și apoi mă luați de proastă, degeaba s-a dovedit a fi o banală apendicită, ar fi fost degeaba și dacă Gherghina ar fi pus un afiş la panou, la primărie, că în cele din urmă a fost operată de apendicită, bănuiala doctoriței a fost mai puternică decît povestea ei și s-a răspîndit imediat și taică-su tot a omorît-o în bătaie imediat ce s-a întors de la spital, fără apendic, iar lumea tot a întrebat-o ce-ai făcut, fă Gherghino, ai făcut prostii și ai vrut să scapi de el, ca bărbat îți permiți orice fel de junghi, dar ca femeie un junghi înseamnă că n-ai fost cuminte și de mică toată lumea te pîndește să te ardă, iar tatăl te arde primul și îți spune o să ajungi ca mă-ta, și e clar că nu e de bine chiar dacă nu prea înțelegi ce înseamnă asta, o s-o dai în bară și primul pe care urmează să-l faci de rîs este el, tatăl, și îl crezi, dinții lui galbeni dau credibilitate cuvintelor și pînă ajungi să te dezmeticești îi justifici bătaia, doar știi că tu și mama ta sînteți supuse greșelii iar greșelile pîndesc de peste tot.
