Avanpremieră editorială: Piciorul ţi-l ating în umbră şi alte poeme inedite de Pablo Neruda
Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un poem din volumul Piciorul ţi-l ating în umbră şi alte poeme inedite de Pablo Neruda, traducere de Andrei Ionescu, în curs de apariţie la Editura Vellant.
„Poemele inedite publicate în acest volum au scăpat revizuirilor lui Matilde Urrutia, soția poetului, care a făcut, cea dintîi, ordine în colecție și a început să caute texte inedite ale lui Neruda sau poeme apărute în publicații rare. În pofida grijii cu care Matilde a tratat această muncă, unele poeme au continuat să-și mențină statutul de inedite.
Aceste poeme aparțin unei lungi perioade care se întinde de la începutul anilor ’50, pînă cu puțin înainte de moartea poetului, în 1973. Procesul de transcriere a rămas fidel scriiturii poetului. În afara cîtorva accente, în cazurile în care nu există echivoc, s-a respectat ortografia originală, îndeosebi în privința semnelor de punctuație. Ediția în facsimil include cîteva dintre poemele scrise de mînă și reprezintă o mică mostră a varietății suporturilor materiale folosite de autor. Selecția de note care închide cartea dezvăluie particularitățile fiecăruia dintre manuscrisele găsite și oferă cheia pentru datarea și situarea lor înăuntrul corpusului poetic al lui Pablo Neruda.
Prin calitatea lor literară și curiozitatea pe care o suscită, aceste poeme merită, fără îndoială, să fie încorporate în opera tipărită a lui Pablo Neruda. Cred că apariția lor ilustrează condiția lui de poet inepuizabil. Inepuizabil nu atît prin descoperirea unor texte inedite care îi aparțin, lucru neobișnuit și eveniment literar de prim rang, cît mai ales prin posibilitatea unor lecturi reînnoite – altfel spus, a numeroaselor și diverselor recitiri ale imensei lui opere.” — Darío Oses, Director al Bibliotecii și Arhivelor Fundația Pablo Neruda
***
Inima mea, soare
al sărăciei mele,
e ziua asta,
știi?
Ziua asta
a trecut parcă neobservată
între două
nopți,
între
soare și lună
datoriile senine
și treburile obișnuite
parcă a trecut
curgând
dusă de curent
parcă a trecut
prin apa
cristalină
și atunci
tu cu mâna ta
ai ridicat-o
proaspăt
pește
din cer,
strop de răcoare,
plin
de mireasmă înviorătoare
umezit
de acel
clopot matinal
ca o înfiorare
de trifoi
în zori,
astfel
a trecut în mâinile mele
și s-a făcut
stindardul
tău
și al meu,
îmi amintesc,
și-am străbătut
alte străzi
căutând
pâine,
sticle
strălucitoare,
o halcă
de curcan,
lămâi,
o creangă
înflorită
ca în
acea zi
înflorită
când
din
corabie,
înconjurată
de-ntunecosul
azur al mării sfinte
pașii tăi
mărunți te-au adus
coborând
treaptă cu treaptă
până la inima mea,
iar pâinea, florile,
corul
vertical
al amiezii
o albină marină
deasupra florilor de lămâiță,
toate acelea,
noua
lumină pe care nici o
furtună
n-a stins-o în căminul nostru
a ajuns iar
așa cum a plecat, așa s-a-ntors din nou
istovită.
Lăudată fie ziua
și mai cu seamă ziua aceea.
Lăudată fie aceasta
și oricare zi.
Marea
își va scutura clopotnița.
Soarele e o pâine de aur
și lumea e în sărbătoare.
Iubirea mea, vinul nostru
nu se termină niciodată.
