Avanpremieră editorială: "Escapada" de Lavinia Branişte

6 februarie 2014
Viaţa la treizeci de ani jpeg

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul de povestiri Escapada al Laviniei Branişte, care va apărea în curînd în colecţia „Ego. Proza“ a Editurii Polirom.

O întîlnire

Două lucruri urăsc pe lumea asta: pantofii roşii şi bărbaţii care‑mi cer în pat să fac lucruri. Care‑mi cer.
Să ţin minte asta pînă ajung la el în casă, să ţin minte pînă m‑aşez pe fotoliu să discutăm.
Am fost împreună mai de mult, eram o cîrpă şi mă călca în picioare, fă‑mi aia, fă‑mi ailaltă, îmbracă‑te cu asta, du‑te şi clăteşte‑te cu apă de gură. Îmi era frică de el. Ce‑ai mîncat? mă întreba. Du‑te, că e apă de gură în baie.

Între timp ne‑am eliberat. Mi‑a dat el papucii, eu am avut nevoie de doi ani să‑i găsesc o vină, după aia am răsturnat totul în capul lui.
A plecat în Canada. L‑au luat.
Am început să vorbim din nou la un moment dat şi acum e venit în vacanţă şi m‑am trezit că‑l aştept la aeroport, că i‑am pus deoparte produse tradiţionale. Scot din rucsac o sticlă de ţuică de un litru şi jumătate, o sticlă în care a fost apă acidulată Borsec. Dopul nu e al ei.

Toarnă puţin în dop şi din dop pe dosul palmei, întinde alcoolul pe piele ca o loţiune cosmetică, îl inspiră adînc, zice: Cam patruzeci de grade.
Habar n‑am.
Gustă din sticlă, îşi trece ţuica prin toată gura.
— Mmm, ce bună e asta, de unde ziceai?
— Costeşti, Vîlcea, zic. De la domnul învăţător Onel.
Am mers pe străduţe, noaptea Bucureştiul pute a canalizare, în centrul vechi, pe Blănari, ne‑a tăiat calea un şobolan, m‑am scuturat într‑un gest de scîrbă şi m‑am băgat în el, m‑a cuprins cu un braţ. Îl amuză şi‑l încîntă tot. Acolo nu miroase a nimic, zice. Rămîne cu nasul la baza gîtului meu. Lumea nu poartă parfum, zice.

Încearcă să mă convingă să vin, dar n‑a spus nicio­dată că pentru el.
— Pentru tine, zice. Pentru viitorul tău. Cunosc o tipă din Croaţia, e menajeră, face 17 dolari pe oră, un sfert îi ia statul, dar tot e ceva, e menajeră, dar toţi sînt drăguţi cu ea, acolo te respectă toată lumea.
Mă plîng de job, de chirie, de instalatorul pe care o să‑l chem mîine.
— O să mă usuce, îi zic. O să‑mi ia cel puţin o sută.
Stăm la o masă în oraş. În Argentin au închis maga­zinul de mult, pe terasă au rămas sticle goale, cîţiva oameni. Mi se face frig.
— Să vorbim despre dosar, zic. 
Şi el răspunde:

— Vobim, dar nu aici. Hai mai bine să ne întîlnim la mine odată.
Anul ăsta au schimbat regulile, au emis liste cu meserii dezirabile, aş lua punctaj maxim la vîrstă şi sănătate, dar la meserii nu mă încadrez.
Vor exemplare zdravene.
— Frate, de parcă mă duc să stau pe petrol. Mă duc să muncesc.
Ridică din umeri.
— E ca şi cînd ţi‑ai alege tu colegi de apartament. I‑ai selecta, nu?
— Nu e acelaşi lucru.
— Nu e, zice şi zîmbeşte.
— O să mă caute la dinţi.
Zîmbeşte.
Trebuie să am în cont zece mii de dolari, să dovedesc că am din ce să mănînc pînă mă pun pe picioare.
Oricum n‑o să fiu niciodată în stare să adun atîţia bani.
— Şi dacă ţi‑i împrumut eu?

Atunci îmi dau seama cît de puţin ne cunoaştem. Cît de puţin ne‑am cunoscut vreodată. Că nu‑mi vine să‑l las să aibă încredere să mi‑i împrumute. Aş lua, dar aş lua de la cineva apropiat.
N‑a zis niciodată vino pentru mine fiindcă sînt sin­gur. Îmi zice doar că e singur şi‑mi zice să vin. Nu vrea să‑şi asume un eşec al meu. Chiar dacă pe banii lui. Mai bine aş lua de la statul canadian decît de la el, să‑mi plătesc eşecul în rate pînă la pensie şi dincolo.
— E o călătorie atît de lungă. Unde încape viaţa mea în două valize?

Încep să mă gîndesc la cum o să dau din lucruri. O să‑mi abandonez cărţile prin cutii de donaţii cu gunoaie pe fund, o să las ghivecele cu flori pe scara blocului pînă se usucă, o să‑mi las tigăile în urmă în apartamentul închiriat...
— O să‑ţi cumperi altele, zice el.
Şi eu mă sperii cînd mă gîndesc ce ieftin e totuşi să apeşi pe refresh.
— Şi oamenii?
— Asta e o lume în care nu poţi să mai zici că eşti singur. Reformulează: Adică izolat...
Pe lîngă masa noastră, aflată aproape în stradă, trec colege de birou în drum spre casă.
Mă văd, se opresc amuzate. Întind mîna să‑l cunoască.
El se ridică şi se prezintă.

[…]

Sînziana se uită lung la el şi el lung după ea, cînd fetele se îndepărtează.
Primesc un SMS pe sub masă: Mîine – explicaţii! Şi o feţişoară care‑mi face cu ochiul, un semn convenţio­nal, o regulă de circulaţie emoţională.
Aşa era şi atunci, mă trezeam că dispare, că s‑a dus cu vreuna. Şi cînd ieşeam împreună flirta fără jenă, iar eu nu ştiam ce să simt, fiindcă în mintea mea era o relaţie, dar într‑a lui, nu.
Stă în vacanţă trei săptămîni.
Insistă să ne vedem la el la un pahar de ceva, să vorbim de dosar şi de „partea financiară“.
Nu vreau să discut despre partea financiară, vreau doar să‑mi spună cum a făcut.
— Dar dacă partea financiară ar fi rezolvată, ai fi sigură că vrei să vii?
— Nu pot să zic sigur...
— Păi, de ce?
Pînă să înceapă el să prezinte Canada ca o variantă pentru viitorul meu, nu făceam decît să mă plîng că n‑am bani. Că la locul de muncă folosesc cinci la sută din creierul capabil. Că dau doi la sută din cît aş putea. Că pot să am şi mama părerii, că nimeni n‑ascultă.
— Patronul român ştie el mai bine, a zis. Cunosc.
Dar Canada era atît de departe şi de fără întoarcere, încît picase din start de pe marginea hărţii pe care o puteam cuprinde eu cu mintea cînd mă mai gîndeam pe unde aş putea ajunge într‑un fel sau altul.

Şi apoi a apărut el şi a început să‑mi vorbească.
Şi eu am început să mă uit pe Wikipedia la climă. Şi după aia la Google Imagini cu people of Canada.
Nu făceam decît să mă plîng şi m‑am trezit că încerc să rezolv contul de zece mii de dolari, altfel decît ape­lînd la tipul ăsta care mă călcase în picioare. Care‑mi zicea: Fă‑mi aia, fă‑mi ailaltă. Vezi că am apă de gură în baie.
Îşi găseşte pretext pentru seara de dezbatere. O să pună ţuica peste afine şi o să facă un lichior, nepărat să gust.
— Aş vrea pe teren neutru, îi zic. Nici la mine, nici la tine.
Deşi i‑am promis şi eu că‑i arăt ciorapii electrici. Un fel de şoşoni imenşi, cu blană artificială şi o reţea fină de fire prin ei, cu un cablu care iese din călcîi şi pe care îl bagi în priză, iar ei se încălzesc. Dacă‑ţi îngheaţă picioarele iarna, cînd n‑ai căldură la bloc.

Rîde cu poftă.
— Nu pot să cred că există!
— Jur!
Caută pe telefon poze, găseşte unele, vine foarte aproape de mine şi‑mi arată.
— Aşa ceva?
Frunţile aproape că ni se ating.
Rănile sufletului nu se uită. […]

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Mircea and Mihail jpg
„Făcătorul de sultani”, singurul român care a pus pe tron un împărat otoman. A fost un principe de modă occidentală și cel mai mare stăpânitor valah
Un voievod român a fost unul dintre cei mai importanți jucători politici din evul mediu est-central european. A fost considerat un principe de modă occidentală, un reformator și un militar respectat de marile puteri ale vremii. În plus, a fost singurul care a pus pe tron, un sultan otoman.
fenomenul El Nino jpeg
Mediterana, „încărcată” de vara caniculară. Meteorologii avertizează că începe sezonul viiturilor rapide
Vara cu temperaturi extreme a încălzit puternic Marea Mediterană, transformând-o într-o sursă importantă de energie pentru furtunile și ploile torențiale care se pot produce în lunile septembrie și octombrie.
Satul Apold și biserica fortificată  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (24) jpg
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
Trei tineri voluntari din Germania au în grijă una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate din Transilvania, într-un sat din care comunitatea săsească aproape a dispărut. Johanna, Nikolas și Luisa au povestit pentru „Adevărul” despre legătura sașilor plecați cu locurile natale.
statuie copil biserica neagra jpg
Cine este copilul de pe Biserica Neagră din Brașov. Legenda micii statui
Biserica Neagră este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Brașovului, însă privirea turiștilor este atrasă nu doar de dimensiunile și arhitectura monumentului, ci și de un detaliu mult mai discret. Pe unul dintre contraforții bisericii se află o mică statuie care înfățișează un copil aplecat
Șoferii sunt obligați să oprească la semnalul nevăzătprilor  Foto Magnific com jpg
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește 1.000 de lei
Codul Rutier prevede o situație specială în care șoferii sunt obligați să oprească și să permită traversarea unui pieton chiar și într-un loc nemarcat.
populatia lumii harta mondiala foto shutterstock
Populația lumii îmbătrânește. Cine va plăti nota? Europa, Japonia și China schimbă economia globală
Mai puțini oameni activi și mai mulți pensionari pun presiune pe pensii, sănătate și finanțele publice. Soluțiile includ creșterea productivității, automatizarea, inteligența artificială, creșterea vârstei de pensionare și, în unele economii, imigrația.
Prințesa Diana Foto GettyImages jpg
31 august: Ziua morții Prințesei Diana, tragedia care a îndoliat o lume întreagă
Pe 31 august 1921, medicul român Nicolae Paulescu a publicat un studiu referitor la descoperirea unui hormon antidiabetic, numit de el „pancreina”. 31 august este și Ziua Limbii Române, dar și data de naștere a actorilor Richard Gere și Ioan Gyuri Pascu.
gradinarit jpg
Florile pe care trebuie să le plantezi în luna septembrie. Curtea ta va arăta superb în primăvară
Deja ne pregătim să facem primii pași în luna septembrie, dar începutul toamnei nu înseamnă că trebuie să abandonăm munca în grădină. De fapt, septembrie este luna perfectă pentru a planta flori care vor rezista cu bine în fața frigului și care vor înflori imediat ce va sosi primăvara.
01 FCSB UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (30 08 2026) jpg
Gazdele în pericol! FCSB se alătură echipelor care n-au putut câștigat în acest weekend
Formațiile care au găzduit primele șapte meciuri din etapa cu numărul 7 a Superligii n-au izbutit să câștige. Singura care poate să câștige este Rapid, însă partida cu Universitatea Craiova nu este deloc simplă chiar dacă se dispută în Giulești.