Avanpremieră editorială: „Cioran. Ultimul om liber”

Editura Polirom vă prezintă în avanpremieră un fragment din Cioran. Ultimul om liber de Andrei Crăciun, volum în curs de apariție în colecția „Biografii romanțate”.

„Avea cinci ani şi se juca în marginea ţintirimului cu craniile morţilor şi se simţea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i‑a fost, cu anii, cu desăvîrşire interzis.

Domnul Cioran privea Sena şi se simţea Iov.

Cînd venise la Paris, se consolase cu ideea că va veni o zi în care îşi va zbura creierii.

Bărbaţii adevăraţi se împuşcă în cap, nu în inimă. Bărbaţii adevăraţi nu iau pastile, bărbaţii adevăraţi nu se otrăvesc. Bărbaţii adevăraţi nu se spînzură. Bărbaţii adevăraţi nu sar pe geam de la etajul nouă, bărbaţii adevăraţi nu se aruncă în faţa trenurilor, ca Anna Karenina, bărbaţii adevăraţi nu îşi taie venele.

Iată însă că în domnul Cioran crescu o poftă îngrozitoare să sară în Sena, ca un poet, să moară înecat în această apă puturoasă, care curgea indecent prin tot Parisul. Şi doar spectacolul grotesc al unei morţi cu public îl făcu să‑şi reprime pofta.”

Andrei Crăciun (n. 1983) a studiat în România, Spania şi Israel administraţie publică, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică. Din 2019 este doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati. Este poet, prozator, eseist, dramaturg şi gazetar. Se numără printre părinţii fondatori ai site-ului Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tînăr ziarist (2005), cel mai bun tînăr ziarist de cultură (2010), cel mai bun editorialist (2011) şi cel mai bun reporter din România (2012). Este tradus în italiană, spaniolă, portugheză şi neerlandeză în cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). La Editura Polirom a mai publicat poemul-roman Aleea Zorilor (2017) şi continuarea sa, Şi fericirea era obligatorie (2019).

***

Cioran. Ultimul om liber (fragment)

Iată-l deja ajuns în fața unei uși de lemn, iată-l că se oprește și citește acest anunț: Ici, Cioran. 

Acum îl putem observa zîmbind.

Mîna sa caută o sonerie și, negăsind-o, degetele sale se strîng în pumn. Nu peste mult va ciocăni și vom intra alături de dumnealui în acest apartament, și intrînd în acest apartament vom păși în restul poveștii noastre.

E timpul să îl cunoaștem: numele său este Ernesto Sábato. Ce trebuie să știm deocamdată despre el: strămoșii săi au plecat din Italia în Lumea Nouă, ducînd cu sine acel amestec de trufie și umilință cu care sînt damnați și binecuvîntați cei exilați.

Domnul Sábato, căci dumnealui este evident un mare domn, s-a preocupat de tainele universului, a studiat științele exacte, a ajuns un fizician faimos și apoi a renunțat la toate acestea, pentru a căuta un adevăr ceva mai înalt.

Domnul Sábato este un scriitor.

Dincolo de ușa de lemn a acelui apartament se află un alt bărbat de șaptezeci și opt de ani. De cînd a primit telefonul domnului Sábato, în ochii săi, care sînt uneori verzi, putem vedea o furtună.

Jumătate din chipul acestui bărbat ne arată un sfînt, cealaltă jumătate, însă, este întunecată. 

El seamănă unui apaș și unui diavol, are părul vîlvoi, ca un nebun, și, deși se minte în fiecare zi că s-a lăsat de fumat, își aprinde cam din jumătate în jumătate de ceas cîte o țigară cu filtru, disprețuindu-și slăbiciunea. Își disprețuiește slăbiciunea, dar și mai mult își iubește viciul, fiindcă e limpede că fumează cu o plăcere de fanatic, cu o plăcere sălbatică, deci insuportabilă, veche și pură.

Acesta este domnul Emil Cioran, iar numele său este cunoscut în tot Parisul, deci în toată lumea.

Puțini ar putea spune ce este, de fapt, domnul Emil Cioran: un filosof, un poet, un scriitor, un impostor? Dumnealui și-a cîștigat faima prin cîteva cărți în care a calomniat universul. 

E anul 1989 și mai e și această simfonie a iluziilor din orașul Paris, sînt orele 16.00 și domnul Cioran își ciulește urechea: i s-a părut că aude o bătaie în ușă. I s-a părut.

În ciuda pașilor săi vioi, domnul Sábato va întîrzia trei minute și șaisprezece secunde, iar domnul Cioran nu mai are răbdare.

Dar iată că trece eternitatea celor trei minute și șaisprezece secunde, iar acum cei doi bărbați de șaptezci și opt de ani chiar se află față în față.

Primul va vorbi Sábato:

- Îmi cer iertare că nu am venit mai devreme.

Domnul Cioran îi va strînge mîna, îl va cîntări cu o privire învățată să judece într-o singură clipă materialul din care e făcut omul din fața sa și va spune așa:

- Deci, dumneata ești Sábato.

Domnul Cioran îl va pofti înăuntru, iar domnul Sábato va intra, cu spatele drept, ca un om care știe că nu a ajuns în această poveste din întîmplare.

Ușa se va închide și noi nu ne vom mai afla, pentru cîteva ceasuri, sub cerul Parisului, iar cerul Parisului va fi în după amiaza aceea albastru și fragil și fără nori și din el va sîngera o lumină palidă care va anunța că urmează, cumplit, asfințitul.

Credit foto Andrei Crăciun: Daniel Vrăbioiu