Avanpremieră editorială: Cel care cheamă cîinii

30 martie 2017
Avanpremieră editorială: Cel care cheamă cîinii jpeg

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Cel care cheamă cîinii, de Lucian Dan Teodorovici, în curs de apariție la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”

Cel care cheamă cîinii este poveste reală despre încercarea de a supraviețui prin ficțiune, o narațiune alertă și acaparantă despre lumi care se construiesc acolo unde limitele organismului nu te lasă să ajungi. Romanul autobiografic al lui Teodorovici este locul în care, rînd pe rînd, superstițiile se transformă în miracole, iar miracolele pot fi oricînd luate drept coincidențe, lăsîndu-i cititorului libertatea de a umple cu sens întâmplările.

Lucian Dan Teodorovici este scriitor, editor, regizor de teatru şi scenarist. Din 2017, director interimar al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Iaşi. Dintre volumele publicate: Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi (1999, 2005); Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007); Atunci i-am ars două palme (2004); Celelalte poveşti de dragoste (2009, 2013); Matei Brunul (2011, 2014); Unu + unu (+ unu...) (2014). Este scenarist sau coscenarist al unor filme de lung- şi scurtmetraj, iar ca regizor de teatru a pus în scenă, printre altele, spectacolele: Prăpădul (după un text de Attila Bartis), Teatrul Naţional Iaşi, 2013; Sunt o babă comunistă (dramatizare după romanul omonim al lui Dan Lungu), Ateneul Tătăraşi Iaşi, 2014; Unu + unu (după textul propriu), Teatrul Naţional Iaşi, 2016. Cărţile sale sunt traduse ori în curs de traducere în SUA, Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia sau Ucraina.

***

La ora opt fără un sfert, mă strecuram pe holurile deja întunecate din subsolul Institutului, treceam pe lîngă uşa pe care scria „Morgă”, ocoleam hoţeşte, cu spatele ştergînd pereţii, ceea ce-mi părea a fi o cameră video instalată deasupra uşii pe care scria „Cantină”, apoi ajungeam la cea mai ferită uşă către ieşire din tot spitalul. Mă învîrteam fals nepăsător pe-acolo vreme de cîteva minute, de parcă aş fi fost într-un proces de gîndire foarte personal, iar la un anumit moment, cînd eram destul de sigur că nu mă vede nimeni, scăpam pe linia de închidere a uşii, aproape de rama metalică, un pachet de ţigări gol şi mototolit. Astfel încît, atunci cînd toate celelalte uşi ale spitalului se închideau automat, cea rezolvată de mine rămînea întredeschisă, prin forţa şi bunăvoinţa acelui pachet de ţigări. Şi a fost o stratagemă care, ziceam, mi-a ieşit de vreo trei ori. Au fost nopţi minunate, în care-am putut fuma, admirînd stelele şi inspirînd aerul libertăţii, şi la unu, şi la două, şi la trei dimineaţa. Fiind totodată foarte grijuliu ca, pe la ora cinci, să mă strecor de fiecare dată, la fel de şerpuitor, spre zona liberă de constrîngeri spitaliceşti şi să elimin dovada contravenţiei mele, adică să fac dispărut pachetul de ţigări gol şi mototolit. Iar în dimineţile alea, nu mai stăteam în faţauşii centrale fremătînd de poftă, la ora cinci şi jumătate, cu o cafea fierbinte în mîini, luată de la un automat din interiorul spitalului. Ci eram de-a dreptul seren în aşteptarea mea, permiţîndu-i chiar cîte unui zîmbet să-mi marcheze, fără a-l dezvălui în vreun fel, secretul. 

În cea de-a treia noapte a libertăţii mele, secretul n-a mai rezistat însă. Iar întîmplarea care i-a pus capăt îşi are, la rîndu-i, doza de mister. Îndreptîndu-mă pe la ora două, radios şi împlinit, spre salonul meu, abia intrat pe holul de la etajul întîi, cel al O.R.L.-ului, m-am trezit faţă-n faţă cu asistenta de gardă. Care, cu ochii cîrpiți de somn, dar chiar şi-aşa vădit speriaţi, vorbea la telefon. Cum m-a văzut, a pus receptorul jos şi s-a repezit la mine.

— Vai de mine, ce-aţi făcut?!

— Ce-am făcut?

M-am mirat controlat, dar ştiam deja că nici o negare n-avea să-mi aducă vreun folos.

— Păi, tocmai îmi sunam o colegă să mă ajute să vă caut! Unde-aţi fost?!

— Pe-aici, am zis cu amărăciune. Prin jur.

— De două ori m-a sunat portarul. V-a văzut pe camera video şi a urlat ca descreieratul la mine, că să-mi ţin bolnavii-n frîu, că umblă de-aiurea pe-afară. Zicea că ştie că sînteţi de la O.R.L. după bandajul de pe ureche. I-am zis că nu-i cu toate-acasă, dar pe urmă am intrat în salon şi am văzut că nu sînteţi acolo. Doamne, Doamne!

Şi-a dus mîna la inimă, a dat ochii peste cap, a oftat prelung.

— Tare m-aţi mai speriat. Bine c-aţi venit, că nu ştiam ce să mă fac. Dar cum aţi ieşit?

— Era o uşă deschisă.

Nu minţeam, fusese într-adevăr deschisă. N-avea nici un rost să-i explic cum se făcea că rămăsese aşa.

— Aha! Las’ că-i zic eu vreo cîteva portarului. Adică sînt uşi deschise, dar el ţipă la mine! Ce, să mă duc eu să verific toate uşile spitalului? Spuneţi şi dumneavoastră dacă-i normal! Dar nu-i zic eu vreo cîteva? Auzi la el, să mă sune şi să ţipe la mine. Şi încă de două ori…

M-a mulţumit întru cîtva faptul că trecuse la o răfuială cu portarul, pe mine părînd a mă fi iertat astfel, dar m-am pus în pat tot cătrănit. Mi-era clar că n-aveam cum să mai inspir aerul libertăţii. Şi mi-a devenit cu atît mai clar a doua zi, cînd mai toţi angajații prietenoşi de la etajul O.R.L.-ului au intrat în salon şi, printre zîmbete, au venit cu cîte o remarcă de genul: „Am auzit că aţi avut o aventură azi noapte”. Sau: „Am aflat că era s-o încurcaţi cu portarul”. Sau: „Aţi cam pus-o pe jar pe doamna asistentă”. Una dintre replicile astea aparţinîndu-i chiar chirurgului care mă operase. Nici unul nu mi-a reproşat nimic, dar faptul că ştiau toţi spunea destule despre amploarea pe care o dădeau chestiei ăsteia.

Am stat cuminte şi suferind în toate celelalte nopţi petrecute-n spital, cu o unică excepţie: cea care a urmat aflării rezultatelor biopsiei, cînd, parcă special pentru mine, iată-mă iarăşi în zona mistică, cineva a uitat toate uşile spitalului deschise. Pomeneam însă de-un oarecare mister mai sus, aşa că ar fi bine să nu sar peste timp şi să mă opresc asupra lui. 

La vreo două zile după incidentul devenit atît de rapid celebru, imediat după ora şase dimineaţa, stăteam în parc pe banca mea, singur. Încă nu erau prea clari zorii, tremuram un pic, dar rezistam de dragul dozei de nicotină. Cu cîte-o cafea în mînă, pe banca de-alături s-au aşezat, la scurtă vreme, portarul şi-un tip în halat medical, un alt lucrător din spital. N-aveam cum să nu le aud conversaţia şi, mai ales, nu se putea ca ea să nu-mi atragă în mod special atenţia atunci cînd portarul a zis:

— Să vezi ce-am păţit tura trecută: nu ştiu cum naiba, a rămas o uşă deschisă. Şi numai ce văd un nebun plimbîndu-se de-aiurea prin curtea spitalului. Era chiar acolo, pe la cantină, a indicat el cu mîna zona în care mă aflasem eu. La două noaptea, dă-ţi seama. Am sunat la etaju’ unu, că avea bandaj pe ureche şi am zis că sigur e de-acolo. Dar s-a apucat să ţipe asistenta la mine, că pe naiba, că toţi bolnavii ei sînt în saloane. M-am şi certat degeaba cu aia…  

Cred că m-am temut să nu meargă prea departe cu epitetele, gratulînd-o cu vreunul mai nepotrivit pe asistentă, după ce mă făcuse pe mine nebun, aşa c-am simţit nevoia să-l întrerup aici. 

— Eu am fost, i-am zis.

S-a oprit din poveste, s-a uitat la mine lung.

— Ce-aţi fost dumneavoastră?

— Nebunul. Eu am ieşit acum două nopţi. Sînt internat la O.R.L.

Omul a dat din cap, cît se poate de contrariat.

— Cum adică? Dar ăla nu era de la O.R.L.

— Cum să nu fie? Tocmai aţi spus că aţi vorbit cu asistenta şi că avea bandaj pe ureche.

— Nu, dom’le. Asistenta avea toţi pacienţii în saloane, n-aţi auzit ce-am zis? Ăla nu eraţi dumneavoastră, ce spuneţi! Am stat noi de vorbă acu’ două nopţi?

— Nu…

— Păi, nu! Vedeţi? Că nu eraţi dumneavoastră, de-aia. După ce-am sunat-o pe asistentă, m-am dus acolo, că omul nu pleca, se-nvîrtea de-aiurea. Şi-am vorbit cu el. Nu era de la O.R.L., era de mai sus. Şi-avea probleme cu capul, nu cu urechea. Adică îi era bandajat capul. Dar, s-o zic p-aia dreaptă, chiar avea probleme şi dintr-ălelalte, că vorbea în dodii, habar n-avea pe ce lume e. Îmi zicea că se duce la piaţă să cumpere tomate. Fix aşa mi-a zis, tomate. V-a venit dumneavoastră poftă de tomate la două noaptea?

— Nu…

— Normal că nu, ce vă spun eu? Plus că era mai bătrîn şi mai slab, că doar am stat de vorbă cu el.

M-am ridicat jenat şi-am plecat. Un pic năuc. Se potrivea noaptea, se potrivea ora, se potrivea locul. Şi totuşi, nu văzusem nici un bătrîn dornic de tomate în jur. Iar dacă portarul nu fabula, şi nu văd de ce-ar fi recurs la atîta imaginaţie doar pentru că-l auzisem făcîndu-l „nebun” pe pacientul cu pricina, rămîneam măcar un pic vinovat de crearea întregii situaţii, căci căutătorul de tomate ieşise pe uşa mea.   

Sigur că le-am povestit mai apoi tuturor celor de la etajul O.R.L. că nu eu fusesem cel de pe camerele video ale portarului, deci n-aveam de ce să mai port povara incidentului. Ceea ce a provocat alte zîmbete, dar şi-o enervare suplimentară din partea asistentei de gardă. Care-a făcut nişte comentarii nu neapărat plăcute la adresa portarului ce-o trezise în noapte, iar printre ele s-a strecurat inclusiv ideea că respectivul merita spînzurat de picioare, ca să nu mai deranjeze prosteşte personalul în timpul nopţii. Dar asta era deja problema lor. Colegială.

În ceea ce mă priveşte, turnura oarecum favorabilă a poveştii nu m-a liniştit îndeajuns pentru a-mi relua activitatea contravenţională. Aflasem deja că Fratele cel Mare e acolo, chiar dacă-l luase în vedere pe-un Winston Smith ce nu-şi dorise nimic mai mult decît să mănînce nişte tomate. În celelalte nopţi, i-am lăsat deci pe prolii de-afară să-şi savureze libertăţile, iar eu mi-am liniştit poftele cu un spray Nicorette făcut cadou de Oana.

Imagine featured jpg
Enola Holmes 2, noul film bazat pe seria autoarei Nancy Springer, se lansează spre finalul anului
Filmele ale căror scenarii sînt inspirate din cărți de succes rămîn o constantă și în lumea actuală a cinematografiei.
man plugging charger into electric    Copy jpg
5 motive să alegi o mașină electrică sau hibrid
În 2022, autoturismele electrice sau hibrid sînt o alegere tot mai populară în rîndul cumpărătorilor auto.
74907741 afc99f4360 k jpg
Scrisoare deschisă Ministrului Educației
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română Ioana Em. Petrescu (ANPRO) vă solicită atenția cu privire la următoarele sesizări și propuneri referitoare la Proiectul Legii Învățămîntului Preuniversitar „România educată”, aflat în dezbatere publică:
20220726 185215 jpg
Bătrînii
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
20220728 210201 jpg
Integrarea la scoala jpg
Cum poți facilita integrarea copilului în sistemul de învățămînt
Atunci cînd copiii merg la creșă, grădiniță sau școală, activitățile de orientare îi ajută să se familiarizeze cu mediul nou în care își vor petrece o mare parte a zilei.
Palama lui Dumnezeu jpg
Poiana Omului
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
G0122246 JPG
Drumul transformării
Text de Toader Păun, jurnalist, căutător de oameni, locuri și experiențe de milioane
Imagine dilemaveche ro jpg
Ce înseamnă expresia „Toate drumurile duc la Roma” și care sînt originile sale
Roma a fost mereu o destinație populară pentru producătorii de filme și jocuri video.
20220724 174033 jpg
Balauri mici, balauri mari, cale ferată fără șină și povestea celor două țări
Text de Alexandra Bumbăcaru, căutătoare de povești alături de Cronicari Digitali
20220722 180510 jpg
20220721 180351 jpg
Prezent în propria-ți viață
Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali
Resita vedere de sus jpg
Cea mai bună dilemă în gama RE
Text de Silvia Teodorescu, coordonator al campaniei Cronicari Digitali
20220719 160815 jpg
Piftii de iulie – jurnalul unui gurmand pe Via Transilvanica
Text de Cosmin Dragomir, jurnalist culinar și autor al cărții „Curatorul de Zacuscă”
20220720 185246 jpg
20220719 170725 jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” concentrează cea mai complexă experiență turistică și culturală din România
Al doilea an de rezidență itinerantă de digital storytelling pune în valoare patrimoniul cultural de pe Via Transilvanica.
Aula magna cairoli jpg
Plagiatul la români: îngrijorări și propuneri
Scrisoare deschisă adresată universităților românești și Ministerului Educației
Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica jpg
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” – Peste 1000 km din România autentică, parcurși în două săptămîni
„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” scoate la lumină 50 de obiective de patrimoniu cultural, comunități etnice, antreprenoriate locale, gastronomie, natură, oameni-tezaur și localități uitate.
video poker sanse castig jpg
Are Video Pokerul cele mai bune şanse de cîştig?
În peisajul ofertelor de cazino îşi face apariţia un joc care cel mai adesea este trecut cu vederea de jucători, cel de Video Poker.
imagine (4) jpg
Teorii cu privire la serialul „Stranger Things”, ce ar putea fi confirmate în sezoanele viitoare
Sezonul cu numărul 4 a fost mult timp așteptat de fani, care deja se gîndesc acum la viitorul sezon.
chirilov cover jpg
Mihai Chirilov: „Un festival, dacă nu e construit în jurul comunității, e degeaba”
„Filmul de artă te forțează să devii inventiv în a găsi metode de expunere pentru a ajunge la cît mai mulți oameni.”
ILC jpg
Posteritatea Graziellei
În toți acești (mulți) ani în care l-am recitit, periodic, pe Caragiale, m-am întrebat nu o dată cum se face că opera sa a părut să accepte tot felul de interpretări, unele de-a dreptul stupide, reductive și, în fond, absurde.
jocuri noroc populare jpg
Care sînt cele mai populare jocuri de noroc din străinătate?
Oamenii din diferite țări de pe glob au preferințe specifice în materie de jocuri de noroc, modelate de culturi distincte.
boluri diversificare little prints jpg
Diversificarea, acum o joacă de copii – ce am învățat de la generațiile mai vechi de părinți
Din drag pentru copii, din nevoia de a oferi celor mici tot ce mai bun din tot ce mai bun, au apărut și branduri de lux, cu produse premium.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.