Avanpremieră editorială: Amintiri despre apă

8 noiembrie 2018
Avanpremieră editorială: Amintiri despre apă jpeg

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din Amintiri despre apă. Re minor, primul dintr-o trilogie de Ivan Stankov, traducere din bulgară de Mariana Mangiulea Jatop, aflat în curs de apariție la Editura Humanitas. Lansarea volumului va avea loc miercuri, 14 noiembrie, ora 19, în librăria Humanitas de la Cișmigiu. La eveniment vor participa, alături de autor, Mircea Cărtărescu și Lidia Bodea.

„Citiți-l pe Ivan Stankov! Nu vreau să mă bucur doar eu de descoperirea acestei cărți de o rară, evanescentă și nostalgică frumusețe, care ne aduce-n minte nouă, cititorilor români, cînd povestirile mitice, spiritualizate, ale lui Ștefan Bănulescu, cînd lumea prodigioasă a prozelor lui Dan Coman.

Satul de pe malul drept al Dunării, de unde încep și unde sfîrșesc cele douăsprezece povestiri, e un Macondo bulgar străbătut de un fior bogomilic. Poveștile mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia se încrucișează în sclipirea constantă și fascinantă a apelor. Glasurile celor vii și-ale celor morți se-amestecă indiscernabil cu marele glas al Dunării, care nu străbate doar pămînturile, ci trece literalmente prin trupul fiecărui personaj, despărțind malul său drept de cel stîng. Mi-e greu să-mi aduc aminte de altă scriere în care apa să aibă un glas la fel de copleșitor: sicriele plutesc în gropi pline de apă și refuză să se scufunde, ploile și grindina sînt apocaliptice ca-n scenele de diluviu dantești, oamenii mor mereu în apă și prin apă, iar cînd Dunărea seacă pînă la fund ies în procesiuni și se amestecă iar printre cei vii. Vizionarismul cărții se umflă misterios din cel mai arid material: pietrele de rîu sînt calde și cresc, femeile miros a pîine caldă, florile de mină evocă orașe îndepărtate. Detaliile sînt apropiate de ochii cititorului ca sub o lupă deformantă. Formulările, din loc în loc, au o grație memorabilă.

Scrisă cu sobrietatea din Dubliners, cartea lui Ivan Stankov dă impresia de soliditate narativă, în ciuda poeziei vădite pretutindeni. În totului tot, Amintiri despre apă e pentru mine una dintre cele mai plăcute surprize din ultima vreme.“ – Mircea Cărtărescu

****

Ploaia

„Totul pe lume s-a schimbat,
Chiar şi lucrurile simple – ligheanul, cofa –,
Cînd între noi strajă s-a postat
Solidă şi-n straturi aşezată apa.“ – Arseni Tarkovski, Primele întîlniri

Tot timpul trebuia s-o ţin de mînă pe bunica, altfel – simţeam că mor. Aşteptam să fiu străpuns de un fior, care să m-apese şi zdrobească. Dar ea n-o să-mi dea drumul. Picioruşele îmi sînt atît de aproape de pămînt, parcă de fiecare dată îl văd pentru prima oară. E plin de tălpi încălţate în opinci şi-n galoşi, în ciorapi de lînă de culoare gălbuie precum cea a oilor. La bărbaţi ciorapii adună strîns cracii albaştri ai pantalonilor din doc. Cer nu prea e, doar o bucăţică, chiar deasupra mea, susţinut de umerii de uriaş ai bunicii şi ai femeii din faţa noastră. Peticul ăsta e de-un albastru închis, granulos şi ud, ca o placă de beton proaspăt turnată. Toţi îl sprijină cu greu, şi dacă îi dă cumva careva drumul, atunci se abate potopul. Acum nu mai plouă, în locul picăturilor aud o linişte adîncă. Tot satul e aici, în noroi. Nu disting pe nimeni, văd doar mîna bunicii Ispasa. Mulţimea e un om cu o sută de guri, nu îl aud cum respiră, dar îi simt mirosul de ceapă şi usturoi, de lînă jilavă, stătută. Omul ăsta m-a înconjurat din toate părţile şi mi-e teamă că o să mă turtească, dacă trage cumva mai puternic aer în piept. Nu ştiu de ce ne-am grăbit să ajungem aici. Ca să nu ne plouă, mai mult ca sigur.

Am traversat piaţa din centrul satului – singurul loc pietruit. De aici pornesc patru străzi spre cele patru puncte cardinale. Eu o ştiu doar pe una, pe celelalte trei nu am mers niciodată. Aici, pe drumul care duce la cimitir, e cîrciuma. O clădire cu un etaj, cu ferestre murdare şi ziduri îngălbenite; uşa, cîndva vopsită în verde, avea o ferestruică şi, în faţă, două trepte din piatră. Sando a fost ieri acolo, dar nu era beat – aşa auzise bunica –, doar bolborosea ceva ameninţător în timp ce stătea pe trepte şi îşi ascuţea cuţitul.

Toţi bărbaţii din sat poartă la brîu o teacă în care ţin un cuţit. Cuţite mai mari sau mai mici. Cele mai multe sînt cuţite obişnuite, de bucătărie, bine ascuţite însă; pe cîmp sau pe malul Dunării îţi sînt mereu de trebuinţă. Tecile sînt făcute dintr-o piele groasă, cu două crestături prin care se trece cureaua de la pantalon. Băieţii mai mari îşi cumpără şi ei bricege de la magazinul unde se vînd dropsuri, costă o leva patruzeci şi doi unul, destul de scump, dar o dată în viaţă îţi iei briceag. Cu el îşi fac praştii din lemn de liliac – sînt destui pomişori în cimitir, acel loc de nepătruns, înfricoşător, unde la fiecare pas te pîndesc morţii, unii zîmbitori, alţii încruntaţi, sau îngerii de piatră, sosiţi în cimitir odată cu emigranţii întorşi din Argentina, şi care caută să se înalţe la cer. Băieţii, după ce pun legăturile la praştie şi îşi umplu buzunarele cu pietricele, se ascund în coroana nucului de lîngă fîntînă şi stau la pîndă după vrăbii. De cum îi simte, moş Kolcio, pîndarul neoficial din zonă, o ia la goană spre ei cu cuţitul într-o mînă, deşi abia îşi trage răsuflarea, și strigă ameninţător că îi va căsăpi pe toţi. Teaca în care îşi ţine cuţitul e de fabrică, făcută cu capse şi cusută cu un fir gros, decolorat acum, iar din mîner lama metalică aruncă străluciri răutăcioase. Cuţitul ăsta a bătut drum lung pînă să ajungă-n sat. Nu e un cuţit de bucătărie, o femeie nu s-ar descurca cu el. Am avut ocazia să studiez acest obiect înfricoşător cînd bătrînul venea în vizită la străbunicul meu, singurul de care se simţea mai apropiat. Străbunicul era mucalit din fire. La glumele lui, moş Kolcio răspundea cu un zîmbet rece şi egal, care îi dezvelea caninul de metal din colţul gurii, sprîncenele-i stufoase tremurau iar pe obrazul stîng îi tresălta uşor o pată roşie, un dublu strat de carne de mărimea unui fursec. Ei rîdeau, iar pe faţa mea jucau licăririle mînerului. De cum o pornea spre nuc, băieţii se împrăştiau ca găinile, săreau de la diferitele etaje ale lumii lor mici, unde le era cunoscută fiecare ramură, fiecare nod. Cînd vara e pe terminate, ei îşi împart globurile verzi şi cu bricegele de o leva patruzeci şi doi pun stăpînire încet dar sistematic pe recolta nucului, pe care moş Kolcio trebuie să o vîndă toamna şi cu banii primiţi să cumpere un lanţ nou la fîntînă.

Aici, pe treptele cîrciumii, cu o seară înainte, Sando îşi ascuţea cuţitul şi zicea că o să-i taie pe toţi, că o să vadă ei cine e el. În aerul umed al dimineţii am privit cu teamă spre uşa de la intrare şi creierul meu a auzit orbitor de limpede ecoul hîrşîitului făcut de lama cuţitului pe piatra tocită de atîţia paşi. Am văzut de foarte aproape dreptunghiul mirosind a ţigări şi rachiu al uşii care stătea deschisă. Dinăuntru, odată cu gîlceava de voci bărbăteşti, ieşea o lumină gălbuie, prăfuită, care contura acel trup adus de spate, cu o tunică pe umeri. Nu avea chip şi doar acolo unde ar fi trebuit să-i stea ochii se mişcau două scîntei, înainte şi înapoi, în ritmul cuţitului pe treapta de piatră. Din cînd în cînd, bărbatul se apleca mai tare ca să scuipe în locul unde lama se freca de piatră şi vorbele lui bolborosite încolăceau sunetul metalic. În lumina uneia din ferestre se vedea cum atîrnă un fir electric, ca un nerv retezat. Lama cuţitului arunca în întuneric luciri de moarte, iar piatra ţipa la atingerea ei. Cît de adîncă o fi fost liniştea dintre ultimul hîrşîit şi primul ţipăt?

Şi aici, în curtea familiei moarte, era linişte şi groază, toţi aşteptau să se întîmple ceva. De aproape veni un miros de tămîie, sătenii renunţară să mai sprijine cerul şi se ridicară pe vîrfuri. Din noroi s-au auzit nişte voci înfundate care, ocolind cu repeziciune cîteva spaţii închise, reuşiră să iasă deasupra, dar nu se putea distinge nimic clar. Se mişcă şi cerul tot atunci, peticul deasupra mea îşi schimbă forma, iar unele glasuri începură să jelească. Tot satul adunat acolo se puse în mişcare ca un şarpe încolîcit care se îndreaptă lent. Am fost împinşi undeva către coada lui eu şi bunica, în drum. Printre scîndurile gardului am zărit patrafirul auriu al preotului, care stătea în faţa uşii de la intrare, parcă aşteptînd ca cineva din casă să facă ceva. Cădelniţa atîrna nemişcată, ornamentele în relief de pe ea străluceau, iar jarul dinăuntru scotea văpăi ca ochii unui zmeu. Fumul de tămîie se ridica încet dar sigur pe lanţul aurit, învăluia încheietura mîinii albe a preotului şi i se urca pe mîneca largă, neagră a hainei. Undeva pe la mijloc, pe la cot, fumul se ţinea în aer tot mai greu, se strîngea cu disperare, se subţia şi apoi se topea. Ciudat, nu bătea vîntul, nici nu ploua. În toţi aceşti patru ani de cînd ploaia nu se oprise, niciodată picăturile nu cădeau direct jos, ci se furişau în direcţii diferite prin aerul dens, se învolburau şi îşi schimbau înclinarea, ca o zbenguială de copii. În alte dăţi, zile în şir picăturile cădeau drept, disciplinate, sub acelaşi unghi şi cînd mă uitam afară pe fereastra joasă a casei vedeam cum tot satul, lumea întreagă erau înclinate pe-o parte. Acum nu ploua pentru că scoteau din casă cele patru sicrie.

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

Autostrada cu tuneluri din vestul Romaniei  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) jpg
Harta „autostrăzilor subterane” din România, cu peste 26 de kilometri de tuneluri. Unde se construiesc supertunelurile
Peste 26 de kilometri de tuneluri se află în construcție ori în faza de proiectare pe viitoarele autostrăzi din România. Șase dintre acestea vor avea lungimi de peste 1,3 kilometri, iar galeriile celui mai mare, proiectat pe Autostrada Transilvania (A3), vor avea fiecare aproape trei kilometri.
cum testezi alimentele din frigiderul tău jpg
Cum verifici rapid calitatea alimentelor la tine acasă. Trei trucuri simple
Calitatea produselor alimentare din supermarketuri devine o provocare tot mai mare pentru consumatori, multe alimente fiind tratate cu aditivi, coloranți artificiali sau soluții de volum pentru un aspect comercial impecabil.
Ямская станция в Ачинске jpg
Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare viteză” al lumii medievale
Mongolii, au creat al doilea imperiu terestru al istoriei, dar și cel mai rapid sistem de transmitere a mesajelor până la epoca modernă. Se numea Yam și cu ajutorul său, mongolii au reușit să controleze teritorii de pe două continente și să fie cu un pas înaintea tuturor.
Casa de pensii Bucuresti  Foto Inquam Photos  George Calin (2) jpg
Pensia anticipată în 2026: ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare
Persoanele care vor să se pensioneze anticipat trebuie să îndeplinească anumite condiții privind vârsta și stagiul de cotizare și să pregătească documentele care dovedesc perioadele de muncă și situația personală. Dosarul poate conține acte diferite de la un solicitant la altul.
zodii pixabay jpg
Cele mai fericite zodii în perioada 13–28 octombrie. Surprizele se vor ține lanț pentru acești nativi
Perioada 13–28 octombrie vine cu vești bune, oportunități neașteptate și momente care le pot aduce zâmbetul pe buze unor nativi ai zodiacului. Pentru două zodii, următoarele zile pot fi un prilej de bucurie, schimbări favorabile și surprize atât în plan personal, cât și profesional.
Calorifer shutterstock 2096791672B jpg
Șase măsuri pentru a evita problemele cu încălzirea în zilele geroase. Avertismentul British Gas
Gospodăriile din Marea Britanie sunt îndemnate să ia măsuri înainte de venirea ninsorilor și a temperaturilor negative, pentru a reduce riscul defecțiunilor la instalațiile de încălzire. British Gas recomandă izolarea conductelor, verificarea centralei termice și pregătirea unor rezerve de urgență.
image png
O plantă pe care o ai în bucătărie ar putea influența memoria. Ce au descoperit cercetătorii
Rozmarinul este cunoscut mai ales ca ingredient aromatic, însă compușii săi naturali au atras atenția cercetătorilor interesați de sănătatea creierului. Planta este analizată pentru potențialele efecte asupra memoriei, atenției și stresului oxidativ.
WhatsApp Image 2026 10 12 at 3 05 04 PM jpeg
Cum ajunge salvarea unui monument istoric să dureze ani de zile. Arhitectul care propune inteligența artificială împotriva birocrației
Un bloc monument istoric din cartierul Dorobanți, încadrat în clasa I de risc seismic, așteaptă de aproape un an documentele necesare consolidării, deși proprietarii sunt dispuși să suporte costurile lucrărilor. Imobilul de pe strada Londra nr. 18 nu are încă certificatul de urbanism
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Cât de expusă este România operațiunilor clandestine ale Rusiei. Avertismentul Financial Times
Rusia ar putea recurge la asasinate, răpiri și operațiuni de destabilizare în Europa, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, avertizează surse citate de Financial Times. Doi experți în securitate explică ce urmărește Moscova prin astfel de acțiuni și cât de expusă este România.