Au început înscrierile pentru Premiile Superscrieri #9

2 octombrie 2019
Au început înscrierile pentru Premiile Superscrieri #9 jpeg

După 8 ediții în care a creat o tradiție din susținerea jurnalismului narativ și a scrierii creative de non-ficțiune în România, prin peste 100 de autori premiați, 30 ateliere și talkuri susținute, Superscrieri se întoarce într-un nou format, dar cu aceeași misiune - de a crea o punte între scriitor și cititori. În 2020, Festivalul Superscrieri va include două zile de evenimente și va premia, ca în fiecare an, cele mai bune materiale jurnalistice din 2019, în cadrul competiției la care autorii sînt invitați să se înscrie pînă pe 10 ianuarie.

Ediția din 2020 a Festivalului Superscrieri, o inițiativă a Fundației Friends for Friends (FFFF.ro), este dedicată temei „De ce citim?” – o sărbătoare a scrisului, o celebrare a cititului, fiindcă fără super-cititori nu există super-scriitori.

De fiecare dată cînd vrem să scriem un lucru esențial, căutăm să citim cît mai multe lucruri despre acel subiect. Nu poți spune povești fără a citi povești, tot așa cum nu poți fi un bun scriitor fără să fii un atent cititor. Și fiindcă în 2019 unii scriu cu pixul, alții cu pixeli sau cu sunete, și tu, cititorule, ajungi să citești imagini și sunete, nu întotdeauna cuvinte. Și privitul sau ascultatul e citit, cîteodată.

Desfășurat pe parcursul a două zile la finalul lunii martie 2020, programul festivalului va cuprinde ateliere, masterclass-uri, expoziții, proiecții de film, un Cerc al Donatorilor și alte activități dedicate publicului interesat de felul în care funcționează jurnalismul de calitate și ce poate aduce valoros în viețile lor de cititori.

Festivalul se va încheia la Teatrul Național București, cu Gala de Premiere a Superscrierilor de anul acesta. Pentru a participa la competiție, autorii își pot înscrie lucrările la cele 6 categorii (Reportaj, Investigație, Portret, Opinie, TV&video-jurnalism și Fotojurnalism/Fotografie de news și Fotografie documentară), pînă pe 10 ianuarie, prin completarea formularului de pe site-ul www.ffff.ro/superscrieri.

Materialele vor fi evaluate de un juriu reprezentat de: Emilia Șercan (președintele juriului), Mona Dîrțu, Irina Păcurariu, Cătălin Tolontan, Vlad Stoicescu, Paul Radu, Florin Negruțiu, Dan Duca, Oana Giurgiu, Marius Comper, Robert Schwartz, Paula Herlo, Georgiana Ilie, Ioana Moldovan, Ioana Cîrlig și Marko Risovic.

Despre festival – Sorin Trîncă, preşedintele FFFF și iniţiatorul competiţiei

„La ultimele ediții, Superscrieri a crescut deja în spirit de festival. Tot ce facem acum este să mergem mai departe cu misiunea asumată încă de la început, de a ne adresa atît autorilor, dar și cititorilor, de a-i pune în relație directă și de a crea și co-crea un context în care aceștia pot interacționa și de a face astfel evenimentul chiar și mai inclusiv pentru cei din urmă.”

Despre premii – Emilia Șercan, Președinta juriului

„Premiile Superscrieri este, incontestabil, cel mai important eveniment anual pentru presa din România. Dincolo de aprecierea cititorilor, pe care o primesc după fiecare subiect publicat, jurnaliștii au nevoie de evaluare, de recunoaștere și de validare din partea breslei, iar Premiile Superscrieri oferă apreciere pentru cele mai bune materiale de presă, pentru efortul de documentare din spatele lor și pentru modul în care servesc interesul public”.

Competiția din cadrul Festivalului Superscrieri își propune să scoată în față acele povești puternice, materiale scrise, video sau foto de calitate care informează corect, emoționează și ajung să schimbe percepții. În cadrul ediției de anul acesta se vor oferi peste 30 de premii, dintre care: premii I de categorie în valoare de 800 de euro, susținute de FAN Courier, Kaufland, ERSTE Asset Management, Enel România, premii speciale susținute de Romanian Bussiness Leaders (premiul cel mare, Superscrierea Anului, 1.500 euro), Orange România și Bitdefender, precum și premii onorifice, cu participarea publicului.

Pe parcursul celor 8 ediții precedente, competiția a adunat peste 500 de participanți unici, cu aproximativ 2000 de lucrări înscrise și a premiat peste 100 de cîștigători, cu premii în valoare totală de 40.000 de euro.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.