Atena, la firul ierbii

20 iunie 2012
Atena, la firul ierbii jpeg

Despre Grecia şi implicaţiile mondiale pe care le-au avut rezultatele recentelor alegeri, în care cîştigători au fost liderii pro-europeni (ceea ce a smuls un suspin de uşurare marilor puteri economice, din Germania pînă în China) se vorbeşte zilnic, se scriu zeci de articole de analiză, comentarii şi presupuneri economice.

Cum arată însă Grecia de zi cu zi? Care este viaţa oamenilor "neoficiali" şi cum se vede criza de la firul ierbii? În articolul său "Criza financiară a Greciei: agonia atenienilor", Jon Henley, jurnalist la The Guardian, înşiră patru poveşti, patru mărturii alor cîtorva locuitori ai Atenei în plină criză financiară.

"Încerînd să scriu despre Grecia, sau despre greci, sau despre criză, mi-am dat seama că după o perioadă mergeam în gol, pentru că aici e vorba de fapt de mult mai multe realităţi".

Iar aceste realităţi, jurnalistul le-a depistat dincolo de zonele comerciale (în care criza pare a nu fi intrat), în imaginea unei familii bine îmbrăcate, toţi aşezaţi pe treptele unei Bănci, tatăl cerşind bani de la trecători, în povestea unei mame cu patru copiii, sau în poveştile a doi oameni de afaceri.

(S.G.)

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

Leo Messi (EPA) jpg
22 de ani de când fotbalul a descoperit un geniu: ascensiunea care l-a transformat pe Messi în legenda absolută a Barcelonei
Povestea lui Lionel Messi la FC Barcelona, de la debutul la doar 17 ani până la recordurile și trofeele care l-au transformat într-o legendă a fotbalului mondial.
carabinieri foto shutterstock
Cine este românca dispărută de la o benzinărie din Italia și găsită moartă a doua zi. Partenerul, audiat ore întregi: „Am uitat eșarfa în parcare”
O româncă în vârstă de 66 de ani a dispărut în timpul unei opriri la o benzinărie de pe autostrada A14 din Italia și a fost găsită moartă a doua zi, într-o zonă rurală din apropiere. Maria Ionescu a fost descoperită spânzurată de un măslin, la câțiva kilometri de locul dispariției.
75233458 2423997454487766 762982145357512704 n jpg
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la șefia școlilor au picat proba de competențe
Rezultatele primei probe a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școli au stârnit reacții în rândul cadrelor didactice. O profesoară din București critică tendința de a-i compătimi pe candidații care nu au reușit să promoveze examenul.
Donald Trump  foto   profimedia 1095248193 jpg
Trump ironizează popularitatea celui mai răspândit nume în rândul musulmanilor. „Nu m-am înşelat niciodată”
Preşedintele american Donald Trump a glumit pe seama popularităţii numelui Mohammed în lumea musulmană, în timp ce ironiza funcţia de preşedinte al Iranului, într-un discurs electoral susţinut vineri.
banner dorel visan png
Alimentul super ieftin care prelungește viața în familia lui Dorel Vișan: „De ce credeți că țăranii trăiau mult?”
Secretele longevității actorului Dorel Vișan, în vârstă de 89 de ani. Cum se prepară siropul de ceapă, care ajută în caz de răceală
image png
Noapte de groază la Castelul Corvinilor! Doi youtuberi americani, singuri în fortăreață. Ce au încercat să descopere
Sam și Colby au petrecut o noapte în Castelul Corvinilor, unde au încercat să detecteze presupuse prezențe paranormale. Ce au descoperit în timpul experimentului?
mircea bravi so bunica lenuta jpg
Mircea Bravo, surpriză de proporții pentru Bunica Lenuța. Ce a făcut femeia la 78 de ani. „De ăsta ne cumpărăm amândoi, până nu mor”
Mircea Bravo a dus-o pe Bunica Lenuța într-un loc neașteptat. Ce a făcut femeia de 78 de ani
bunicile canatoare jpg
Bunicile canotoare sfidează vârsta și fac performanță la 80 de ani, Care este secretul lor
Opt femei cu o vârstă medie de 80 de ani se pregătesc pentru o performanță fără precedent la celebra regată Head of the Charles, din Statele Unite.
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
Greșelile de decor din dormitor pe care designerii le urăsc cel mai mult
Vrei un dormitor ca în reviste? Descoperă cele 6 greșeli de amenajare pe care designerii de interior le evită cu orice preț și cum le poți remedia simplu.