Trainică a fost lucrarea făuritorilor Marii Uniri şi pe măsură răsplata patriei: părinţii României Mari au pierit în temniţele comuniste. Dumnezeu să te ierte, Românie! Şi nouă să ne dea înţelepciunea de a ne vedea în oglinda centenară aşa cum sîntem cu adevărat!

După ce s-au prăpădit, în 1927, la numai patru luni unul după altul, regele Ferdinand și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, România a căzut repede sub blestemul istoriei: marea criză economică, alt război mondial, sfîrtecarea din ’40, patru dictaturi, doi regi exilaţi, doi şefi de stat executaţi la zid, sovietizarea sălbatică şi exterminarea a sute de mii de opozanţi ai regimului comunist, alţi peste o mie de morţi în decembrie ’89, cu ucigaşi nici azi cunoscuţi, apoi orbecăiala zisă tranziţie, cu norocoasa ancorare la lumea civilizată (NATO şi UE), jaful naţional fără precedent şi exodul a peste patru milioane de români.

Cu adevărat miracol al istoriei că statul român rămîne în picioare după aproape un veac de cînd e condus de unii dintre cei mai netrebnici avortoni ai lui. La o socoteală rapidă, iresponsabilitatea carlistă, cruzimea dejistă şi megalomania ceauşistă însumează jumătate de secol, la care se adaugă şansa irosită a celor trei decenii post-comuniste în care n-am fost în stare să ne găsim busola. Şi totuşi...

„Nu, hotărît; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pîn-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frîntă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sînu-i pe cine să-i poată comanda”, se amăra Caragiale, taman la 1894. Dar greu ne mai dospeşte neamul!

Avem, însă, un motiv să ne bucurăm. Mai avem o ţară, în pofida tuturor piedicilor dinăuntru şi dinafară. Poate, acum, cînd istoria se întoarce, vom şti să o preţuim mai mult şi să o grijim mai bine. Căci aceasta nu e doar treaba celor cocoţaţi obraznic şi fără merit în fruntea statului, cu complicitatea neputincioasă a turmei.

Aceasta mi se pare a fi provocarea secolului în care intrăm. O provocare pentru fiecare român în parte. De a deveni, din subiect pasiv al guvernărilor inepte, un cetăţean vertebrat. La mulţi ani, române, şi să-ţi croieşti o ţară mai bună cu fiii ei!

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.