Punctul nordic al cafelei

19 noiembrie 2019
Punctul nordic al cafelei jpeg

În evaluările anuale despre calitatea vieţii şi despre consumul cultural, rezultă negreşit că ţările nordice au cel mai înalt standard de viaţă, oraşele lor sînt cele mai nepoluate, locuitorii lor sînt cei mai civilizaţi şi cei mai fericiţi, nordicii citesc cel mai mult, iar muzicienii lor fac cea mai originală muzică de pe planetă. Anul acesta, Copenhaga s-a situat din nou în topul 10 al oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, iar dacă s-ar face şi un top al modestiei, Prinţesa Danemarcei, care-şi face cumpărăturile din supermarketuri cu produse a căror dată de valabilitate este pe final, s-ar afla în vîrful clasamentului.

E ceva special în stilul de viaţă şi în obiceiurile de zi cu zi ale danezilor, motiv pentru care s-a încercat chiar ca reţeta lor de fericire domestică să fie exportată în întreaga lume. Aşa a ajuns Hygge un cuvînt aproape internaţional. Cuvîntul denumeşte o experiență plăcută, trăită alături de cei dragi, în general membri ai familiei, acel mănunchi de momente calde petrecute împreună care dau lentoare, culoare şi savoare vieţii: o conversaţie intimă, un prînz sau o cină liniştite, un moment de confort personal sau de relaxare cu un hobby.

Însă Hygge, împreună cu adjectivele sale Hyggestund şi Hyggelig, ar fi stingher fără Fika, alt cuvînt danez specific, menit să desemneze un moment anume căruia nimeni altcineva nu s-a mai gîndit să-i acordă o denumire specială: ritualul, devenit tradiţie, de a bea cafeaua doar pentru plăcerea de a bea cafeaua, nu din necesitate, împreună cu cineva apropiat. Dacă britanicii au Five o`clock tea, danezii au Fika toată ziua! Pentru că băutura fierbinte preferată a danezilor este cafeaua, situîndu-se pe locul patru în lume în clasamentul celor mai mari băutori de cafea, cu circa 33% mai multă cafea consumată pe cap de locuitor decît americanii. Lucru care se vede, din nou, în limbaj, Kaffehygge fiind un alt cuvînt alcătuit din plăceri.

collection 2 1 jpg jpeg

Pentru a celebra această filozofie nordică a cafelei, Nespresso a lansat o ediţie limitată de sortimente de cafea, care evidențiază deserturi și preparate de patiserie tipice țărilor nordice, dar și fructe din arealul scandinav: Nespresso Nordic Cloudberry Flavoured (inspirat de murele galbene), Nespresso Nordic Almond Cake Flavoured (inspirat de desertul tradiţional norvegian, ”Kvæfjordkake”) și Nespresso Nordic Black (cu note elegante de fructe dulci și gust fin și persistent de cereale). Şi cum toate acestea aveau nevoie și de accesorii cu design pe măsură, creatoarea Louise Campbell a fost invitată să imagineze linii şi cromatici inspirate de natura şi peisajele nordice și a creat colecția de accesorii Nespresso Festive Nordic, pentru o experiență completă de degustare a cafelei.

Vestea și mai bună este că, pînă pe 24 noiembrie, Nespresso ne propune și câteva oferte interesante de Black Friday, deşi, în acest caz, o denumire mai potrivită ar fi fost Northern Lights Friday.

În încheiere, vă dau un sfat danez: „Trăieşte-ţi viaţa azi ca şi cum nu ar mai exista cafea mîine!“

Acest articol este susținut de Nespresso.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Automecanica Moreni, produse de apărare. FOTO C. Ștefan
Drone, sisteme antiaeriene și producție militară în România. Ce schimbări sunt incluse în Programul de Guvernare pentru Armată
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB până în 2035, modernizarea Armatei și dezvoltarea industriei naționale de apărare.
copii scoala tableta jpeg
Dezinformarea, în atenția viitorului Executiv. Ce măsuri propune Luca Niculescu pentru platformele online și școli
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un mecanism național de monitorizare a spațiului informațional, reguli mai clare pentru raportarea conținutului ilegal către platformele online și un fond pentru susținerea educației media, a organizațiilor de fact-checking.
Lavinia Branişte
Lavinia Braniște este nominalizată la Prix Médicis Étranger 2026, cu romanul „Camping“
Scriitoarea română Lavinia Braniște se numără printre cei nouă finaliști ai Prix Médicis Étranger 2026, unul dintre cele mai importante premii literare franceze dedicate literaturii străine.
transfagarasan nins FOTO Facebook  DRDP Brasov jpg
Ninge abundent pe Transfăgărășan! Drumarii intervin cu utilaje, iar șoferii sunt avertizați
Iarna și-a făcut simțită prezența pe Transfăgărășan, unde ninsorile abundente căzute în zona alpină au impus intervenția utilajelor de deszăpezire. Drumarii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov acționează vineri dimineață pentru îndepărtarea stratului consistent de zăpadă.
Nicolás Maduro și soția sa, în cătușe în drum spre un tribunal federal din Manhattan FOTO Profimedia
Fostul președinte al Venezuelei și soția sa au pledat nevinovați de comiterea unor acte de tortură
Fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa Cilia Flores au pledat „nevinovat” de tortură la un tribunal, la New York, relatează AFP.
irina rimes png
Irina Rimes vorbește de relația pe care o are cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu după ce a anunțat că părăsește Vocea României
După opt ani petrecuți în juriul emisiunii Vocea României, Irina Rimes se pregătește să încheie un capitol important din cariera sa.
image png
Florin Manole, propus ministru al Muncii în viitorul Guvern Niculescu: „Nu vor mai fi tăieri”. Ce spune despre alocații și noua lege a salarizării
Potrivit programului de guvernare pentru perioada 2026-2028 depus joi, 15 octombrie, în Parlament de Cabinetul care ar urma să fie condus de Luca Niculescu, noua lege a salarizării unitare și majorările de pensii vor fi aplicate doar în limitele permise de situația bugetară a statului.
Cătălin Iordăchescu jpeg
Cine este Cătălin Iordăchescu, românul din spatele companiei Tezaur, proprietar a „jumătate din Lugano”
Fondatorul Tezaur, Cătălin Iordăchescu, vorbește, într-un interviu pentru o publicație din România, despre parcursul în afaceri între România și Elveția, planurile de expansiune pentru rețeaua de agenții și investițiile imobiliare din Lugano.
atac cibernetic Foto Primaria Timisoara jpg
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic: Informații personale ale clienților, compromise
Atac informatic la Depozitarul Central, instituția care ține evidența acțiunilor și a altor titluri financiare înregistrate în sistem.