Apel public împotriva violenţei

7 noiembrie 2012
Apel public împotriva violenţei jpeg

Organizatorii şi spectatorii unei piese despre istoria homosexualităţii în România au fost agresaţi marţi, 6 noiembrie, după o reprezentaţie ce a avut loc în sediul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), doi dintre aceştia fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Piesa şi dezbaterea făceau parte din programul CRIM (CRIM - puterea stă ȋn imaginație) al Miliţiei Spirituale, program realizat în colaborare cu mai multe ONG-uri şi univesități din România.

După o reprezentaţie a spectacolului cu piesa După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România), urmată de o dezbatere cu studenţi şi profesori, în jurul orei 20.20, pe strada Visarion, foarte aprope de sediul universităţii, un grup de 10 tineri au agresat fizic 6 persoane care participaseră la eveniment. Agresorii i-au acuzat pe aceştia că "organizează conferinţe despre gay". A fost un atac coordonat, în care agresorii, purtînd glugi pentru a nu fi recunoscuți, au urmărit, lovit şi fugit în mod organizat.

Incidentul de aseară este un atac fără precedent la adresa libertăţii de exprimare şi drepturilor constituţionale. Faptul este cu atît mai grav cu cît s-a petrecut ca urmare a organizării unui eveniment în cadrul unei universităţi, spaţiu prin definiţie destinat dezbaterii. Atacul a urmărit intimidarea celor care participă la acțiuni culturale, civice şi ştiintifice.

Solicităm tuturor organizaţiilor, instituţiilor şi cetăţenilor care iau drepturile omului şi libertățile constituţionale în serios să se solidarizeze şi să lanseze un mesaj public puternic prin care violenţa de acest tip să fie condamnată. Solicităm autoritaților statului să trateze cu seriozitate acest incident şi să depisteze în cel mai scurt timp autorii acestui atac. Dacă aceste lucruri nu se vor intampla, incidentele de acest tip se vor răspândi şi vor ataca esenţa democratică şi europeană a statului român.

Mihail Bumbes, Preşedinte Miliţia Spirituală
Mihaela Michailov, dramaturg, autoare a spectacolului
Paul Dunca, performer, autor al spectacolului
Claudiu Crăciun, Lect. univ. dr, Facultatea de Ştiinţe Politice

Lista de susţinere (deschisă):

Oana Preda – CeRe (partener CRIM)
Doina Vella - Grupul pentru Patrimoniu şi Acţiune Civică (partener CRIM)
Monica Mocanu – ARDOR (partener CRIM)
Alexandru Solomon - One World Romania (partener CRIM)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

gabriela cristea (1) jpg
Gabriela Cristea, apariții spectaculoase din vacanța în Sicilia. Fanii au reacționat imediat
Gabriela Cristea se bucură în continuare de vacanța din Italia, unde a plecat alături de soțul ei, Tavi Clonda, și cele două fiice ale lor. Vedeta le-a oferit urmăritorilor imagini și povești din fiecare loc vizitat, însă unele dintre fotografiile sale au stârnit și comentarii răutăcioase.
Banner Rocsana Marcu
cuptor_curatare_curatenie_shutterstock 2166945839 jpg
Metoda ieftină și naturală care curăță rapid cuptorul. Vei scăpa de pete în numai jumătate de oră
Cuptorul este cunoscut drept unul dintre locurile din casă cel mai greu de curățat. Din fericire, există o metodă simplă și ieftină care ne va ajuta să scăpăm de pete în cel mult o jumătate de oră!
Intrarea pe stadionul Panathenaic, în timpul Jocurilor Olimpice din 1896, cu Acropola din Atena în fundal (© Wikimedia Commons)
Cine a fost Evanghelie Zappa, părintele uitat al Jocurilor Olimpice moderne
Înaintea Jocurilor Olimpice moderne, desfășurate pentru prima dată în 1896, pe teritoriul Greciei au avut loc „Olimpiadele lui Zappa”.
insula iubirii sezonul fenomen national record dupa record doborat de emisiunea de la antena 1 920182 webp
Frankie, Andreea și Sandra. Primele trei ispite feminine din noul sezon „Insula Iubirii” au fost dezvăluite! Cine sunt și cu ce se ocupă
Căldura puternică. Serile de vară în care discuțiile cu prietenii se întind până târziu în seară. Subiectul preferat – Insula Iubirii.
Natalie Imbruglia  foto   Profimedia jpg
Gestul disperat la care a recurs Natalie Imbruglia atunci când voia să devină mamă și nu avea iubit
Interpreta hit-ului „Torn” a povestit că a traversat un drum lung și dificil înainte de a-l avea pe fiul său, Max Valentine.
Curtea Constitutionala jpeg FOTO Maria Dinu
CCR decide luni soarta Legii biodiversității, contestată de AUR. Miza: aproape un miliard din PNRR
Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să ia o decizie, luni, în cazul sesizării privind Legea biodiversității, după ce proiectul a fost contestat de AUR.
ambulanta rusia jpg
Șase civili, uciși într-un atac ucrainean cu rachete în regiunea Belgorod
Șase persoane au fost ucise în urma unui atac ucrainean cu rachete în regiunea rusă Belgorod, aproape de frontieră, au anunțat luni autoritățile locale.
Andreea Esca, foto captura YouTube  png
Andreea Esca, imagini de senzație în costum de baie, la malul mării. Ce indicații i-a dat soțului înainte de poze: „Și ce mai vrei să pozez?!”
Andreea Esca și-a surprins fanii cu un carusel de imagini în vacanță, în care purta un costum de baie verde, întreg. Înainte de ședința foto, prezentatoarea TV i-a făcut mai multe cerințe soțului ei, Alexandre Eram, în ceea ce privește cadrele în care avea voie să o surprindă.