Aniversarea Radio România

28 octombrie 2019
Aniversarea Radio România jpeg

Vineri, 1 noiembrie, ora 19, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, veți asculta unul dintre cele mai cunoscute concerte de pian create vreodată: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră – de Rahmaninov, în interpretarea solistică a pianistului Horia Mihail.

După o perioadă de cîțiva ani de depresie, cauzată și de aparentul insucces al primei sale simfonii (astăzi o lucrare foarte apreciată), Rahmaninov a creat „bijuteria” reprezentată de Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, care  s-a bucurat imediat de un mare succes. Pasaje din creația sa au fost incluse în numeroase pelicule cinematografice și prelucrări au fost utilizate în cîntece ale lui Frank Sinatra sau în celebrul „All by Myself", semnat de Eric Carmen.

Programul serii cuprinde și lucrarea compozitorului român Filip Lazăr: Ringul și Simfonia nr. 3 – numită și Simfonia cu orgă, semnată de Camille Saint-Saëns. Lucrarea lui Saint-Saëns era considerată de acesta drept cea mai valoroasă creație a sa și a fost dedicată memoriei altui mare creator, Franz Liszt. Premiera absolută a avut loc la Londra, în 1886, sub bagheta dirijorală a compozitorului însuși.

Dirijorul Cristian Oroşanu s-a aflat la pupitrul unor ansambluri de prestigiu ca: Orchestre de Paris (în cadrul Festivalului de la Aix-en-Provence), Orchestre National Bordeaux Aquitaine, BBC Scottish Orchestra, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a. A dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor permanent al Filarmonicii din Braşov. Anul 2005 i-a adus dirijorului român două recompense, una în ţară (Premiul Criticii Muzicale din România) şi una în Danemarca (Premiul II la Concursul internaţional de dirijat Malko - Copenhaga). Dirijorul Cristian Oroşanu este fondatorul orchestrei de cameră Kamerata Kronstadt (Brașov). Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a fost pe rînd dirijor permanent al Operelor Naţionale din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, iar peste hotare a fost invitat în Franţa, Austria sau Japonia. Repertoriul său liric cuprinde peste 40 de titluri.

Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și a susținut apreciate recitaluri în străinătate. După 14 ani de studii în țară, a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinînd diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a prezentat concerte de mare succes în ţară şi străinătate. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Germania, Franța, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Tunelul Holdea a fost străpuns  Autostrada Lugoj Deva  Foto Daniel Guță (43) JPG
Doi ani de muncă sub pământ la marele tunel de pe Autostrada A1. Lumina care le-a ghidat pașii sutelor de muncitori
Constructorii au încheiat excavarea celor patru galerii ale tunelurilor de pe tronsonul Margina–Holdea, care însumează peste 4,5 kilometri. Cea mai dificilă etapă a șantierului a fost dusă la capăt prin dealurile instabile de la Holdea, unde sute de muncitori au lucrat zi și noapte.
2026 9 18 Majestatea Sa Margareta Palatul Elisabeta ANG5844 jpeg
30 de ani de la căsătoria Majestății Sale Margareta cu Principele Radu
Astăzi, la Palatul Elisabeta, într-o atmosferă de aleasă discreție și cu acea noblețe sobră care însoțește marile momente ale unei Case Regale, a fost sărbătorită împlinirea a treizeci de ani de la cununia Majestății Sale Margareta și a Principelui Radu.
faina jpg
De ce să nu mai păstrezi făina în ambalajul original. Ce tip de recipent este ideal
Este un detaliu la care aproape nimeni nu se gândește, dar despre care experții spun că este mult mai important decât ar părea la prima vedere. Este vorba despre faptul că făina nu ar trebui depozitată în ambalajul de hârtie în care a fost comercializată.
Captură de ecran 2026 09 19 175049 png
Podul care nu duce nicăieri: gigantul de beton abandonat care a devenit atracție pentru turiștii în căutare de adrenalină
Un pod care nu duce nicăieri a fost abandonat înainte de a fi finalizat. Gigantul de beton, ridicat în urmă cu mai multe decenii ca parte a unui proiect rutier de amploare, se află astăzi în mijlocul vegetației și atrage turiști pasionați de aventură, escaladă, rapel și bungee jumping.
diana sucu fiu instagram jpg
Diana Șucu, mesaj după golul fiului său la Rapid! Ce a scris după debutul spectaculos al lui Andrei Șucu
Andrei Șucu a avut parte de un debut de neuitat pentru echipa mare a Rapidului. La doar 17 ani, tânărul atacant a intrat în ultimele minute ale partidei cu FC Argeș și a avut nevoie de mai puțin de 30 de secunde pentru a-și trece numele pe tabela de marcaj.
Mamaia cu parfum de epoca jpg
Mamaia regală: de la verile Regelui Mihai și „Cara Dalga“ a Reginei Maria la ruină. „Pe podelele pe care altădată dansam creșteau acuma buruieni“
După sfârșitul Marelui Război, românii învățau să trăiască din nou. Se bucurau de soare și de vară în Mamaia, stațiunea care renăștea din tranșee și sârmă ghimpată. După ce Familia Regală și-a ridicat aici palat, oamenii cu stare au investit bani în construcții din care puține au mai rămas.
Mirabela Grădinaru Nicuşor Dan dineu Paris 2026 03 Facebook Nicuşor Dan jpg
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, invitați la recepția oferită de Donald Trump. Agenda președintelui României la New York
Președintele României, Nicușor Dan, va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care se desfășoară la New York. Șeful statului va fi însoțit de Mirabela Grădinaru, iar cei doi vor participa la recepția tradițională oferită de Donald Trump.
George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Băsescu îi evaluează pe Bolojan, Grindeanu şi Simion: „demagog ieftin” și „fără valoare”. Cine e nepregătit pentru funcția de premier
Traian Băsescu a vorbit despre Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și George Simion și a făcut o serie de aprecieri nu tocmai măgulitoare la adresa celor trei lideri politici.
Nicușor Dan, la evenimentul „Via Transilvanica Business Fest"
Nicușor Dan, declarație surprinzătoare despre politicienii români: „De multe ori sunt imaturi, dar ajung să ia decizia corectă”
Președintele Nicușor Dan susține că România este într-o situație mai bună decât imaginea transmisă adesea în spațiul public și că țara a înregistrat progrese importante în ultimele luni.