animal pe măgură

Rareș MOLDOVAN
4 noiembrie 2010
animal pe măgură jpeg

te-ai apropiat destul şi exerciţiile zilnice încep să aducă a
viaţă, mirosind ca o pătură încălzită de tine sau în orice caz
de cineva apropiat, abia plecat, pînă şi
”e vremea s-o iei razna” ţi se pare tot mai mult
o încurajare

cît e destul?
aici, acasă, totul e diferit,
pe marginea căzii flacoanele goale de şampon s-au înşirat ca nişte spectatori
şi prin ochi de spectator, pornografic şi uşor,
grija
o bănuială că nu eşti tocmai fericit

mic refren ca de suflete, aici
ca şi cum ţi-ar fi teamă să fii mereu atent la tine
ca şi cum de lîngă tine nu s-ar putea fugi în nici o direcţie
şi totul ar fi doar răbdare

pe cărarea ruptă prin iarba neagră de paşii altcuiva
spatele părea să se încovoaie cu fiecare pas
şi te aşteptai să răsară cîinii pe coamă
nemişcaţi şi atenţi
să te convingă să te întorci
s-o rupi măcar tu la fugă
şi din off o voce să repete liniştit
ca la controlul tragerii
animal pe măgură
animal pe măgură
iar tu să-ţi închipui că nu de tine-i vorba
pentru că de lîngă tine nu s-ar putea etc. etc.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Presley Gerber jpg
Cauza morții lui Presley Gerber, încă neclară. Ce suspectează poliția și ce au descoperit anchetatorii
Autoritățile americane au oferit noi detalii despre decesul lui Presley Gerber, fiul în vârstă de 27 de ani al lui Cindy Crawford. Poliția investighează o posibilă supradoză de substanțe într-un centru de reabilitare din California, în timp ce familia îndurerată a cerut păstrarea intimității.
shutterstock 2445206189 (1) jpg
9 alimente și suplimente la care să fii atentă dacă iei anticoncepționale
Unele plante medicinale și suplimente pot reduce eficiența pilulelor contraceptive sau pot accentua efectele adverse.
ciuperci pleurotus cu ardei si marar jpg
Ciuperci pleurotus cu ardei și mărar
Ciupercile pleurotus cu ardei și mărar sunt pline de savoare și ideale pentru o masă ușoară.
valerie lungu si alex gilca
Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul său de la Asia Express: „Nu mă puteam baza în totalitate pe Alex”
Valerie Lungu vorbește despre comportamentul său din Asia Express 2026, după ce a fost criticată de mai mulți internauți pe rețelele de socializare. Concurenta a explicat motivele pentru care a avut o atitudine vulcanică în anumite momente ale competiției, dar a vorbit și despre problema de sănătate
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la Interviurile Adevărul
Bogdan Ivan, invitat la „Interviurile Adevărul”. Numirea lui Siegfried Mureșan și criza politică, printre temele discuției
Deputatul PSD și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, este invitat marți, 22 septembrie, de la ora 13.00, la „Interviurile Adevărul”.
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Călin Georgescu, prima noapte în Arestul Capitalei. Astăzi află dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile
Călin Georgescu a petrecut prima noapte în Arestul Central al Capitalei, după ce procurorii DIICOT l-au reținut pentru 24 de ore într-un dosar de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat.
Nicusor Dan consultari Mediafax Foto jpg
Nicușor Dan respinge ideea că l-a desemnat pe Siegfried Mureșan din răzbunare. Ce spune despre șansele viitorului Guvern
Președintele Nicușor Dan a respins, marți, la New York, ideea că desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier ar fi fost făcută din răzbunare.
perijoc 01 jpg
România are două fete în „sferturi” la Campionatul European de box
Lăcrămioara Perijoc (categoria 57 de kilograme) și Nicoleta Sebe (65 kg) vor lupta pentru medalia de bronz la competiția continentală găzduită de capitala Bulgariei.
Nicușor Dan vorbește despre reținerea lui Călin Georgescu  jpg
Reacția lui Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu. Ce a declarat președintele: „Nu are legătură cu alegerile din 2024”
Președintele Nicușor Dan a oferit la New York primele declarații după reținerea lui Călin Georgescu de către DIICOT. Șeful statului a precizat că ancheta vizează o acuzație de înșelăciune și nu are legătură cu alegerile din 2024. Șeful statului a afirmat că respectă prezumția de nevinovăție.